Începem

sau roţi putrezite în ploaie sau sex necunoscut
(ucideţi) sau privighetoare ticăloasă. hrana cu-
vintelor va sări din somn din piele de femeie

prea lungă e această noapte
dar eu aud o voce: primim acum la poartă tot
răul făgăduit (animale mult mai lungi rozînd cu
demnitate crucea) şi mai aud o voce: primim
acum în casă galbeni mâncători de cruce. târziu
când nici nu mai vreau să recunosc (prin grâu voi
trece călare) părinţii mei luptători alunecă încet
şi cu bucurie printre degetele de fiară fiară fiară

– Virgil Mazilescu –

Uşa rotativă (2)

Astăzi uşile rotative
lucrează la capacitate maximă,
separă şi apoi scuipă oamenii
în malluri, bănci şi corporaţii,
ca nişte veritabile maşini de triat.
Blonde platinate care poartă la gât
un şir sclipitor de zerouri,
bărbaţi ce-şi duc în palme cravata
ciopârţită cu foarfeca de angajatori,
oameni care şi-au lăsat corpurile
astrale drept garanţie
pentru un credit în euro,
directori în jugularele
cărora patrulează peşti piranha, şi
eu, refugiat într-una dintre uşi,
încercând să rămân aici,
să nu fiu aruncat în niciuna
dintre lumile în care
nebunii şi întârziaţii mintal
şi-au reunit forţele
pentru a desena pe hârtie milimetrică
matriţele care vor da formă şi consistenţă
dorinţelor noastre.

Şi împart poezii anarhiste oamenilor,
de parcă asta ar ajuta cu ceva.

Van Halen – Right Now

Uşa rotativă

Hazardul mi-a scos în cale o uşă rotativă
în care nu locuia încă nimeni.
Ai mei s-au obişnuit destul de greu cu ideea.
Tata strânge bani pentru mine
ca şi cum aş suferi de o boală incurabilă.
Mama trece prin uşa rotativă
în fiecare dimineaţă
şi mă îmbrăţişează
preţ de câteva fracţiuni de secundă,
fără răspuns,
căci inima mea stă prost la capitolul
conductivitate termică,
şi înainte ca uşa rotativă s-o arunce
în stradă,
mai are timp doar să-mi strecoare în buzunarul sacoului
casetele pe care şi-a înregistrat sfaturile.

Aici am învăţat cum să înapoiez
mingile rătăcite ale copiilor
de pe terenul de joacă,
şi în acelaşi timp să duc
greaua muncă de convingere
a potenţialului client,
şi cum să-mi lipesc mucii
pe ascuns între foile rapoartelor
de final de an trimise în Germania.
Ziua sunt îmbrăcat mereu la fel:
în costum şi adidaşi, asta pentru că
întotdeauna am fost bun
la alergatul pe distanţe scurte
şi ar fi păcat
să îmi ies din formă.

Noaptea mă prinde încolăcit
între aripile de sticlă ale uşii mele rotative.
Mă rog adesea acestui înger utilitar:
„călăuzeşte-mi paşii spre locuri de joacă
care nu se vor desfiinţa
niciodată,
spre multinaţionale care nu vor da faliment
în veci,
ocroteşte ticurile afective ale părinţilor mei!”

Poem pluvial

E linişte ca într-un separeu sub umbrela ta.
Iese paznicul din ghereta de la ambasada
nu ştiu cărui stat amazonian şi ne aduce meniul.
Doar un vin pluvial, venele mele sunt jgheaburi uscate.
Apoi, entuziasmul molipsitor al copiilor
care merg la ştrand: picăturile se adună, gâdilă pielea,
un miriapod străveziu şi cald coboară sub haine,
râsul din vestiare, aburi, clipocitul umerilor tăi,
frânturi de discuţii aruncate pe marginea bazinului
ca nişte şlapi mici, coloraţi.
Sternurile noastre sunt trambuline care vibrează.
Facem pluta pe spate ţinându-ne de mână.

Undeva deasupra noastră, departe,
umbrela ta se declanşează singură
ca un blitz verde-pal.

Chickenhead

Chickenhead makes me think of Jesus. Even though Jesus died on the cross for our sins and Chickenhead was just a hood who died hanging from a meat hook. First, take the Romans-Italian, right? In other words, gangsters. Take hanging from a cross and hanging from a meat hook. Both ways, you die slow.
Chickenhead used to shoot the heads off chickens in his backyard when he was a kid. Jesus used to play with birds when he was a kid too. Except, instead of blowing them apart he would put them together.
Chickenhead was a big shot on the block. In more ways than one, since he weighed three hundred pounds. When Chickenhead got in the back of his Cadillac it would tilt to one side. Jesus was big in his neighborhood too. But he was skinny. When Jesus would get on a donkey-maybe it was an old, decrepit, almost dead donkey-that donkey would trot along skimming over stones as if it had wings.
Jesus made people mad. Chickenhead made people mad. Skimming a little off the top is O.K., it’s expected. But after Chickenhead bought that second Cadillac and after what he did to that Gypsy girl in the back room of the cleaners with her dad forced to watch, he had to go. The Romans had dice. We had dice. The Romans had a wooden cross. We had a meat hook. The Romans had spears and vinegar. We had a bucket of cold water and one of those electric cattle pokers.
Chickenhead hung there. We’d give him a splash and an electric goose once in a while. His whole body would shimmer, all blubbery. Took Jesus three hours. Took Chickenhead three days.
Jesus got famous. First guy to beat Death at his own game. Nobody remembers Chickenhead but me. And if some stranger, a cop maybe, asked, Did I know Chickenhead? I’d play it safe just like Saint Peter when he heard that cock crow, once, twice, three times, and I’d say, I never knew nobody named Chickenhead.

– Richard Garcia –

să găsim altă cale de a deveni unul singur

nu vreau să te fut
excitarea este mila care te cuprinde
faţă de tine când descoperi
urcat deasupra unui trup de femeie că
eşti condamnat să ai un singur sex
mai bine pune ceva pe tine
lasă-mă să-ţi povestesc
noaptea înainte să adorm
deveneam femeia din primul film erotic
pe care l-am văzut
linişteşte-te dragoste şuşoteam
nu mai mângâia
pepitele de pe sânii tăi
pe bărbaţi îi va cuprinde febra aurului
stai cuminte şopteam
de ce te spinteci cu o pernă între picioare?
cearceaful de mătase îţi provoacă arsuri
mă doare când te cabrezi aşa
doar eu pot să te vindec şş şşş
mi se făcuse milă de mine înţelegi
tocmai deveneam adolescent

Phallos

Îi spun mamei că mă doare acolo jos.
Mă ia de mână şi mă conduce la fereastră.
Îmi scoate chiloţii, mă examinează.
În căldura soarelui pielea scrotului
se strânge, se roteşte
ca o bucată de hârtie sub care mocneşte jarul.
Mă intrigă tandreţea acestei entorse,
o rădăcină iese din pământ,
un capăt de pod suspendat în aer
începe să trepideze.
Cineva sau ceva se apropie.
Uruitul transformatoarelor se înteţeşte.
Fascicule negre baleiază pe faţa mamei.
Priveşte fascinată, lăsată în genunchi.
Chipul ei este prea aproape.
Mi-e teamă că aş putea să îi şterg trăsăturile