chibrituri

Reproș

M-aș topi
și-acum, ca gheața dată cu sare
– deși nu te iubesc –
dacă m-ai atinge.

Căsătorie

Sprijinindu-ți de sobă mijlocul pătruns
adesea de dureri femeiești
te uiți calmă lipsită de bucurie
la bărbatul care e mobilă și statuie.
Fusta își oferă, ca punga bomboanele,
cunoscuta-i dulceață. N-o lua în nume de rău –
pare să intuiască ceea ce răstălmăcește. (Deși serpentinele
dragostei îl fac deja să gâfâie).
Și vă uniți în voluptate nedorită
precum acidul cu metalul – cu jind, sec.

Chibrit

Brichetele m-au băgat mereu la apă,
asta ca să folosesc o metaforă nereușită,
deși chiar am avut cândva un șort cu buzunar,
în care mi-am uitat uneori
pachetul de Munkás (sau Kossuth?)
și cutia de chibrituri.
Chibriturile oricum mă sâcâiau,
pentru că sună asemănător cu chibiț,
ceea ce în cercurile mai bune e jenant;
de asta am trecut la brichetă.
De la care însă am făcut bătături
pe poli-
car în urma prea frecventei puneri în funcțiune
a scăpărătoarei zimțate.
Am trecut prin același calvar și cu
dispozitivele de aprindere în valoare de zeci de dolari
piezoelectrice (activate prin presiune):
ori lipsea piezo-ul din ele,
ori electricul.
Dar îmi dau seama că am deviat de la subiect,
la care de altfel nici n-am trecut.
Respectiv femeile. Nevăstuicile.
Perechile-nepereche. Flecuștețele.
Care nu mă iubesc,
întunecând zilele, smolind luna,
fără încetare, ba mai mult, retroactiv,
de numeroși ani.
Și viața mea se scurge în neant
ca nisipul nebăgat în seamă.

-Petri György-