toți ca unul

lui Claudiu

în orașe atent polizate construite din țigle lăsate în urmă de italieni
fațade lăsate de austrieci
bătând din picior pe scena barului
un malambo tărăgănat care vestește moartea
aruncând brațele în aer ca la wrestling
singur în ring
îi faci pe toți doar din vorbe
tremurând de efort sub legile nemiloase care ne despart
am și oase și ele într-o parte
și eu în altă parte

suntem un singur organism
gata să absoarbă totul posturile de radio orașele coastei dalmate
tramvaiele albastre din viitor și kilometri de ziduri de beton pictate
abandon all art now/ major rethink in progress
gata să tempereze tremurul mâinilor dimineața
și frica de înălțime
să adauge încă o liniuță la viață

și discuțiile noastre se deschid prudent
ca o partidă de șah se deschid
cu fața strâmbată de durere în râs
alungări și apropieri
meta-meta apropierea dintre noi
când eu ies pe balcon cu părul ud/ tălpile goale
fotografiez portul și unchiul îmi vorbește
ca și cum el ar fi seymour
iar eu aș fi un personaj dintr-un haiku al lui
ai grijă să nu răcești andrei
când citim necroloagele adunate într-o valiză
când greșim și de oboseală apăsăm butoanele liftului sus-jos și încă o dată
rămânem pe loc
și încercăm să provocăm coincidențe
în frenezia noastră pseudo-științifică de a experimenta

iar ei ne vor include în continuare în viețile lor fiecare după puteri
fiecare după puteri ne va vorbi
și ne va împinge spre lumina mediteraneană
alții ne vor lăsa rachiu cu miere
alții au pisici în poezii alții sunt prieteni cu freud pe facebook
alții ne vor părăsi imediat la intrarea în hotel
fiecare după puteri

Anunțuri

Goran’s Spring

Urmează patru zile de road-movie și poezie împreună cu Gabi Daliș, Claudiu Komartin și V. Leac.

Cel care ne va duce acolo a scris cândva:

”- de fapt homer nu e decît
un pseudonim al lui ulise care nu e decît
un pseudonim al lui…
credeți-mă lucrez sub acoperire”

Suntem pe mâini bune, nu încape nicio îndoială 🙂

Underground, pag. 328

Portarul de la intrare (cu toată neîncrederea mea față de slujbași) e singurul om de aici la care am găsit ceva apropiat. Asta pentru că are un mic fluier tînguitor. Parcă l-ar fi luat unui copil. (Așa-i de jalnic vaietul pe care îl scoate din el.) Desigur, e cherchelit.

De-abia apuci să vezi cum suge din sticlă, că imediat (după sticlă) duce fluierul la gură. Bîzîitul lui e fals, sîcîitor, dar atît de neîndemînatic și jalnic, încît s-ar părea că aceste sunete sînt slobozite de întreaga noastră seminție omenească, lipsită de talent. Ca un cerșetor care a îmbătrînit lîngă metrou. Vrea – și cerșește. Și el e lipsit de talent, dar e insistent, încăpățînat și prin asta are și el, își merită muncitoreasca lui picătură de milă. (Iar o dată cu mila – și picătura de iubire, nu-i așa ?…) Acest portar nici măcar nu-i în mecanismul pazei. Nimeni nu ține cont de el, toți trec pe-alături fără să se uite, fără să-l bage în seamă, iar unii îi dau cîte un bobîrnac în frunte doar așa, din mers, neavînd ce face. E un căcat. O știe și singur și nu se îndoiește de asta. Atunci de ce cîntă atît de jalnic din fluier, rupîndu-mi inima? O jale precum un acoperiș călduros, precum autoapărarea de marile nenorociri. Fluieratul lui de popîndău, de șobolan – este semnul întregului azil de boschetari (parola la intrare) – o hieroglifă sonoră a durerii lor și a netrebniciei din plex.

-Vladimir Makanin-

se aude sirena

stăm în bucătărie
gardurile trosnesc
stâlpii se răsucesc
încercăm să deosebim
sirena ambulanței de
sirena poliției de
sirena pompierilor

gardul se înclină sub puterea vântului
proprietățile noastre se împuținează vizibil
bărbații din casă promit că vor face ajustări
dar forța li se scurge din brațe rădăcinile
s-au extins doar cât le-a permis ghiveciul
pun lacăt la poartă și plec

toate casele par sloiuri întunecate
lumina de 60 se așează obosită pe pervaz
dar n-are curaj să se îndepărteze prea mult
umbra crengilor uscate biciuie pereții fumul
dintr-un horn spart trece printre crengi
au fost zei care au avut la îndemână
numai elementele astea și numai din asta
au făcut lumea

calc pe coaja castanelor înnegrite de ger
în cușca puternic iluminată puștii joacă baschet
va fi un slam se răsucește în aer când toate
lucrurile pe care le-am neglijat mă ajung
din urmă și mă îmbrâncesc îmi pun capac:

mai multe organe vor intra în preaviz
nisipul din rinichi mă trage în jos
sângele începe să evite periferiile
am măselele stricate și mestec cu teamă
port în mine contragreutățile unui potențial curaj
viața care n-a putut fi exprimată la timp

urmez tipul cu geacă de nylon în fiecare dimineață
în fața ochilor geaca lui mi-e frică să
depășesc urcăm în același tren dar eu nu pot
eu tot intru și ies din compartiment banchetele
sunt marcate olfactiv de boschetari nu e loc
pentru mine gardul se înclină e pus lacătul

comunicare în negociere
negociere în teamă
raporturi de forță în prietenie
prietenie în instituții
întrebări în cunoaștere
cunoaștere în suficiență
suficiență în obișnuință
obișnuință în neînțelegere
neînțelegere în întrebări
întrebări în blocaje
blocaje în agresivitate

Une journée dans la vie de la famille D.

O traducere excelentă în franceză a poemului O zi din viața familiei D. realizată de Fanny Chartres:

Une journée dans la vie de la famille D.

I.

Par la fenêtre ouverte, j’entends
papa chanter dans la salle de bain, j’entends
le merle siffler serenissimo
et je me rappelle les vers
de József Attila:
“tous les matins
j’arrose mes pensées d’eau froide
pour qu’elles restent fraîches et entières”.
J’attends l’instant où papa
renoncera aux mots,
et après la deuxième strophe
se mettra à siffler.

II.

Devant l’écran
maman se tord les mains.
Je lui demande qui ils ont encore tué
dans cet épisode.
Elle me dit que le paysage ressemble
au Danube à Orschowa au printemps.
Je m’imagine les acteurs
retirant leurs costumes
et commençant à se rouler dans les fleurs
jusqu’à ce qu’ils se couvrent de pollen.

III.

Je suis dans le jardin
sous les arbres en bourgeons
parmi les brins d’herbe tremblant
comme les pattes des faons,
mais je m’énerve,
je n’arrive pas à les suivre.
Quand j’étais petit
j’y arrivais sans effort.

***

O zi din viața familiei D.

I.

Aud prin geamul deschis

cum tata cântă în baie, aud

cum mierla fluieră serenissimo,
și îmi aduc aminte versurile
lui József Attila:
”în fiecare dimineață îmi

stropesc gândurile cu apă rece

așa vor fi proaspete și întregi”.

Aștept momentul când tata

o să renunțe la cuvinte,

și de la a doua strofă încolo

va începe să fluiere.

II.

Mama își frânge mâinile

în fața ecranului.

O întreb pe cine au mai omorât

în episodul ăsta.

Îmi spune că peisajul seamănă

cu Dunărea la Orșova primăvara.

Îmi imaginez cum actorii
își scot costumele

și încep să se rostogolească printre flori

până se umplu de polen.

III.

Stau în grădină

sub copacii înmuguriți

printre firele de iarbă care tremură

ca picioarele puilor de căprioară,

dar mai mult mă enervez,

nu pot să țin pasul cu ei.

Când eram copil

puteam s-o fac fără efort.

electric

lui Bogdan

urmele lăsate de pulovăr pe frunte
îndoi lama de gumă te gândești
la râul peste care trecem
ca la un frate mic și prost
iau sticla de la gură
stropi în aer
senzația că am crescut peste noapte
vitalitatea în stângăcie
mi-e drag
thumbs up lucrurilor din jur
muzica într-o cască
apoi în cealalată