Se spune că ultimele rezerve de Coca-Cola au fost păstrate pentru ofițeri, aviație și pentru trupele speciale din artilerie care făceau pe atunci teste cu racheta V1. În cadrul SS s-a înființat o trupă specială care avea misiunea de a găsi siropul din care se făcea Coca-Cola pe teritoriul țărilor cucerite de Wehrmacht. Fiecare picătură de sirop trebuia raportat de urgență și trimis în Vaterland. În Cehoslovacia s-a găsit un butoi întreg, dar era îndoit cu malț. În Polonia trupele au găsit un depozit măricel, dar s-a dovedit a fi o capcană. Siropul era otrăvit. În Belgia și Olanda fabricile Coca-Cola au fost bombardate din greșeală de aviație (primele semne ale încetării consumului). Odată cu intrarea trupelor germane în Paris, s-a scotocit fiecare cotlon al țării. Dar nu s-a găsit decât cidru și vin de Bordeaux (de pe atunci, americanii și produsele lor le erau antipatice francezilor). Datorită eșecului, o parte dintre ofițerii SS care au fost însărcinați cu misiunea au fost împușcați, iar ceilalți au fost degradați și trimiși pe cele mai nasoale câmpuri de luptă.
În disperare de cauză, naziștii au trimis în Statele Unite agenți sub acoperire pentru a fura formula secretă a băuturii. Odată ajunși pe teritoriul Americii, fiecare agent a acționat pe cont propriu. Unul dintre ei s-a îndrăgostit de o fată într-un bar după ce aceasta i-a făcut cinste cu un pahar de cola. S-au căsătorit și au avut trei copii, dintre care unul este director de vânzări al companiei Coca-Cola în Albania, iar ceilalți doi sunt consumatori fideli ai brandului (circa 500 de litri din prețioasa băutură pe an). Un alt agent, pe nume Hans Ruedi Fritz a reușit să se infiltreze în una dintre fabricile Coca-Cola și, în decurs de doar câteva luni (ei, ce înseamnă perseverența nemțească!) a ajuns să afle rețeta secretă, dar când a văzut din ce este făcut siropul a avut o cădere nervoasă și a fost internat de urgență într-un ospiciu. Nu a mai apucat să raporteze superiorilor săi cum stă situația. Mulți ani mai târziu, vânzările companiei Coca-Cola erau în scădere, și toată conducerea era în pană de idei. Degeaba făceau brain-storming după brain-storming că nu le venea nici o idee pentru o nouă reclamă. Părea că agențiile de publicitate erau plătite degeaba. Compania a oferit recompensă celui care va veni cu o nouă idee de promovare. S-au primit mii și mii de scrisori, dar niciuna dintre ele nu vădea acea sclipire de geniu. În disperare de cauză, compania a apelat la conducerea ospiciilor de pe cuprinsul întregii țări. Nebunilor li se zicea că trăiesc în țara Coca-Cola și erau rugați să descrie ce văd. Câteva dintre aceste mărturii s-au păstrat până azi în arhive: pacientul X (spitalul Searchy, Mount Vernon): am văzut zgârie-nori sub forma clasicei sticle de cola prin care urcau din când în când bule de dioxid de carbon. Ele erau de fapt lifturi, dar nu puteai să le controlezi traiectoria, chiar dacă eu încercam totuși să fac asta la nivel mental, dar nu prea mergea, iar de multe ori bulele se spărgeau iar pasagerii săracii cădeau în gol și mureau. Tristă poveste, domnule doctor. Pacientul Y (Alaska Psychiatric Institute): dacă răzuiești etichetele de pe spate ale sticlelor, dacă ai destulă răbdare zic, eu nu am așa că o pun pe mama să răzuiască în locul meu, găsești benzi desenate cu Isus. Dacă nu m-ar deranja tot timpul nebunii ăștia de pe aici, până acum aș fi avut în posesie întreaga Noua Evanghelie. Cei mai șmecheri preoți au Biblii din astea, și meritul este desigur al congregației, care muncește din greu și mulți dintre membri ei au arsuri la stomac sau sunt mai tot timpul balonați, pentru a putea face cadou o astfel de biblie păstorului lor. Dacă stau să mă gândesc mai bine, dacă aș reuși până la urmă să am toată colecția, tot ce mi-ar mai lipsi ar fi să-mi găsesc enoriași. Aș fi făcut preot automat cu o asemenea.. Pacientul Zet (Aurora Behavioral Healthcare, California): iei un om, da?! Un om! Și îl pui să se uite prin fundul unei sticle de cola. Neapărat de 12 OZ! Altfel n-ai făcut nimic! Și îi dai indicații precise: umbli așa din stat în stat, din oraș în oraș, din bar în bar, și te uiți la oameni. Și ce crezi că va descoperi omul ăsta, dacă cercetează toate cotloanele, toate gurile de canalizare, toate liniile de metrou? Huh?! Îl descoperă pe ucigașul lui Kennedy. E uluitor. Trebuie să le spuneți neapărat celor de la FBI! Pacientul Hans Ruedi Fritz (Citrus Health Network, Florida): Acolo găsisem în sfârșit fabrica de fericire. Și eram fericit. Era o întreagă aventură să îmbuteliezi o sticlă de cola, dar eu reușeam să trec peste toate obstacolele, și copacul vieții înflorea din nou și secreta coca-cola. Eram fericit că sunt în slujba fabricii de fericire. Povestea trebuie să vă fie oarecum cunoscută. Compania a preluat povestea fostului agent secret nazist și a realizat o întreagă campanie pornind de la ea. Hans Ruedi Fritz a văzut la televizor reclamele dar totul i s-a părut cât se poate de firesc. Era încă o dovadă că el este normal, și că lumea din capul lui chiar există.
Degeaba au așteptat sus-pușii întoarcerea agenților secreți. Nu s-a întors niciunul. Și nu era timp de pierdut. Se arătau primele semne ale lipsei băuturii magice. Piloții Luftwaffe aveau adesea stări de somolență sau își descărcau încărcătura explozivă asupra unor stânci. Erau demoralizați complet. Toți plângeau după Coca-Cola. Trupele speciale de artilerie ajunseseră să confunde vestul cu estul și bombardau cu rachete V1 câmpiile poloneze, anihilând printre altele 5000 de iepuri de câmp, 600 de vulpi și 800 de lupi, precum și două tabere de concentrație naziste. Ofițerii nemți de pe frontul african compuneau cântece de jale despre Coca-cola, și ar fi preferat să moară de sete decât să bea ceaiul libienilor. Hitler mai avea o ladă de cola și se atingea de ea doar atunci când trebuia să ia o decizie militară importantă sau când se certa cu Eva Braun și trebuia să o îmbuneze cumva. Atunci îi dădea o sticlă de cola și Eva își uita imediat supărarea. Trebuia găsită cât mai repede o soluție. Un înlocuitor. O băutură ariană, pură, care să fie cel puțin la fel de bună. Ceva care să redea încrederea soldaților în ei înșiși. Ceva care să le redea puterea de luptă.
Pe vremea aceea la conducerea companiei Coca-Cola din Germania se afla Max Keith. El a fost cel care a inventat noua băutură. Pentru a-i da un nume noii sale invenții, el le-a cerut angajaților să se gândească la unul. Joseph Knipp a spus fără să se gândescă prea mult: Fantazie (fantezie). De aici numele de Fanta.
Fanta era fabricată din rămășițele altor industrii alimentare (abundență de ingrediente ca-n timp de război). Printre altele se folosea zer și fibră de măr rămasă în urmă de la presele de cidru. În rest se folosea ce fruct se nimerea. La început, Fanta era îndulcită cu zaharină. S-a gândit ce s-a gândit Max și a hotărât să trimită câteva mostre și câtorva ofițeri importanți și membrilor guvernului. A dispus să se fabrice un lot special în care a adăugat taurină. După câteva zile a primit telefoane și scrisori elogioase la adresa noii băuturi. Mai toți spuneau: Max, nu are un gust cine știe ce, dar ce efect are! Am muncit ca un bivol după ce am băut Fanta! Fanta ist Fantastik! Hitler a băut trei sticle deodată și a decis invadarea Uniunii Sovietice. E minunat, Max! Soldații noștri vor cuceri întreaga lume cu Fanta. Max a primit aprobare de la Guvern pentru a produce noua băutură. Max a renunțat la taurină (era aproape imosibil să faci rost de așa ceva pe timp de război) și a dispus să se înceapă producția. Milioane de sticle de Fanta au ajuns pe front. Pentru stomacurile și așa chinuite de colici și de diarie nu mai conta o fantezie în plus sau în minus. Ofițerii le spuneau soldaților că noua băutură îi va face mai puternici și mai rezistenți. Soldații dădeau din umeri. Ei nu mai credeau în mesaje propagandistice. Ei vroiau să ajungă acasă. Mulți se uitau la eticheta colorată de pe sticlă și se gândeau la niște insule tropicale. Alții puneau Fanta în supă ca să îi mai dea gust. De altfel asta făceau și gospodinele din Vaterland. Adăugau Fanta în mâncare și în compoturi.
Prin această manevră însă, Max Keith a reușit să păstreze locul de muncă a sute de muncitori pe tot cuprinsul țării. În secret, Max continua să fabrice loturi speciale pentru cei din guvern și pentru ofițerii importanți din SS. Se spune că a înlocuit taurina cu cocaină. În tinerețe fusese traficant de droguri și își păstrase legăturile și în timpul celui de al treilea reich. Discursurile lui Hitler deveneau din ce în ce mai furibunde. Cei mai mulți dintre membrii guvernului deveniseră atât de alerți și de rapizi încât erau în stare să prindă muște cu mâna liberă în sala de consiliu. Ofițerii SS se simțeau atât de competenți și plini de viață încât mergeau la vânătoare de iepuri cu mîinile goale și neînsoțiți de câini. Despre un ofițer pe nume Klaus Lenz se spune că, după ce a început să consume cu regularitate Fanta, a organizat un concurs de șah în lagărul pe care îl conducea. Juca la 40 de mese deodată cu cei mai buni șahiști evrei din întregul lagăr. A luat bătaie la 10 din cele 40 de mese. S-a enervat atât de tare încât a împușcat el însuși 8 dintre evreii care l-au sfidat, spunând că asta este soarta pionilor, iar a doua zi i-a gazat pe ceilalți 32. Se spune că până și faimosul Schindler ar fi fost pe tripul cu Fanta când a născocit acel plan nebunesc care avea să ducă la salvarea vieții a mai mult de o mie de evrei. Oamenii de știință ar fi dat orice ca să poată obține valoroasa licoare. Iar cei care au reușit să facă rost, prin diferite cunoștințe, au început să aibă tot felul de idei nebunești. Unuia i-a venit ideea de a plasa pe orbita pământului o oglindă gigantică făcută din sute de tone de nitrat metalic care ar fi putut să ardă orașe întregi, să îi prăjească pe oameni ca pe niște bucățele de slănină și să îi facă pe toți copiii care se joacă cu lupa încercând să dea foc la un mușuroi de furnici să pară total inadecvați. La Auschwitz s-au făcut experimente pe prizonieri. Josef Mengele și-a concentrat atenția asupra gemenilor încercând să le schimbe culoarea ochilor prin injectarea în ochi a unei mari varietăți de chimicale dăunătoare organismului uman. Prizonierii erau de asemenea forțați să stea în cazi cu apă rece ca gheața pentru a găsi cele mai bune metode de a scăpa de hipotermie.
Noroc cu Operațiunea Agrafă, inițiată de serviciile secrete americane, plan de a răpi oamenii de știință naziști implicați în proiecte care puteau reprezenta un real pericol pentru Aliați, dacă ajungeau să fie duse până la capăt. Printre cei răpiți de Aliați se aflau și cei care erau pe cale de a realiza un dispozitiv, numit Die Glocke (clopotul), care i-ar fi pus pe nemți în posesia unui motor anti-gravitațional, precum și cei care au inventat farfuriile zburătoare. Americanii au avut grijă să nu ducă lipsă de Coca-Cola niciodată și le-au asigurat un mediu prietenos de lucru în care să-și poată vedea de treabă în continuare, nederanjați de nimeni.
Între timp, în Germania lucrurile o luau razna. Max nu mai putea să facă rost de cocaină, ce îi mai rămăsese păstra pentru Führer. Cei care erau împotriva lui Hitler au răspândit un zvon potrivit căruia unele etichete de pe sticlele de Fanta, privite în lumină conțin o svastică. Prezența svasticii era o garanție că în sticla respectivă se găsește adevărata Fanta. Gestapo-ul a efectuat sute de razii prin alimentare și depozite, a confiscat stocurile de Fanta, dar nu au găsit nimic. Profitând de neatenția Gestapo-ului, s-a pus la cale operațiunea Valkyrie, fără succes însă. Max a fost interogat dar nu a recunoscut nimic. Hitler a dispus să se înceteze interogatoriul, Max fiind unul dintre puținii oameni în care mai avea încredere – sau avea nevoie de Fanteziile pe care doar Max i le mai putea furniza. Hitler nu a ordonat niciodată retragerea, și asta, spun unii dintre apropiații săi se datora consumului excesiv de Fanta. Se spune că mâna lui Hitler tremura atât de tare când a încercat să prindă medaliile pe pieptul băieților din Hitler Jugend de ziua lui, în fața bunkerului său din Berlin, încât cameramanii au trebuit să filmeze de mai multe ori scena până a ieșit cât de cât satisfăcătoare.
După sfârșitul războiului, Max a fost contactat de compania mamă din State, și rețeta sa a fost preluată și îmbunătățită. Astăzi, Fanta este o inofensivă băutură carbogazoasă, pe care o găsești în aproape orice magazin, și doar foarte puțini își mai amintesc de Max și de băutura naziștilor.
*există o legendă urbană care spune că Fanta a fost inventată de naziști. Sursa: http://www.snopes.com/cokelore/fanta.asp
Pornind de la acest amestec de adevăr și minciună, de date inexacte și conjuncturi istorice am scris legenda de mai sus.
Cutia Neagră 