Am făcut o selecție din antologia lui Petru M. Haș, lectura de apoi. Sper să vă placă. Cred că voi mai face o selecție și din volumul liniște, am citit acolo câteva poeme care mi-au plăcut foarte mult.
când
toți
se
fac
a
nu
ști
”tirer de l’eau et couper du bois”
sub copacii înalți
de la
facerea lumii
maică-mea spală rufe
Psalm
Ia nu te face iar
că nu mă vezi și nu-ți mai pierde
urma printre domnii aceia
obezi. Cum ai tu obiceiul
să te-ntorci una-două
cu spatele. C-am să te fac
să umbli pe strada Preparandiei
înaintea tramvaiului doi
de-a-ndăratele. De când te știu
stai ascuns pe străzi
soioase pe după afișe și zici
că ai de mers ba la piața
de vechituri, ba să faci
fișe. Treaba ta, dar nu mai
merge să-mi umbli cu
ipocrizii, …
să știi că de data
asta
te spun doamnei Ghizi
și-ai să stai până la ziuă
în gară s-aștepți trenul
de marfă.
Cu care vin gepizii.
***
o, anotimpuri,
o, spitale…
Furnicile au rămas departe, în urmă. Oamenii au
murit. Casele nu mai sunt.
Soarele s-a răcit, s-a făcut sul și
depus pe undeva printr-un dulap
de haine.
Poetul și-ar fi ținut promisiunea de-a
mai scrie câteva poeme întru slăvirea
nurilor Domniei sale, însă-ntre
timp, chiar el înnebunise.
Pe toate cele șase continente, femeile
se curvise.
Despre feștila independentă și
psihanaliza lui Freud
Lui Cornel Moraru
Tocmai trecuseră pe aici culegătorii de siguranțe
și ne-au lăsat pe-ntuneric.
Pe lumea asta cam așa este.
Îi dă în cap cuiva să-ți ia apa. Ți-o ia.
La fel de simplu pot să-ți taie și gazul.
Și-ntr-o bună zi le vine o toană
să pună pe careva să te dezbrace de haine.
Și una-două rămâi în curu’ gol
la marginea leuropei.
Mă simt deseori la mii și mii de km
de casă. Pe jos.
Colac peste pupăză se mai trezește câte unul
vorbind. Că ăia. Că sexu’.
Bloc – Âge
Nici vorbă de seism.
Stăteam în tocul ușii
cutremurându-mă de omeneasca singurătate.
ce ne facem dacă acest copil
ce ne facem dacă acest copil
teribil sucombă
ce ne facem dacă acest copil
ce ne facem dacă acest
ce ne facem dacă
ce ne facem
ce ne facem siddharta
ce ne facem gautama
ce ne facem kapilavasta
”scânduri și cărămizi/spre a trece dincolo”*
* aceste două versuri sunt ale unui amic poet
decadent greu încercat, care mi le-a spus într-o
seară acasă la mine, pe când mă aflam singur cuprins
de o ironică melancolie
atribuite de el unui prieten de-al său imaginar
violonist
care ar fi murit tânăr fiind în urma unei maladii
necruțătoare dar a cărui ființă a luminat câteva
minute convorbirea noastră și mi-au plăcut foarte
fapt pentru care le-am scris spre a le face cunoscute cui
va vrea
decembrie 1987
cum nimeni și nimic nu mă-ndeamnă
vreau să mă-ntind pe această masă
și să urlu
un urlet omenesc
vertical
anonim
și sfâșietor
atonal
plin de notele tuturor
celor care acum
ca și mie
le vine să se-ntindă
pe masă
cu fruntea să bată
mii de cuie-nsângerând
lemnul și tâmplăria șubredului lor
univers
întru pomenirea mult smeriților repauzați
întru domnul: filoteiu, gavriil urikovici și
grigorie țamblac
Așa ne trecem de pe
lumea asta
și noi
ca oja de pe unghiile
Mariei Rodocea.
lecția de retorică
spiritul creator închis într-un seif
ordinatorul excitat la culme
creierul epurat de fantome
sexul expus în vitrine marțea
adormirea maicii domnului
într-un hotel de provincie
târfa cu multiple semnificații
peste tot se consacră libații
spiritului creator al ordinatorului
excitabilei adormiri
somnul expus în vitrinele
magazinului piscicol
mutatis mutandis târfa spiritul creator
ordinatorul creierul sexul
și celelalte vestigii ale retoricii
Cutia Neagră 