Fructul măceșului învăluie semințele pufoase,
de la distanța asta n-ar fi fost greu să te înțeleg.
Simt că tristețea ta mă sufocă.
Bântui încăperile,
într-un film neorealist oamenii mă vorbesc:
n-a fost deloc cumpătat,
n-a reușit să-și păstreze averea.
Noua realitate, realitatea fără tine îmi strânge inima,
saboții blocați pe plăcuța de frână și trebuie
să fiu atent la lucruri plăcute, total aberante:
intelectualii din casa asta au patternuri de gândire
asemănătoare lumii academice anglo-saxone
din anii șaizeci,
benzi de magnetofon cu Pink Floyd.
Noi, cei adunați în camera copilului
suntem contracultura hippie.
Revolta noastră e bârfa și cinismul.
Îl știi pe tipul ăla, ochelari cu ramă roșie, debordând de sănătate?
Are o emisiune la televizor.
El ne-a învățat totul.
Intelectualii din vecini au patternuri de gândire
copiate din Deleuze și Benjamin,
Michael Gira pe laptop.
Noi stăm în chirie,
suntem kontrakultura whatever.
Revolta noastră post conceptuală, post instituții.
Adoptăm ușor orice formă de revoltă.
Pisica artistului ne fură talentul, vine aproape,
împrăștie feromoni, ne flutură coada sub nas.
Pizdă rea.
Ea ne-a învățat cum să rămânem indiferenți, superiori.
La început
ca un clopoțel de argint
ferăstrău ce taie în unt
stalactită de miere
la sfârșit
în tine.
De la distanța asta n-ar fi fost greu să te înțeleg.
Înotăm între digurile Mării Negre,
de unde comuniștii s-au retras demult. Pescarii ne înjură
că le încurcăm firele.
Alge roșii în gură.
E o climă aberantă: soarele iese rar dintre norii de smog.
Am fost prădați de uneltele noastre high-tech
când am trecut granița.
Apa e statică:
senzația că înotăm cu hainele pe noi.
Fetele ne traduc meniul scris în chirilice.
De multe ori nu vrem să înțelegem.
Au doar pești și creveți uscați,
tentaculele și ochii lor seamănă în chip neverosimil
cu măceșele.
Pungă la care se adună musculițele.
Cutia Neagră 