Jind pe final de iarnă

Pe străzi vezi doar studenți cu ochi somnoroși,
urme de var pe trunchiuri din primăvara trecută.
O pungă se agită deasupra asfaltului, fără potențial.

Barul Oldies la care te scoteam,
când încă mai aveam putere asupra ta, s-a închis.
Au golit orașul de bătrâni și au eutanasiat câinii,
au aruncat blănurile artificiale la gunoi.

Criblură, nisip și sare.
Barosul lovește betonul.

Studiez din toate unghiurile fructe de polistiren
sau îmi cufund mâna într-un material de consistența cimentului umed,
nu ating nicio profunzime umană.

Criza supraproducției de nuanțe gri.
Uite un găinaț de porumbel. Proaspăt. Gri.

Privesc în sus.
Mă scald într-o supradoză de jind.
Nori joși, vânt puternic.
Steagul Uniunii, lângă steagul Universității.
Răbufniri, explozii, semne.

Anunțuri

transmisiones ferox

e mai mult decât un număr de circ
căluţul de lemn avansează în trap
către şemineul artificial

sunt în plin salt peste flăcări
sunt foarte curios în legătură cu mine

cum cad noile media din arborele cosmic
nu pot să-mi explic

prin exacerbarea capacităţilor extraverte
intenționez să devin
un fel de drojdie supranaturală
care înghite tot zahărul senzorial al lumii

şi-n stadiul acesta mă întreb dacă am voie
să fiu curios în legătură cu dumnezeu

vreau un transfer fucked up
o teleportare greşită în spaţiu
să plutesc în carcasa unui aparat radio
să emit muzică religioasă printre stele