love hotel

sub sigla love hotel funcționa
mica lor societate caritabilă

doamne cu părul roșu
doamne cu păr liliachiu
– aveam cameră moca la love hotel –

dădeau petreceri brânză roșii salam
la care și eu contribuiam
cu două-trei roșii lovite și-o bucată
de salam

de aici îmi trăgeam sănătatea
și din discuțiile lor înțelepciunea

Taurină

E timpul să iasă. S-a săturat de atâta softporn pe canalele de muzică și rețelele de socializare. Soarele scoate în relief ceea ce trebuie scos în relief. Țâțe, cururi, picioare. Dar și erorile, rebuturile pe care trebuie să le evite. N-are o țintă clară, pentru el ora prânzului n-a avut niciodată sens, ceva balcanic și confuz, ora intestinului subțire sau așa ceva, timp pe care trebuie să-l omoare cumva. De data asta nu se va duce la hypermarket, ca să evite plictiseala și încurcăturile. Cum s-a întâmplat data trecută, când o tanti proaspăt ieșită la pensie l-a întrebat unde e ceaiul de mușețel că ea nu vede. A luat o cutie de pe raft și i-a pus-o în brațe, dar nu i-a ajuns. L-a rugat să fie drăguț și să-i spună unde găsește îndulcitorii. Aha, îndulcitorii! În fine, fiecare are propriile tehnici de vânătoare și propriul teritoriu. Pentru unii e standul de ceaiuri. E aproape romantic să stai la pândă învăluit în aromă de ceai verde și mentă. S-ar putea înfiripa oricând o romanță de plafar. Și e un loc unde poți să citești nestingherit etichete, nu ca la raftul cu băuturi, angajații se învârt toată ziua pe acolo, vin cu motostivuitorul, descarcă marfa, o aranjează pe raft. Acolo-și fac și glumele, îl încolțesc pe colegul nou, pe a cărui față acneea dă bătălia de adio, și-l întreabă dacă mai e virgin.
La hypermarket s-a dus dintr-o oarecare necesitate. Voia să cumpere de acolo berea ca să economisească niște bani. Maică-sa îi trimite aproape lunar din Spania, dar de când locuiește singur, abia îi mai ajunge ce-i trimite ea și îi e rușine să-i zică. La urma urmelor, are aproape douăzeci și cinci de ani și niciun venit. Trimite CV-uri în dorul lelii. Nu prea e chemat la interviuri și asta, în secret, îl bucură. Are oroare de interviuri.
A ajuns la concluzia că cea mai bună perioadă a zilei sunt orele din jurul prânzului, iar cea mai bună zonă e, evident, centrul. Atunci ies corporatiștii în pauza de masă, o parte din liceeni merg acasă, ceilalți le iau locul. În aer se simte o amorțeală generală și o ușoară scădere a ritmului impus de primele ore ale dimineții. Imediat ce coboară din lift, o vede pe vecina care obișnuiește să se întoarcă acasă pe la ora asta. Cu un mers ușor rigid și un început de oboseală în țesuturile din jurul ochilor mereu în alertă, larg deschiși. Plus rochia, fluturând ușor în jurul coapselor. Trece încordat pe lângă ea. Accelerează abia perceptibil pe trotuar ca să se apropie de o tipă țais, cur bombat finuț în pantalonii scurți, fâțâindu-se la câțiva pași în fața lui. E atât de mișto, încât se gândește că așa un cur ar merita urmărit prin tot orașul.
Se postează cam la jumătatea distanței dintre scări și capătul culoarului, de aici are vizibilitate maximă. Chiar lângă un stâlp. Ocolindu-l încet, într-un ritm care se vrea ațâțător sau așa ceva. De aici se văd perfect fetele care coboară. Uite cum se contractă tendoanele, cum urcă mușchii într-o diagonală extrem de dulce și ceva în vechiul ritual al mersului, care spune cât de bine înfipte sunt ele în lume. Vrea să fie cu ființe din astea bine înfipte, care se zbat în pat când încerci să te urci pe ele, dar în același timp.. Da.. O parte dintre cele care coboară vin spre el, poate o să existe contact vizual, poate va simți magnetismul lor pe piele.
Și dacă le-ar opri ce le-ar putea spune. Cum să le facă să ridice ochii din telefon și să-și scoată măcar o cască. Ăă, cred că ascultăm fix aceeași piesă, nu știu, m-am uitat la cum te bâțâiai pe ritm, așa mi-am dat seama. Pe bune. Își imaginează tot felul de scenarii din astea indie, lame. Dar niciodată nu poate să fabrice mai mult de două-trei schimburi de replici. Se oprește și în mintea lui se derulează imagini blurry, suprapuse: softporn, o vară nesfârșită, culori pastelate, nori din vată de zahăr, neoane roz, întregul spectru de imagini și situații ce aparțin unui domeniu de retardare emoțională, care atrage mereu după sine o exacerbare a senzualității. Se gândește că ar putea fi ele înghesuite cumva, împinse spre colțul încăperii și odată ajunși acolo ar trebui doar să se încline ușor spre corpul râvnit, iar acesta l-ar urma, atras irezistibil și amândoi s-ar scurge pe canapea, savurând din când în când băuturi reci, vag înțepătoare. Nu vrea ceva care să-i solicite prea mult intelectul. Pe fosta lui o excitau discuțiile intelectuale, teoriile, voia să-și disece împreună cu cineva angst-ul existențial, avea nevoie ca acel cineva să facă un pic de lumină în incertitudinile ei. Căcat. Avea și el destule.
Metroul intră în stație. Se urcă ultimul, nu-i place să se înghesuie. Să fie toți călătorii care așteaptă niște super pizde și tot nu s-ar înghesui. Nu-i stilul lui. Se așază în fața tipei pe care o vrea și absoarbe detalii. De data asta e o blondă cu o fustă scurtă de blugi. Se vede că are un pic de celulită, în locul în care carnea e teșită și se revarsă un pic peste marginea banchetei. Și buza de sus, care se termină într-un unghi foarte curios, ceva ce îi aduce aminte de buldogi, dar și de negrese. Și sprâncele alea arcuite aiurea, mamă ce frumos, semne prevestitoare ale unor nevroze banale, plasate într-un viitor îndepărtat, în care nu s-a investit și nici nu se va investi vreodată măcar un strop de simț artistic. Cizme și o lălăială senzuală în gesturi. Își dorește să fie strivit. Relația cu ea a fost o povară dulce, o pară mălăiață supradimensionată care îți cade în poală, trezindu-te din somnul de după-amiază. Atâta iubire pe de-a moaca nu putea duce. Nu reușea să traducă la nivel emoțional nimic din ce se întâmpla între ei. Fizic, simțea o dorință nestăpânită de a face sex, un preaplin de energie cu care nu știa ce să facă. Dorea să se descotorosească cât mai repede de energia asta. Investea în pornografie, în discuții nesfârșite cu sirene de pe mările virtuale, la fel de fucked-up ca și el. Nu se întâmpla nimic, erau discuții vagi, unde fiecare lupta să pară cât mai smart și mai imprevizibil, era o frică de plictiseală care îi făcea pe toți să meargă înainte. Nu așteptau ca plictiseala să se nască în propria relație, luptau împotriva ei pe alte fronturi, cu alte persoane. Totul era o mare aluzie, care nu se materializa niciodată și asta excita ambele părți la maxim. Fiecare melodie avea mesaj, articolele interesante, vag științifice erau interesante pentru că fiecare conținea câte o frază sau o schemă care spunea: e menit să fiți împreună. O băloșeală din asta cu sincronicități la mâna a doua, ceva care să-ți facă inima să tresalte, doar așa, de distracție. Psychobitches erau la greu. Unele sunt pe aici, mișunând la suprafață, unde tocmai a urcat. Poate că le știe pe zerovirgulăzerozerounulasută dintre ele. Dacă s-ar întâmpla să se întâlnească cu una chiar acum și ar opri-o ca să-i spună, băi, nu mă recunoști, sunt atât de horny chiar acum, hai să mergem undeva să ne futem, tipa ar lua-o la goană, chiar dacă trebuie să presupunem că se cunosc de destul de mult timp, că au devenit, într-un fel, intimi. Cam asta ar fi pe scurt schema ultimelor eșecuri în domeniu. Pur și simplu n-a avut răbdare să construiască romantism, o bază emoțională solidă, cum spun ele. Făcea avansuri și glumițe cu tentă (odată s-a dus în nu știu ce oraș din Transilvania, Sibiu sau Sighișoara parcă, să se întâlnească cu o literată și tipa, când a văzut ditamai rucsacul pe care îl căra în spate, l-a întrebat ce ai acolo? la care el a răspuns, prezervative). Normal că tipele se speriau sau se oripilau și îi dădeau cu flitul înainte ca ceva să apuce să se materializeze.
Dă-le dracului pe toate. Se simte trădat, umilit, îi vine să dea foc lumii și să fută tot. Uite-o pe pisi asta. Îi va smulge telefonul și-l va zvârli în stradă. Apoi îi va goli poșeta și o să calce totul în picioare fără să se uite. Îi va șterge de asfalt boticul umed. Botul va deveni un biscuite plin de bobițe cenușii de praf și pietriș din ăla fin în care se spală vrăbiile. Iar dintre felii va curge spumă, salivă cu bulbuci. O să-i smulgă din picioare tocurile cui și o să i le înfigă direct între picioare, urmărind cum se întinde materialul sintetic și lucios, până când cedează și tocul se repede pe lângă dantela roz a chiloțeilor alunecați puțin într-o parte. Cică s-a simțit ignorată. Simțea că nu-i acordă suficientă atenție. Repetă de multe ori în gând, nu i-am acordat suficientă atenție, nu i-am acordat suficientă atenție, încercând să identifice momentele când ar fi trebuit să facă mai mult, să-și dea silința. Nu reușește. Dar măcar efortul ăsta îl distrage de la filmele violente pe care și le face. Știe că nu e corect, dar nu mai știe exact ce anume: ce i se întâmplă sau faptul că a ignorat-o. O voce îi spune să lase lucrurile să se amestece, shake it all up.
Bine, știa și el vag unde e problema, doar că o definea în alți termeni. Era clar că imaginația lui în ceea ce o privește începuse să scârțâie, tot ce mai putea să construiască în jurul ei ar fi putut fi redat cu ușurință de un sculptor în legume. Își dă seama că îi e un pic foame. Mai sunt vreo două străzi până la fast-food-ul de unde obișnuia să-și cumpere șaorma când ieșea de la club.
Același fast-food unde s-a întâlnit ieri cu prietena fostei lui. De ce o fi ales locul ăsta, nici el nu știe exact. Poate că voia s-o îmblânzească pe tipa asta cam office, s-o așeze într-un mediu care ei nu-i este familiar, poate că îi era puțin teamă de ea și de ceea ce avea să urmeze așa că avea nevoie de un mediu din ăsta basic, nesofisticat.
Își aranja constant lucrurile pe masă. Pachetul de țigări în linie cu sticla de ketchup. Bricheta cromată, cu două pietricele colorate deasupra. Telefonul în linie cu ele, la o distanță de câțiva centimetri. Apoi strica ordinea luând ceva, crea un haos aparent, apoi mâinile ei cu degete cam groase, cu unghiile roșii se apucau să rearanjeze obiectele într-o altă configurație. Prietena fostei e o tipă care se îmbracă office, s-au întâlnit de câteva ori toți trei în oraș. Are gesturi ușor teatrale, care se termină cam brusc, umbrite de o urmă de autoritate acră. Și la fel se comportă și restul trupului. Își scoate sânii în față să fie admirați, apoi se retrage, își trece palma cu gesturi repezi peste sacouaș, de parcă ar fi descoperit o urmă de cretă lăsată de croitor, nesimțitul s-a gândit la o croială mai îndrăzneață, mai sexy, dar ea i-a tăiat-o scurt. Nu și-a luat nimic de mâncare, doar o cola dietetică. El molfăia la o șaorma mică, gata să se reverse în toate părțile.
– Nu arăți prea bine..
– Deși mănânc, după cum vezi.
– Ei, hai , știi doar că nu la asta mă refer.
Ce naiba, încearcă să fie prietenoasă?
– Și-a găsit deja vreun tip?
– Nu sunt în măsură să-ți spun. N-am venit ca să…
– Să-mi împărtășești secretele ei.
– Nu, am venit ca să-ți dau ceva.
– Mamă, un mesaj important.
– E în continuare supărată pe tine, să știi.
– Știu.
Există întotdeauna câte o tipă din asta dispusă să facă pe avocata. Să reprezinte cu mărinimie partea vătămată. În siajul fiecărei despărțiri apăreau genul ăsta de agente nemiloase. Ar trebui să se coaguleze în jurul unei asociații. Nu reușea să înțeleagă de ce a ales-o pe ea. Nu erau chiar așa bune prietene. Se știau din copilărie și probabil își făcuseră un ritual din a-și povesti toate nimicurile. Pur și simplu s-a nimerit să fie ea.
– Nu e niciun mesaj. E un obiect.
A scos din poșetă o mică broască țestoasă verde, sculptată în piatră.
– A, chinezăria asta. Ok.
– Mersi..
N-au mai stat mult. Ea s-a cărat la o ședință la bancă. A detestat dintotdeauna băncile și pe cei care lucrează acolo. S-a dus la baie să se spele pe mâini, șervețele nu fuseseră suficiente. Își simțea degetele lipicioase. Când s-a uitat în oglindă, a descoperit că avea o pată de sos pe tricou. Îi era rușine, dar și milă de el însuși. Ar fi putut să-mi spună ceva de genul, vezi că te-ai pătat. Îi și auzea vocea, înmuiată dintr-o dată de instinctul ei matern. Instinctul ei matern?
Îi făcuse cadou broasca de ziua lui, anul trecut, când încă mai credea că el va fi în stare să se mobilizeze. Broasca sporea tenacitatea individului care o deținea sau cam așa ceva. Cu alte cuvinte, să nu se mai descurajeze așa de ușor în privința jobului. Să trimită în continuare CV-uri. Dacă perseverează, la un moment dat se va întâmpla. În drum spre casă a tot învârtit broasca în mâna vârâtă în buzunar. Afară era cald. Broasca a început să devină lunecoasă. Pentru o fracțiune de secundă, în fața ochilor i-a apărut imaginea broaștei țestoase înecate în spermă. A zâmbit la gândul că ar putea să ejaculeze pe chestia aia.
Broasca a ajuns la coșul de gunoi și ziua lui la fel.
Se pare că ziua nu va fi cu nimic diferită de cele din urmă. Se duce la fast-food și își ia o șaorma. Tipul nu-l mai întreabă nimic, știe exact ce ingrediente să-i pună. Poate de aia am perioada asta futută, pentru că mănânc mereu din același loc și absorb energia negativă din carnea de pui și asta îmi degradează culoarea la aură, îmi deranjează karma și stomacul.
Îl salută pe șaormar cu buzele strânse, flutură vag cu mâna în semn de salut. Se așază în mica piațetă de peste stradă. Cineva a montat un furtun albastru pe țumburucul țâșnitoarei, instalația deservește probabil florăria din apropiere. O sculă bleagă, îi trece prin cap. Soarele scoate în relief lucruri pe care preferă să le ignore. Țâțe lăsate de precupeață, cururi dizgrațioase, varice. Erorile, rebuturile pe care trebuie să le evite. Ora prânzului a trecut, în stomac se adună o aciditate rea, gazele de eșapament stăruie, amestecate cu aerul fierbinte, ștergând marginile obiectelor. Nu mai e nimic care ar merita văzut, vânat, urmărit. Apatia i-a răpit acuitatea vizuală, își dă seama că nu se simte bine în tricoul ăsta, e prea gros pentru vremea de afară, e prea larg la gât, alunecă într-o parte, îl face să-și simtă umerii și mai înguști decât sunt. Poate că trebuia să-și ia cămașa de in. Eșuează în lamentări. Se hotărăște s-o taie acasă. Mai are câteva filme descărcate pe care nu le-a văzut, niște comedii ușurele, nimic despre sensul vieții în seara asta.
După două filme regizate de Linklater, nu seria Before Sunrise, Before Sunset, alea-s pentru pizde romantice, urmate de o labă plicticoasă de vară, se hotărește să iasă în club. L-I-V-I-N-G, cum accentua unul dintre personajele cool, asta îi lipsea. Va băga rapid două-trei beri și o sută de votcă, suficient cât să trezească Übermensch-ul din interior. Va acționa într-o manieră falică. Succes garantat.
Energizantul îl face mai degrabă neliniștit, nu se simte în apele lui aici. Nu s-a dus în clubul unde mergea pe când era cuplat cu ea, de frică să nu dea peste prieteni. N-avea niciun chef să se explice, să țipe ca să se facă auzit, gesticulând energic. Deși poate că asta ar fi adus un soi de eliberare. Să urli ca nebunul: m-a părăsit, dă-o în pula mea. Și fix atunci să apară și ea din spate, radioasă, bine mersi, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Se duce până la bar să comande două beri și suta de votcă și să se care cu ele înapoi pe canapeaua lui. În fața lui, două tipe, una în colanți imitație de piele și tocuri, se lasă când pe un picior, când pe altul și îi explică ceva celeilalte tipe, în blugi tăiați la genunchi și sub cur. Le lucesc buzele și ochii. Tipa în blugi râde, îi tremură corpul, întors în semiprofil. Țâțe care face botic. Își imaginează cum își întinde mâna și le prinde de mijloc, se strecoară între ele, punând capăt conversației, foarte sigur pe el. Mneah, are cercei-inel cât fața, iar cealaltă are o poșetă de piți. Plus că e sigur că i-ar tremura mâinile ca naiba imediat ce le-ar scoate din buzunar. Ar trece printre ele ca un bou la coridă, ele s-ar da la o parte ușor iritate și și-ar continua conversația. Cât de prost informat și naiv eram în adolescență, credeam că taurina se extrage din spermă de taur. Anyway, nu-s obosit, n-am tras de fiare sau ceva, nici n-am dansat până la epuizare. N-a fost o idee prea bună energizantul ăsta.
Se întoarce cu berile și votca la masă. Le aranjează într-un grup compact, un castel de silicați, gata să se topească sub acțiunea poftei de a bea. Dă gata votca și o bere. Sticla plină pare stingheră acum, despărțită de celelalte două recipiente goale, împinse într-un colț al mesei. Se întoarce la bar, să facă plinul. Și după încă o sută de votcă dată rapid pe gât, castelul lui de nisip e năpădit de muște imaginare, un bâzâit enervant, sub care se ascunde o grămadă mare de rahat. N-o să vină nimeni aici în afară de debarasatoare șleampete, cu șorțuri negre, umede, ducând tăvi mari de plastic pline de sticle, pahare și scrumiere. În jurul meselor dansează tipe, așa cum au văzut la televizor, sus în balcon o tipă se mișcă robotic, se crede sora Millei Jovovich probabil, o extraterestră șmecheră, supradotată, într-o lume inundată de ceață artificială și gadgeturi. Tipii dansează în jurul animatoarelor cocoțate pe niște platforme în formă de cub. Pielea lor e lucioasă, membrele se mișcă asemenea unor pistoane prin aer, o mare mașinărie de crom și lumini stroboscopice rulează silențios. Privirea i se întoarce la grămada lui de rahat, la bâzâitul subliminal al propriilor simțuri amorțite, la amețeala care începe să preia controlul. Act in a phallic fashion, îi spune o voce, singura care a mai rămas. Celălalte s-au cărat la somn.
Se ridică și se îndreaptă clătinându-se spre platforma cea mai apropiată. Își face loc și se postează în fața cubului care îi ajunge până la piept. Se simte ca într-o toaletă publică, între fiecare cabină e câte o platformă din asta, pizdele dansează în stânga și-n dreapta, scoți pula și începi să te masturbezi. Ea își coboară fundul, când cu fața, când cu spatele, pantalonașii ei de piele se mulează pe pubis și pe cur și nu nicio cusătură acolo, probabil e croit altfel. Face piruete, împinge în lături cu mâinile ziduri imaginare. Zidurile dintre el și ea.
Se împinge în sus și pune un genunchi sus. De acum nu mai există întoarcere. Fă cu mâna celor de pe țărm. Ciusi, fraierilor. Banchiza e destul de instabilă, dar se îndepărtează cu o viteză constantă de mulțime, propulsat de un motor silențios. E un soare polar și chiar în fața lui o siluetă roșu-întunecat pulsează în contralumină, straturi sintetice emanând o căldură animalică, așteptându-l. Se lipește. Bazinul ei se zbate, mișcările pentru care a fost instruită și plătită devin aproape imposibile din cauza obstacolului uman. Nu-i mai pasă de nimic, vede în sfârșit printre fulgere stroboscopice și tunete, zilele senine care îl așteaptă de-acum. Simte o durere ascuțită în vintre, ca și cum cineva i-ar smulge ceva de acolo. Cade peste margine, izbește cu umărul și coastele o masă, sticlele se răstoarnă și se sparg. Lumea sare în lături. Cineva țipă, în gura mă-tii de tâmpit. Alte voci i se alătură, tonul e același, dar cuvintele se sparg, înainte să ajungă la el. Vrea să se ridice și să-și ceară scuze, dar nu mai apucă. E luat de guler de doi zdrahoni și dus undeva în spatele tejghelei.
E lăsat acolo, pe un taburet instabil. Doi chelneri trec ducând niște lăzi, îi aruncă priviri perplexe, dar lui nu-i mai pasă. După un timp, în încăpere intră un manager sau așa ceva, îi spune că trebuie să plătească ce-a spart. Nicio problemă, șefu. Îl vede doar de la gât în jos, cravata de un albastru electric și cămașa. N-are putere și nici chef să ridice capul și să aducă fața omului în raza vizuală. Tipul ia banii și îi mai spune ceva, ca o concluzie, în fine, nu-i pasă. Unul dintre zdrahoni se întoarce și îi ia de o aripă. Se întorc în club pe o ușă lăturalnică, pe care nici n-o observase. Nu-l mai ține, dar îl simte în spatele lui. Se îndreaptă spre ieșire, ce altceva ar putea să facă. Când trece pragul, realizează că e o altă ieșire, pe care n-o știa, probabil ieșirea din spate. Simte o teamă vagă.
– Ai fost grozav, prietene.
Face un efort să ridice privirea, cu toate că nu e sigur dacă e indicat acum. Tipul e cam de-o vârstă cu el, nu poate să aibă mai mult de treizeci, dar se uită la el ca un tătic dezamăgit sau așa ceva.
– Hai, tai-o de aici.
Ușa de sticlă se închide încet în urma lui, silueta îi e înghițită de întuneric. Rămâne doar reflexia lui spartă, trunchiată, în decupaje de lumină pală, aruncate de stâlpii de iluminat public. Dar bâzâitul ăla a încetat și n-o să se mai întoarcă o vreme, iar aerul nopții e răcoros.