te ghidezi după pungile luate de vânt
acolo trebuie să fie marele ospăț
cursorul se transformă în mânuță
semn că ceea ce faci nu este în zadar
răspunzi mereu cu aceleași reacții
și asta te umple cu un fel de resemnare
încă mai lupți – homarilor aruncați
în apă clocotită le rămân antenele
afară mai caută oceanul o clipă – dar oala
este din ce în ce mai încăpătoare
gândurile vin repede ca-n tetris
nu sesizezi creșterea nivelului de dificultate
și în loc să te limpezești – pierzi
corpul e deconstruit/reeducat
fără prea mari obiecții pixelii au pornit
să colonizeze țesuturile formând
cheaguri la întâmplare
Cutia Neagră 