joc telefonul fără fir cu eurile mele
nu mai înțeleg nimic

Anunțuri

online

google este tatăl meu
de la el am învățat cum se face
nodul la cravată

am apelat la el
de mai multe ori într-o singură zi
decât la tata în toată viața mea

eu și cu tata
plutim în derivă prin spațiul virtual
ne mai trimitem câteodată mailuri
el îmi trimite anecdote misogine
și ecuații al căror rezultat final este
femei=probleme
eu îi trimit teste de atenție și aplicații
care îți determină vârsta creierului

apropo

am citit undeva pe net că
anul acesta se vor genera
4 exabiți (4 x 1019) de informație unică
vom fi mai conectați ca niciodată

iubirea e pe 14?

Originally uploaded by di Mola Photography

 

Draga mea,

m-am decis să îți scriu pentru că simt că nu mai rezist. Mă gândesc la tine și atunci când nu vreau. Degeaba am încercat să mă îngrop între hârtii și calcule. Am greșit bilanțul unei firme. M-a sunat directorul după două zile să îmi zică că ceva nu e în ordine. Era destul de nesigur pe el, își cerea scuze la fiecare două cuvinte, dar avea dreptate. Știi unde am greșit? La contul de profit și pierdere. E clar că mi-ai invadat până și spațiul profesional. Eu niciodată nu greșesc. De ce trebuie să gândesc în termenii ăștia? De ce mă gândesc la riscuri, la faliment, la deficit și inflație? Mi-e frică de tine, ăsta e adevărul. Tu nu ai văzut cum stăteam pe canapea acu două seri când te-ai așezat lângă mine și m-ai mângâiat pe cap? Eram paralizat. Îmi venea să îmi pun mâinile la spate, cum am fost învățați să stăm la ore când eram mici. De parcă urma să fiu ascultat la biologie. Niciodată nu mi-a plăcut biologia. Ultima oară când am fost îndrăgostit eram în liceu. Numele ei era Maria și semăna foarte mult cu tine. Ea strângea banii pentru cărți și pentru alte evenimente. Îmi plăcea cum arătau listele ei elaborate în Word. Și avea și un mic calculator de mână cu care își făcea socotelile. Nu era nicio ștersătură pe listele ei. În afară de Word nu prea știa mare lucru la info. Era destul de stresată cu proiectul de final de an, așa că am profitat de ocazie și am ajutat-o. Era o aplicație. O pisică ca în reclamele de la Whiskas care stătea în colțul monitorului și se gudura de taskbar. Când apărea screensaverul începea să toarcă. Era o inovație pe atunci, în 1999. Pe urmă m-am hotărât să îi zic. M-am bâlbâit foarte tare și m-am înroșit ca un rac, dar până la urmă am reușit. Știi care a fost răspunsul ei? Că sunt prea mic de statură și nu vrea să o vorbească lumea pe la spate că umblă cu un pișpirică. Cam pe atunci m-am hotărât să mă apuc ca lumea de contabilitate. Am fost la toate olimpiadele. În clasa a XI-a am luat locul întâi pe țară. O să-ți arăt odată diploma, dacă vrei. Eu stau destul de prost la capitolul comunicare. Întotdeauna mă fâstâcesc când trebuie să vorbesc cu cineva. Am văzut odată, când eram mic, un film în care personajul principal era o operatoare de la telefoane din perioada interbelică. Stătea toată ziua în fața unui panou cu multe găurele și fire. Stabilea legăturile cu o dexteritate și o viteză uluitoare. Era ceva eroic în asta. Mi-am zis că atunci când voi fi mare o să-mi angajez și eu o telefonistă care să mă ajute să stabilesc legătura cu persoanele care îmi plac.
Iartă-mă că nu ți-am oferit un cocktail atunci. Tot ce am reușit să fac a fost să te întreb aceleași lucruri despre care m-ai întrebat și tu. De unde vii? Cu ce te ocupi? Nu-ți place de mine? La ultima întrebare nu mi-ai mai răspuns. Știu, am fost penibil. Te-ai ridicat de lângă mine și ai plecat. Eu aș fi vrut să mai stai, dar nu am știut cum să îți spun, mai ales că muzica era dată destul de tare. Iar la separeu nu am știut cum să te invit. Nu știu cum se face. Te-ai dus direct pe scenă și ai dansat. Aveai niște mișcări destul de violente, de parcă mi-ai fi reproșat ceva. Ți-am scris rândurile astea azi după-amiază. Știu deja cum să fac să ți le dau. Îmi voi lăsa ochelarii acasă, îmi voi da părul cu gel. De haine am vorbit deja cu un fost coleg de liceu, pe care eu nu prea îl simpatizez, mare gagicar. Dar măcar știe să se îmbrace. A zis că îmi împrumută niște chestii. A zis că el vede la mine o schimbare și că e în direcția cea bună și să nu ezit să îl caut și altădată când e vorba de gagici și că îi place noua mea atitudinea vestimentară. O să vin îmbrăcat așa la club, mă voi așeza undeva într-un colț, să nu mă vezi, și când îți vei face numărul la bară voi veni lângă scenă și îți voi băga în sutien câteva bancnote printre care voi ascunde bucata asta de hârtie, bine împăturită, apoi voi pleca.
Sper să îmi scrii cât mai repede. Adresa mea este: Str. Lăcrămioarei, nr. 68., Brașov.

Cu drag,
M.

Hei

Ce-mi place de tine, nebunule, că ești contabil. Lasă-mă să ghicesc. Tu ești ăla cu cercel în ureche, băiatul ăla blond. Ești cu evaziunea fiscală cu din astea, las că știu eu. Ai grijă să nu te prindă gaborii. Ba nu! Stai să mă gândesc mai bine. Poate ești tipul ăla înalt și bine făcut care mi-a dat aseară una de cincizeci să îi dau un pic țâțele să se joace cu ele. Avea o limbă ascuțită, de mare precizie. Ăsta trebuie să fii tu. Să știi că ai reușit să mă exciți. Un tip așa meticulos după două sticle de vin, mai rar. Hai lasă, lasă, că m-am informat eu de la chelner, ce crezi tu! Eu întotdeauna îi ginesc pe contabili. Ăștia degeaba se fac muci, că tot meticuloși rămân. Mai sunt și altfel de contabili, din ăia de modă veche, cu ochelari, și așa mici ca niște șoareci care doar stau în colțul lor și se uită la tine și nu fac nimic. Și le lucesc ochii de zici că au febră. Dacă eu aș fi patroană aici, și în câțiva ani sigur o să fiu, sau dacă nu, o să-mi deschid eu propriul meu nait-club, o să le zic bodigarzilor să nu îi lase să intre pe toți fraierii, că ăștia nu au ce căuta într-un nait-club că nu fac altceva decât să se chinuie singuri. Mai bine se duc frumos acasă și își fac o labă.

M-am dat cu ojă și între timp mi-am editat statusu pe hai cinci că văd că mi-a scăzut traficu, o să mai bag și niște poze în curând că nu se mai poate. Pe urmă am mai citit un pic din scrisoarea ta. Eu nu suport să citesc mai mult de câteva rânduri deodată că încep să mă doară ochii. Păi ce, crezi că mie mi-a plăcut biologia? Nu trebuie să îți fie rușine pentru asta. La școală te învață numai prostii și te trimit acasă dacă te vopsești în cap sau dacă vii în fustă mini. Niște inculți. Profii ăștia habar nu au de modă. Păi fustele mini se poartă încă din anii șaizeci în alte țări și ăia de acolo nu au nimic împotrivă. Am citit io asta într-o revistă de modă când eram mică. Cel mai mult îmi plăcea de creatorul ăla yiv son laurent. Când eram mică visam să fiu soția lui. Pormă mi-a mai trecut când ne-a părăsit tata. Stai un pic că mă duc să mănânc. După aia mai citesc.

Îmi pare sincer rău pentru ștoarfa aia, Maria, dar cred că nu te merita. Eu îi dădeam una în meclă pentru faza aia. Și ce dacă erai mic? Între timp ai crescut și tu. Ai tras de fiare. Cred că ar muri de ciudă javra aia dacă te-ar vedea acuma. Să-mi fi făcut mie cineva un pisic pe calculator! Mie îmi plac birmanezele să știi! Poate îmi faci și mie unul pe leptop. Poți să faci și pe leptop, nu?

Filmul ăsta cu telefonista nu îl știu. Cred că era destul de plictisitor. Dar probabil că părinții te-au dus la filmul ăla așa că nu tu ești de vină. Mie îmi plac filmele cu Gechi Cean. Le-am luat pe toate de la închirieri dvd. Păi normal că nu ai știut cum să mă inviți în separeu. Ești un impulsiv, ca și mine, te aprinzi pe moment și te agăți ca pitbulu. Tu mai ții minte că nu vroiai să îmi dai drumul la țâțe? Sau ți s-a rupt filmul?

Uite acuma am ieșit de la duș și am citit și finalul. Păi te-ai țăcănit la cap? De ce să îți schimbi hainele cu idiotul ăla? Ce, ale tale nu-s bune? Mai mult gel? Să știi că de la prea mult gel s-ar putea să chelești. Aaa, îți place să te deghizezi? Faci pe Zorro, ai? No lasă că te desconspir eu în noaptea asta la club. Mai rar așa specimene ca tine. Să știi că mi-a plăcut scrisoarea ta. Aparențele înșeală. Ești un dur cu o inimă sensibilă.

Te pup pe botic,
Lady Laura

Aceste scrisori fac parte dintr-un exercițiu propus la atelierul de creație literară Lumina de Avarie.

din ce în ce mai

cearșaful boțit
mi-a lăsat urme vineții pe piele
capăt din ce în ce mai multă
greutate în somn

mă gândesc la filmul
pe care-l vezi în momentul morții
aș putea salva
partea cu primii 25 de ani
dacă apelez la efecte speciale
și râsete înregistrate

carnea crește
în jurul ochilor mamei
ca în jurul unor răni strălucitoare
și dragi

cresc intervalele la care
tata emite/primește semnale
lentă regresie de la biologic la mineral
oare pietrele au conștiință?

imaginația celor care îmi fac cadouri
e din ce în ce mai puțină
sunt considerat un om matur
din ce în ce mai

știu cum să fac pe bărbatul
povestesc bețiile unui prieten

Scrisoarea adresată de către Salinger unui regizor de film

Este știut faptul că scriitorul J.D. Salinger, care a trăit într-o izolare aproape completă în ultima perioadă a vieții sale nu era tocmai amabil, dar chiar și așa, această scrisoare a lui, scrisă în 1957 este fascinantă. Observați vă rog eleganța, superioritate aproape agresivă, și modul îngrozitor de simpatic în care îl trimite la dracu pe regizorul care îl contactează în legătură cu drepturile de ecranizare ale romanului De veghe în lanul de secară. Îmi cer scuze, dar nu voi traduce scrisoarea, aș săvârși un păcat dacă aș face-o.