Child in time

celulele se scurg încet din noi
ca un nisip cald
în timp ce noi muncim ca proştii
să ajungem odată în ibiza

*

soarele un nasture sângeriu
încheie cerul deasupra noastră
apropiaţii privesc cu indiferenţă mortul
nu a lăsat nici o moştenire

*

nimeni nu s-a gândit să facă o campanie
de reciclare a ceasurilor
aruncate pe geam la petreceri
din cer vor cădea minutare
găurindu-ne trupurile uitate prin şanţuri

*

trăind în fusul orar al atâtor obiecte
acomodarea cu noi înşine
e din ce în ce mai dificilă
pe morminte vor fi gravate
logo-urile unor mărci renumite

*

sărutările se evaporă din gură
ca dropsurile mentolate
trupurile încolăcite cad pe podea
clame uzate care au ţinut laolaltă
doar câteva pagini de revistă glossy

Ferdydurke

Să pleci mergînd, să mergi plecînd şi să nu ai nici o amintire. Binefăcătoare indiferenţă! Fără amintiri! Cînd totul moare în tine şi nimeni n-a reuşit să te zămislească din nou. O, merită să trăieşti pentru moarte, ca să ştii că a murit în noi, că nu mai există, că totul e gol şi purgat, tăcut şi curat – şi, în timp ce plecam, mi se părea că nu merg singur, ci cu mine. Că lângă mine, ori poate în mine sau în preajma mea, mergea cineva identic şi aidoma, al meu – în mine, al meu – cu mine, şi între noi nu exista iubire, ură, pornire, scîrbă, urît, frumos, rîs, părţi ale trupului, nici un sentiment şi nici un mecanism, nimic, nimic, nimic…

 

din romanul Ferdydurke de Witold Gombrowitz

Data viitoare când vei spune nu

scrisă de andreiuţă, copil de gădiniţă

 

o să-mi bag degetul în nas

scena asta e făcută din piese lego

aşa că mă voi apuca să o demontez

voi cânta cântecele pentru copii

„vine vine primăvara ta naa na naa!”

îţi voi acoperi vocea cu vocea mea

obraznică de copil de grădiniţă

nu voi înghiţi nimic din ce spui

voi scuipa în stânga şi în dreapta

de ce crezi că am eu baveţică?

degeaba îmi vei spune că pe dinăuntru

eşti ca tăblia mată a unei mese

că în capul tău e un depozit

al curcubeelor cu arcul sărit

la vârsta asta copiii sunt piromani

o să dau foc la toate ca din greşeală

––––––––––––––

împreună vom face

60 de vapoare de hârtie pe minut

să nu ne scape nimic din curgerea

şi legănarea asta

data viitoare când vei spune da

Purgatory

there is a loneliness in this world so great
that you can see it in the slow movement of
the hands of a clock

people so tired
mutilated
either by love or no love.

-Ch. Bukowski-

p u r g a t o r y

Originally uploaded by

dEEsign photography

Poema cârpei de şters pantofii

azi dimineaţă am îmbrăţişat cea mai frumoasă

pereche de pantofi a stăpânei mele

am sorbit în mine tot praful adunat

pe boticul ei agresiv

acum stau în cutia mea din debara

şi savurez fir cu fir iubesc praful

praful cu miros de wunderbaum

din maşinile luxoase încins şi împins

prin sistemul de ventilaţie de zeci de ori

firele de praf se dau în vânt după maşini

aerul condiţionat înseamnă pentru ele

un parc de distracţii şi multă adrenalină

praful care se ridică electrizat din hainele

aruncate pe jos ale stăpânei mele

şi pluteşte mult timp prin camere de hotel

mai vibrează încă de la ţipetele ei

arată ca puful de lebădă sau fulgii de zăpadă

de aceste fire de praf nu mă voi putea despărţi

sunt perfecte le ascund cu grijă

în cusătura mea de pe margine

le scot de acolo doar când ştiu că nu mă paşte

pericolul de a fi scuturat de cineva

şi le admir în tăcere moleşit de ecouri

am şi fire de praf de prin cluburi

acestea au orbit de la lumina stroboscopului

şi au în ele ritmuri africane ritmuri din junglă

ritmuri de pe şantiere şi ţopăie într-una

dacă cineva m-ar despături şi m-ar întinde pe jos

ar vedea o hartă a prafului fără puncte cardinale

sau faţa ei imprimată în praf

 

Killer nanny

Doica îmi rezolvă toate treburile amoroase.
Întâi alege cea mai bună partidă pentru mine.
Inima alesei mele va avea întotdeauna
un termen de predare ambiguu, neprecizat,
dar am întâlnit şi cazuri în care
inima era demult arhivată.
Apoi ne aranjează întâlnirea.
Sparge între dinţi roţile trenurilor
ce mă duc spre ea, de parcă ar fi dropsuri.
Amândoi trebuie să fim sub influenţa
a două fusuri orare complet diferite.
Ea să moară de somn,
eu să mor de exaltare.
Are grijă să omoare toate animalele
sălbatice pe o rază de cinci kilometri
în jurul locului unde va fi întâlnirea.
Nimic nu trebuie să vină de la sine,
din instinct.
Stau în faţa ei
şi încerc să îmi dau seama ce are în cap.
E ca şi cum aş urmări extragerea loto
şase din patruzeci şi nouă la tv
mototolind de emoţie talonul de participare.
Nu îmi iese nici o combinaţie.
E sec! E atât de sec, încât aleasa mea
se hotăreşte să plece acasă.
Mă ascund sub fusta doicii mele
şi îmi plâng de milă.
Ea apucă o foarfecă şi mai taie
doi centimetri din puţulica mea.

La bordelul din Arles

şi ce demaraj au stelele pe cer
şi floarea soarelui s-a copt
poţi stoarce lumina din ea
ca dintr-un burete cald
şi o pisică mare îmi zgârie ceafa
uşorrr
sunt vincent dechide!
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
picură guano pe pat
un fier de călcat îmi trece
prin piept
urcă o febră gălbuie din dale
paie frânte cu mâna
şerpi mototoliţi
pantofii mei zboară pe geam
tay tay vincent! ha ha ha

Sosiri amânate

Când vii acasă,
te rog să nu te duci direct în bucătărie.
Cămara e aproape,
castraveţii înfundaţi în borcane
te vor simţi şi vor găuri capacele,
dovleceii se vor umfla şi vor pârâi.

Când vei veni acasă,
descalţă-te şi vino în camera mea.
Când tălpile tale îl vor atinge,
parchetul va deveni nisip cald.
Vei sta turceşte pe marginea patului,
ambarcaţiune uşoară, cu pânze,
şi vei povesti vrute şi nevrute,
cuvintele tale se vor înşuruba
în mine ca un burghiu de zahăr mentolat.

Ar fi bine să vii…
Ai văzut vreodată o caracatiţă albastră
eşuată într-un bloc de nefamilişti?
De dor mi-au crescut
încă şase braţe,
am dat şi un anunţ în ziar:
închiriez braţe
pentru îmbrăţişări multiple.
Dar oamenilor le e greaţă.
Ţie ţi-ar fi?

Chiar dacă nu vii, vreau neapărat să afli:
aici sparg extaziat dinţii rozătoarelor
care mă sfâşie în absenţa ta,
zile urâte şi gri.
Vreau neapărat să îţi spun:
irişii tăi căprui
sunt cei mai puternici muşchi
pe care i-am văzut vreodată.
Niciodată nu mă voi putea smulge
din strânsoarea lor.

Utopica

din cinematografe ies
oamenii de la forrest gump
fiecare duce în mână
o cutie de bomboane

fiecare om dirijează
simte nevoia să continue
înlăuntrul său a noua a lui beethoven
improvizaţie zilnică

cărţile şi poeziile
sunt softuri ce rulează pe creier
până când moartea
ne va despărţi

de la prea multă artă
inimile explodează
atentat la adresa diavolilor
(mi-aş fi dorit să fie aşa)