ca un pașă din fanar ar fi vrut el s-o ardă

Către Ernest Chevalier

Rouen, 14 noiembrie 1840

[…] Sînt plictisit că m-am întors într-o țară tîmpită unde vezi tot atît de puțin soare cîte diamante la dosul porcilor […]. Ah, cît aș vrea să trăiesc în Spania, în Italia sau chiar în Provența. […] Cred că am fost transplantat de vînt într-o țară de noroi și că m-am născut aiurea, fiindcă am avut întotdeauna ca un fel de amintiri sau de instincte despre țărmuri înmiresmate, despre mări albastre. Eram născut să fiu împărat al Cochinchinei, să fumez din pipe de treizeci și șase de stînjeni, să am șase mii de femei și o mie patru sute de tinerei desfrînați, iatagane ca să retez scăfîrlia tipilor a căror mutră îmi displace, iepe din Numidia, bazine de marmură; și n-am nimic decît dorinți imense și nesățioase, o plictiseală atroce și căscaturi neîntrerupte. Pe deasupra o lulea ciobită și tutun prea uscat. […]

-Flaubert- Corespondență-

raffaello

poem pentru cea care pune ambalajele de raffaello înapoi în cutie

la final mâna va căuta în zadar
prin cutia plină de ambalaje
va fi neplăcut

răspunsul celei care pune ambalajele de raffaello înapoi în cutie

e mica mea răutate
verific să nu mai fie nicio bomboană
pregătesc capcana

bag mâna în cutia de raffaello

materialul sintetic
al ambalajelor goale
ține de cald

My writing process (a certain urge to clarify)

Many thanks to poet Caius Dobrescu for inviting me to participate in the „my writing process” blog tour. You can see his own response here.

1. What am I working on?

For now, I call it Nada Surf. It’s a journey into a world of weaknesses and inertia. Surfing through something as boring as inertia can easily deserve a title like Nada Surf.

I stated somewhere in an interview that this was going to be a big step forward towards a poetry lacking both poetical persona and events. Now I’m not that sure anymore. I think the big step became a little step in the process. And one of the reasons why I think so is that the second part of my project is still visibly rooted in the auto-fictional poetry of the 2000 generation.

2. How does my work differ from others of its genre?

I like to think about myself as a person/ artist who has the ability to see unusual and/or somehow hidden details of the reality. I usually use these details to build images. And I think that the layers of images that my poems contain establish their strength. I’m lucky to be born in the Age of the Image. In this age you can bet all the talent you’ve got on producing powerful images, hoping that nobody will observe that you lack a set of principles, that you didn’t develop a philosophy of your own yet. Well, let’s say my situation is not that hopeless, but I really admire those artists who can build their work on a strong personal belief. I can’t really say that I have my own world-view, but I believe that the details I’m putting together in my work are able to offer a larger picture.

3. Why do I write what I do?

There is this very popular cliché in art: I create because I suck at the art of living. It often happens to me to feel that I miss something, that my presence is actually blurring reality. I write because I feel the urge to clarify. If I am able to clarify, this better version of myself (a self that understands), expressed in words, will have some kind of effect on my life. Maybe this is the reason why some people say I am more of a diarist. My books of poetry are about different periods of my life. When a period comes to an end, I can expect the same thing for the creation period linked to it, even if most of the times I don’t even have a clue about where does something begin and where it ends.

4. How does your writing process work?

Sometimes it means giving flesh and context to an image or a feeling from a dream. Other times it is digging into something disturbing (for me). But almost every time, the “ground zero” of my writing is some kind of sense of loss, followed by the urge to seek refuge in the pleasure of writing. I have the feeling that there is a breach in the laws of reality, followed by the systematic deconstruction of this intuition. So, the act of writing is this constant need of equilibrium and the constant need of feeling alive.

grand hotel

de ce mi-ai ieși acum în cale
te descompui ca și mine
pierzi în medie o sută de fire de păr pe zi
ești normală gândești la fel
în scări concentrice
de te ia amețeala
în stare să-ți imaginezi
o amețeală plăcută
să-ți imaginezi
cum cobori scările concentrice
alunecând pe balustradă
în stare să-ți imaginezi totul
începutul și momentele cheie
cheia și hotelul
patul și halatul
curățenia și păcatul
te descompui ca și mine
vrei ceva ieșit din comun
putere charismă
din coama electrică a leului
cineva să te ducă fără să întrebe
un campion al jocului cu cărți
să-ți citească toate expresiile feței
să ghicească din timp cum stai cu încrederea
unde-s punctele slabe
și totuși să aibă milă pentru că ești femeie

de ce ai ieși acum în calea mea
ți-a fost frică acum faci pe curajoasa
ești o entitate de nisip simboluri și comenzi
codate în granule (@:$&#”)
simboluri ce pot conține urme de comunicare
și comenzi de pe terenul de joacă
din groapa cu nisip
noaptea de acolo iese
să-ți umple gura și nările un monstru de nisip
nu se poate să n-ai o imagine despre tine
dacă nu imaginează-ți
o ființă inerțială
complet dezvoltată în lichidul amniotic roz efervescent
și irațională
cam cum ar arăta o fetiță dacă un băiat
ar trage-o de elasticul de la chiloți
și ar fi absolut nedrept cu ea la nu te supăra frate
și ar râde că nu știe să sară capra
și ar disprețui jocurile ei cu semnificații adânci
pe care el nu le poate înțelege
nu le pot înțelege
de ce-ai ieși în calea mea
nu le poate înțelege nimeni

(vizitând orașul în trei)

de gábor schein

De pe pod (tu încă nu erai) vântul
aproape că ne-a măturat. Aleile au fost
pavate cu pietricele rotunde, așa am ajuns, pășind parcă
pe perle (deo patri creatori) până la acea
coloană a ciumei, unde a fost realizată cea mai bună
fotografie a vieții noastre. De acolo într-un muzeu.
În piațetă o grămadă de capete încoronate, generali, iar înăuntru,
într-un colț, acel tablou anume
(ai fost totuși acolo, doar că, aș zice sub rosa
pentru noi): „Mireasa evreică”. Se însera
când am ajuns înapoi. Pe pod, vântul era cât pe ce
să-mi smulgă pălăria și din sens invers venea
cineva, despre care ne-am gândit, așa o să arăți și tu
peste douăzeci de ani, (am fi putut să ne uităm cum plutește pe valuri)
mult prea tânăr încă.

IMG_6645