Ne vedem la El Premier Comandante, Institutul Blecher. Va fi o lectură delicioasă, cel puțin așa promite afișul cu jeleuri și soldăței de lemn dulce, realizat de Ana Toma. Vor citi: Sabina Comșa, Vlad Drăgoi, Daniel Puia-Dumitrescu și subsemnatul.
Lună: octombrie 2011
haș rulzz
Am făcut o selecție din antologia lui Petru M. Haș, lectura de apoi. Sper să vă placă. Cred că voi mai face o selecție și din volumul liniște, am citit acolo câteva poeme care mi-au plăcut foarte mult.
când
toți
se
fac
a
nu
ști
”tirer de l’eau et couper du bois”
sub copacii înalți
de la
facerea lumii
maică-mea spală rufe
Psalm
Ia nu te face iar
că nu mă vezi și nu-ți mai pierde
urma printre domnii aceia
obezi. Cum ai tu obiceiul
să te-ntorci una-două
cu spatele. C-am să te fac
să umbli pe strada Preparandiei
înaintea tramvaiului doi
de-a-ndăratele. De când te știu
stai ascuns pe străzi
soioase pe după afișe și zici
că ai de mers ba la piața
de vechituri, ba să faci
fișe. Treaba ta, dar nu mai
merge să-mi umbli cu
ipocrizii, …
să știi că de data
asta
te spun doamnei Ghizi
și-ai să stai până la ziuă
în gară s-aștepți trenul
de marfă.
Cu care vin gepizii.
***
o, anotimpuri,
o, spitale…
Furnicile au rămas departe, în urmă. Oamenii au
murit. Casele nu mai sunt.
Soarele s-a răcit, s-a făcut sul și
depus pe undeva printr-un dulap
de haine.
Poetul și-ar fi ținut promisiunea de-a
mai scrie câteva poeme întru slăvirea
nurilor Domniei sale, însă-ntre
timp, chiar el înnebunise.
Pe toate cele șase continente, femeile
se curvise.
Despre feștila independentă și
psihanaliza lui Freud
Lui Cornel Moraru
Tocmai trecuseră pe aici culegătorii de siguranțe
și ne-au lăsat pe-ntuneric.
Pe lumea asta cam așa este.
Îi dă în cap cuiva să-ți ia apa. Ți-o ia.
La fel de simplu pot să-ți taie și gazul.
Și-ntr-o bună zi le vine o toană
să pună pe careva să te dezbrace de haine.
Și una-două rămâi în curu’ gol
la marginea leuropei.
Mă simt deseori la mii și mii de km
de casă. Pe jos.
Colac peste pupăză se mai trezește câte unul
vorbind. Că ăia. Că sexu’.
Bloc – Âge
Nici vorbă de seism.
Stăteam în tocul ușii
cutremurându-mă de omeneasca singurătate.
ce ne facem dacă acest copil
ce ne facem dacă acest copil
teribil sucombă
ce ne facem dacă acest copil
ce ne facem dacă acest
ce ne facem dacă
ce ne facem
ce ne facem siddharta
ce ne facem gautama
ce ne facem kapilavasta
”scânduri și cărămizi/spre a trece dincolo”*
* aceste două versuri sunt ale unui amic poet
decadent greu încercat, care mi le-a spus într-o
seară acasă la mine, pe când mă aflam singur cuprins
de o ironică melancolie
atribuite de el unui prieten de-al său imaginar
violonist
care ar fi murit tânăr fiind în urma unei maladii
necruțătoare dar a cărui ființă a luminat câteva
minute convorbirea noastră și mi-au plăcut foarte
fapt pentru care le-am scris spre a le face cunoscute cui
va vrea
decembrie 1987
cum nimeni și nimic nu mă-ndeamnă
vreau să mă-ntind pe această masă
și să urlu
un urlet omenesc
vertical
anonim
și sfâșietor
atonal
plin de notele tuturor
celor care acum
ca și mie
le vine să se-ntindă
pe masă
cu fruntea să bată
mii de cuie-nsângerând
lemnul și tâmplăria șubredului lor
univers
întru pomenirea mult smeriților repauzați
întru domnul: filoteiu, gavriil urikovici și
grigorie țamblac
Așa ne trecem de pe
lumea asta
și noi
ca oja de pe unghiile
Mariei Rodocea.
lecția de retorică
spiritul creator închis într-un seif
ordinatorul excitat la culme
creierul epurat de fantome
sexul expus în vitrine marțea
adormirea maicii domnului
într-un hotel de provincie
târfa cu multiple semnificații
peste tot se consacră libații
spiritului creator al ordinatorului
excitabilei adormiri
somnul expus în vitrinele
magazinului piscicol
mutatis mutandis târfa spiritul creator
ordinatorul creierul sexul
și celelalte vestigii ale retoricii
în care nopțile înstelate date pe fast forward
The Mountain from TSO Photography on Vimeo.
au vrut să filmeze calea lactee. o furtună de nisip în sahara era cât pe ce să le strice planurile. spre surprinderea lor, camera a reușit să capteze furuna de nisip luminată de insula gran canaria.
ultima noapte la satu-mare
am stins televizorul. au adormit toți, jodie foster avea să scape cu bine. poeții au început să sforăie, unul dintre ei imediat după ce a zis fii atent ce fază tare. o vreme m-am întrebat dacă sforăitul are treabă cu personalitatea. era un sforăit violent care rupea traheea și un sforăit moale ca torsul unei pisici răcite. afară au început să bată clopotele. mi-a crescut pulsul. emoția asta secretă o sudoare despre care nu pot să-mi dau seama dacă va fi rece sau caldă.
Festivalul internațional Poes:s
Plec la Satu-Mare. Cred că vor fi mai mulți poeți pe metru pătrat decât la maratonul de poezie și jazz, decât la orice maraton/festival de aiurea 🙂 Abia aștept. Și mă voi întâlni în sfârșit și cu bătrânul Ady Endre.
a.l.ș, poet*
Să facem abstracție de faptul că Alex. Leo Șerban a fost unul dintre cei mai influenți critici de film de după 1989. Să încercăm să-l cunoaștem doar prin prisma poeziilor din Alte camere, alte glasuri de ieri. Vom descoperi după-amieze de iarnă, poeme în care versurile în franceză alternează cu cele scrise în engleză, haiku-uri neconvenționale, tablouri și sculpturi celebre, Roma și Lisabona.
a.l.ș este un poet care nu a avut niciodată ambiția de a fi considerat poet. Putem să vorbim despre poeziile sale doar dacă ținem cont de acest lucru. Nu vom regăsi aici neapărat marile teme ale literaturii, obsesia totului sau poezia visceralității dusă în extrem. Angoasele sunt voalate fin, inserate cu delicatețe în text, fără nimic ostentativ. Volumul se împarte în cinci cicluri, fiecare dintre acestea cuprinzând moduri distincte de raportare la lume.
Primul ciclu este format predominant din peisaje statice, pasteluri a căror atmosferă e construită din obiecte și imagini care dau senzația de spațiu aerisit. Trecerea timpului și maturizarea sunt amânate, ca și ieșirea în lumea exterioară: ”printre umbrele/ tremurătoare/ ale peștilor de circ/ ce-au învățat/ să dea din coadă”.
În Aprilie orb stilul este fragmentar, aduce a vitraliu. Unele texte amintesc de un Bacovia târziu, nevoit să îndure ultimul deceniu al regimului comunist (versurile ”orașul tot e/ violet” sau poezia tout est si peu). Ludicul este prezent ca și în primul ciclu, poetul pastișând faimoasa expresie, nevermore, sau scriind în stilul lui denis roche feat. cummings.
Poate doar în a treia parte a.l.ș devine manierist prin metaforizare excesivă ”vîntul să bea din paharul de umbră/ trupul lui să n-alunece greu”, folosirea unei topici învechite și a pronumelor reflexive. Regăsim însă și adevărate omagii aduse artei lui Miró, Giacometti, Michaux și M. Ivănescu.
Ultimele două părți compun jurnalul grădinilor și orașelor vizitate de a.l.ș. Lispoeme este, poate, unul dintre cele mai frumoase cicluri din carte.
Recomand această carte mai ales pentru că este vorba de un poet care mult timp a scris doar pentru el și pentru prieteni, fără să țină cont de mode și curente literare. Asta îl face autentic.
Alex. Leo Șerban – Alte camere, alte glasuri de ieri
Pandora M, 2011
*recenzie apărută în nr. 3 al revistei Corpul T
Risipitorii
Nu mai primești asistență. Cauți
linia de plutire așa cum îți căutau ei venele,
dar e alb în jur sau vinețiu, cine știe.
Visezi trambuline zi și noapte,
arcurile patului s-au stricat.
Aerul e stătut, iar taică-tu nu-i aici să
te împingă de la spate.
Băieții se întorc acasă.
Fetele niciodată.
Sărbătoarea punctului terminus
Pilinszky János (1921-1981) este un poet recunoscut pentru influența pe care a avut-o asupra poeziei maghiare postbelice. Scrierile sale analizează lumea nemiloasă a secolului XX, însingurarea extremă a omului contemporan, inutilitatea fugii din calea suferinței, precum și frica și groaza care ne cuprind în punctele de cotitură ale vieții. În poezia lui se regăsesc experiențele trăite în lagăr în anii ‘40, existențialismul creștin, respectiv influența religiei catolice și a tradiției poetice inițiate de Ezra Pound și T.S. Eliot.
Pe țărm
Marea se întinde pe țărm,
iubita mea se odihnește la capătul lumii,
inima luminează ca un soare îndepărtat,
suntem umbra ei cu toții.
Catren
Cuiele dorm în nisipul înghețat.
Nopți îmbibate de singurătatea afișelor.
Ai lăsat lumina aprinsă pe coridor.
Azi îmi vor vărsa sângele.
Perfectul simplu
lui Ted Hughes
Sosește și încremenește
se arată pe zidul cenușiu:
luna e o singură mare
lovitură. Miezul ei tăcere mortală.
Sparge străzile,
lumina lunii sparge.
Și rupe în două zidul.
Șuvoaie de alb peste negru.
Fulgeră și fulgeră și
fulgeră ziua cea neagră.
Șuvoaie de alb și negru.
Te piepteni în furtuna magnetică.
Te piepteni în tăcerea strălucitoare,
în oglinda mai lucidă decât perfectul simplu.
Te piepteni fără o vorbă în oglindă,
ca într-un sicriu de sticlă.
Încotro? Cum?
Ce știu eu.
Încotro merg soldații.
Precum marea.
Încotro merg soldații înfrânți.
Precum marea în chivotul spart.
Patimile
Doar căldura abatorului,
mirosul de mușcate, lustrul moale,
doar soarele. În liniștea din spatele sticlei
se spală calfele de măcelari,
dar ceea ce s-a întâmplat, într-un fel tot nu poate lua sfârșit.
Sărbătoarea punctului terminus
În căldura cotețelor însângerate
cine îndrăznește să citească?
Și cine îndrăznește
prin câmpul de așchii al asfințitului,
pe timpul cerului în flux și
al pământului în reflux
s-o pornească la drum, oriunde?
Cine îndrăznește
să se oprească cu ochii închiși
în acel punct terminus,
acolo unde
întotdeauna există un ultim gest de lehamite,
acoperiș,
chip superb, sau până și
o singură mână, o moțăială, un gest?
Cine poate
să se scufunde cu inima împăcată
în visul care trece dincolo de amărăciunile
copilăriei și ridică marea
în dreptul feței ca pe un pumn de apă?
Patimile de la Ravensbrück
Iese din rând,
se oprește în liniștea rectangulară,
ca o imagine proiectată clipesc
straie și cap de prizonier.
E îngrozitor de singur,
i se pot vedea porii,
tot ce-i aparține e gigantesc
tot ce-i aparține e infim.
Și mai departe n-a fost. Restul deja,
restul a fost doar atât,
a uitat să strige
înainte să se prăbușească.
14 Octombrie 1970
Am plâns. Pe urmă spatele-mi era umed,
hainele șifonate și mâinile butucănoase.
Mi-am dorit o blană peste membre,
ca ceea ce îmbrățișezi să fie ceea ce
caută fiecare îmbrățișare adevărată:
dăruirea unei sălbăticiuni.
Poetry Fix (Tomas Tranströmer)
Poes:s International nr. 6
Din cuprinsul numărului 6:
invitat: Tomaž Šalamun (prezentare, traduceri în limba română)
portret: Daniel Bănulescu
poemul de colecţie: Şerban Foarţă, „Cosmojonglerie” (în română, franceză şi engleză)
anchetă: “Libertatea formelor fixe” (răspund Şerban Foarţă, Octavian Soviany, Chris Tanasescu, Gabriel H. Decuble, Florin Dumitrescu, Cedry2k, Norzeatic, raku)
eseuri de Radu Vancu, Florin Caragiu, Rodica Grigore, Felix Nicolau (în engleză)
3 tineri poeţi sloveni traduşi în româneşte (Barbara Pogačnik, Esad Babačić, Aleš Mustar)
prezentarea Editurii Charmides
poeme de Katerina Iliopoulou (în greacă şi engleză), Ion Mureşan (în română şi neerlandeză), Julio Cortázar (în română), Krusovszky Dénes (în maghiară şi română), Daniel Fano (în română), Rita Chirian (în română şi germană), Claudiu Komartin (în română şi spaniolă), Vera Pavlova (în rusă şi română), Gary Snyder (în engleză şi română), Răzvan Ţupa, Elisa Biagini (în italiană şi română), Denisa Mirena Pişcu, Czesław Miłosz (în polonă şi română), Marie Claire Bancquart (în franceză şi română), Violeta Savu (în engleză), Nina Burton (în română), Dumitru Păcuraru
debut: Radu Niţescu (poezie)
cronici de Graţiela Benga, Teodora Coman, Dan-Liviu Boeriu, Veronica-Alina Constănceanu, Gabriel Daliş, Florin Hălălău, Adina Zorzini, Camelia Toma
proză de Mateiu Caragiale (în engleză), Radu Aldulescu, Sorin Delaskela
evocare Mircea Ivănescu
Cutia Neagră 