am să mă urc pe barajul unui lac
am să-ți formez numărul
o să pun telefonul jos pe beton
și o să sar în cap
tocmai pentru că nu mi-a ieșit niciodată
tocmai pentru că mi-a fost mereu frică să fac asta
e nevoie de ceva violent
eschiva superbă a trupului în aer
ezitarea superbă a degetului tău
suspendat între butonul verde și cel roșu
în imaginația mea stângace
în căderea mea la fel de stângace
voi lovi suprafața apei cu pieptul
alo?
e nevoie de o lovitură puternică
pentru a schimba urâta deprindere
a inimii de a linge lasciv coastele
voi lovi suprafața apei cu burta
alo?
e nevoie de o lovitură puternică
pentru a anihila senzația de plutire
alo?
vei auzi
doar un plescăit ușor ca al unei broscuțe
ce sare în apă de pe o frunză
sau doar liniștea
și vei ști că din momentul acesta
mă simt împăcat cu situația
luptând pentru o gură de aer
dar împăcat cu situația
Lună: noiembrie 2010
Farsă. Cu mâinile legate
Stau pe scări, învârt paleta în paharul gol.
În fiecare dimineață femeile de serviciu
scot în fața intrării tije de flori putrezite
în ghivece improvizate din peturi.
Portarul trage o linie întreruptă în jurul clădirii
și desenează o foarfecă la capătul ei.
Se proiectează slide-uri în sălile goale.
Între coperțile lucrărilor de licență
sunt foi albe pe care coordonatorii și studenții
au jucat x și 0.
Laborantul toarnă substanțe dintr-o sticlă în alta,
dintr-o sticlă în alta,
dintr-o sticlă în alta.
Mă uit la clădirea telefoanelor și realizez
că nu am văzut niciodată pe nimeni
deși sunt zeci de ferestre.
S-a pierdut o secvență de date.
Cineva a preluat secvența asta
și face o farsă.
O parte face farse
cealaltă parte le așteaptă, le interpretează,
le ridică la rang de istorie.
Învârt paleta în paharul gol,
un păianjen minuscul plutește
dinspre încheietura mâinii stângi
înspre încheietura mâinii drepte.
jigodia verde
tuburile de vopsea
se strâng în pumn se găuresc
se împroașcă parcul cu verde
tremur cu fesele încordate
înțepenit într-o cățea
lângă groapa de gunoi
Miopie
Ada Milea se îmbrățișează cu cineva
și se uită la mine.
Maratonul de Poezie de la Brașov
Ediţia a X-a a Maratonului de Poezie are loc, ca în fiecare an, în seria de manifestări din cadrul festivalului Etnovember.
Maratonul începe luni, 22 noiembrie la ora 15 şi se termină la ora 21:10, în sala TP8, BD. Eroilor 25, Facultatea de Litere Braşov.
Moderatori: Andrei Bodiu şi Adrian Lăcătuș
Tabără!
ASTĂZI, 15 NOIEMBRIE 2010, ÎNCEPE PERIOADA DE ÎNSCRIERE LA TABĂRA DE CREAŢIE LITERARĂ „LUMINA DE AVARIE”, EDIŢIA A III-A, PERIOADĂ CARE SE VA ÎNCHEIA ÎN DATA DE 5 DECEMBRIE, ORELE 17! TABĂRA VA AVEA LOC ÎNTRE 17 ŞI 21 DECEMBRIE! LA FEL CA ŞI ANII TRECUŢI, CONDIŢIILE VĂ SUNT CUNOSCUTE, PARTICIPANŢII TREBUIE SĂ FIE PESTE 14 ANI ŞI TREBUIE SĂ TRIMITĂ CÂTEVA TEXTE CREAŢIE PROPRIE LA ADRESA luminadeavarie@gmail.com, cu specificaţia „pentru tabără”, alături de câteva cuvinte despre sine şi despre ce ar prefera, ATELIERUL DE POEZIE ŞI PROZĂ sau cel de SCRIERE TEATRU.
VOM REVENI ÎN CURÂND CU ALTE DETALII !
eram cu mama când a căzut
eram cu mama când a căzut pe stradă
fâșâitul rochiei s-a auzit ca într-un amfiteatru grecesc
îi vedeam trupul în aer
și îmi spuneam că pământul s-a înclinat
și mama odată cu el
mă voi obișnui numaidecât cu asta
și trupul meu va avea aceleași mișcări nefirești
pe noul pământ
dar vom putea să ne ținem de mână și așa
și vom putea merge și așa
mamă
cu membrele sucite
cu umărul fugit înainte
și brațele aruncate în față
eram cu mama când am auzit bufniturile
mai moi mai tari un amestec de bufnituri și prăvăliri
interjecțiile scoase de pielea care se julea de asfalt
dinții țoc oasele țoc țoc
ca bastonul unui orb căutând o ieșire
un loc unde durerea poate fi evitată
s-a făcut liniște
obrazul stâng al mamei
a lovit asfaltul
plaahhh
a ieșit tot aerul din ea
îți spun
eram cu mama în dimineața aceea
exista o corespondență specială
între culorile rochiei de vară
și ochii ei când verzi când galbeni
mama acoperea tot spectrul cromatic
pupilele mele negre și mari
absorbeau totul
o mână scria
cealaltă ștergea tabla
praf pe nu
rochie nu
întinsă pe jos nu
nemișcată nu
icnete nu
mama nu
mama da
picioarele ei au devenit enervante
nu mai era vorba de mama
era vorba de picioare
nu mai era vorba de picioare
era vorba de un obiect
mi se făcuse rușine cu ea
dacă atunci aș fi cunoscut aceste cuvinte
i-aș fi strigat
ridică-te femeie ce dracu! te vede lumea!
dacă atunci aș fi avut mușchi și umeri tatuați cu sirene
și maria te iubesc
aș fi smuls-o cu brutalitate de pe jos
atunci am auzit vocea bărbatului
doamnă ați pățit ceva?
și totul a sunat atât de șters și de fals
acel doamnă
al funcționarilor care tocmai închid ghișeul
e târziu doamnă!
al funcționarilor cărora li se rupe de tine
și de frumusețea ta de problema ta
haai doamnă!!
oameni la care apelezi de nevoie
și omul ăsta încerca să te țină
strângea de pe jos
și au mai venit și alții
au întors capul
sau doar s-au oprit pentru o clipă
dar tu nu-l lăsai
erai mai rapidă decât el
și nici eu nu vroiam să-l las
vroiam să fim doar noi doi acolo
să strâng eu totul atât de repede
și să mă uit la tine și să-ți ling
praful de pe față atât de repede
și să mergem în alt loc ca să plângem
mamă
să mergem acasă
să ne amestecăm lacrimile și să le bem
atât de repede să mergem
încât să nici nu-ți dai seama că ai căzut
iar el a rămas acolo pe marginea trotuarului
cu sacoșa de pânză jegoasă în mână
să se holbeze la picioarele tale
în timp ce tu treceai strada împreună cu mine
canon D40
intru la tine în cameră
tot apari în fața mea
îmi zâmbești ca pisica de cheshire
capul tău devine transparent
culorile marginea pădurii
ochii tăi sunt anulați
de trunchiul gros al copacului
tu și cu ea stați rezemați
de o parte și de alta
zâmbetul tău se risipește
printre crengi
într-un colț al fotografiei
mâna ei se întâlnește cu mâna ta
în iarbă
și e mult sânge în mâinile voastre
și mult photoshop și
fructe de plastic pe crengi
și baloane în chip de animale
vrei să mă culci pe pat
încerci să mă pipăi
degetele tale coboară
picături de apă care s-au răcit
te rog s-o dai jos
tu îmi spui că nu poți să faci asta
este o icoană cu adam și eva
de la bunica ta
zumzetul ăsta cald din pântec
mai fin decât ultrasunetele emise
de lilieci urcă spre gât
îmi spui că e pentru un concurs
nimic nu justifică dimensiunile
și ce caută pe perete
zumzetul se lovea de tine
și revenea la mine plin de sens
acum nu mai e nimic acolo
ești prea departe
spui sunt obsedat de geneză
asta era tema!
ești lipit de perete
ții o mână la spate
încă o mai ții de mână
urcă în gâtlej
e ceva imposibil de asimilat
are mii de colțuri îmi sfâșie gura
tu nu vei ști să dai nume fiarelor
nu le cunoști îndeajuns
te vor mânca de viu
mă trezesc într-un pat gol
ghemuită de frig
luna
e o rotulă ciobită
bănuită doar
în spatele blocurilor
Fețe în apă
American Experience
se dedică lui Radu Aldulescu
PRIMA ZI
am văzut america (clock in – clock out)
am recompus meniul zilei
din resturile de pe farfurii
am văzut oceanul
în bazinele cu homari
m-am închis în spălătorie
să privesc prin geam fulgerele și autostrada
motocicletele harley călărite
de pensionari burtoși capetele împodobite
de smocuri de păr decolorate
dezgropate din mormintele unor
hipioți
fluturând în briza oceanului
am înotat în zoaie împreună
căluţi de mare din zgârci planton din boia
şi alte condimente carcasele homarilor
animăluţe exotice care secretau un lichid
uleios şi rece spumă miros de înălbitor
lumină grena
ghemuit lângă mașina de spălat vase
râcâiam resturile prăjiturilor din tăvi
saliva mea era un fel de pre-wash liquid pentru vase
pantalonii mei alunecau în jos
fesele luminau bucătăria dulapurile de inox
hotele înegrite de fum frigiderele
am zis bună și ce faci și hello și what’s up
ospătărițelor apoi am renunțat
veneau să preia comanda din bucătărie
îşi umpleau cu atenţie tăvile cu farfurii aburinde
tacâmuri pahare şerveţele nu scoteau o vorbă
ca nişte infirmiere care îşi pregătesc instrumentele
şi medicamentele necesare
vindecării unor stomacuri chinuite de acizi
pe bandă veneau apoi farfuriile şi bolurile
pe bandă veneau mîinile lor murdare
şi eu le spălam îndelung cu duşul
şi bună şi ce faci şi hello şi what’s up
iar ele
îşi despleteau părul şi se prindeau de mâini
dansau în jurul bacşişurilor babane
în jurul yachturilor insulelor
cluburilor şi plajelor în jurul fiilor de şefi
iar când oboseau
mai ciuguleau câte o bucată de ananas
o felie de măr îşi compuneau singure salate
şi eu ştergeam cu mopul urmele tălpilor lor goale
pauză de țigară
lyman se oprește
lângă butoaiele de bere goale
își duce ambele mâini
la buzunarul de la piept al șorțului
ascultă încruntat strânge pipăie
își tunează radioul roșu cu căști
ca un bătrânel obosit pe care îl apucă
dintr-o dată durerea de inimă
dă încet din cap mormăie
vouă vă plac afinele?
eu nu mănânc afine am văzut cum ieșeau din ele
larve de muscă
nici ouă nu mănânc aici la restaurant
de aia au înnebunit toți au mâncat ouă
vorbesc serios e boala aia știți voi
salmonella
încearcă să își tragă mucii
din nara stângă îi iese un balon verzui transparent
un timid balon de dialog
poate vrea să ne mai zică ceva
cum a plâns el aseară în cuzzy’s
după ce a băut câteva beri
ce voi face eu aici singur după ce
pleacă românii de la waterfront?
își șterge mucii cu dosul palmei
și avea un bilețel la el pe care scria sunt fiul regelui (în drum spre casă)
cineva a fost închis în mine
kaspar hauser a fost închis
într-o cameră plină de oglinzi
dacă l-aș elibera acum
oamenii s-ar speria de el
nu ar ști să ascundă nimic
ar cerceta fețele oamenilor
așa cum își cerceta fața în oglindă
și s-ar simți singur îngrozitor de singur
dulce-i bongul de acasă
o sticlă de cola cu gâtul îndoit staniol
un ac de siguranță o brichetă
marfa e sour diesel sau purple haze
ascultați băi ospătarii buni se duc în rai
îngerii se așază la mesele lor
și trebuie să lase bacșiș minim 150 de parai
fază tare să fie unu care nu cheltuie
niciun dolar în state să mănânce de la alții
să nu plătească chirie să se ducă la supermarket
în fiecare dimineață să se dea cu deodorant
în fiecare dimineață cu altul
să se întoarcă în românia și să-și cumpere un logan
cum se spune corect numele tău băi doșa
dósa vezi eu pronunț mai bine ca taică-tu
cred că taică-tu a zis de un milion de ori dósa
știe cuvântul ăsta mai bine decât pe igen
la radio guerilla
stăm toți în living
cineva dă drumul la radio guerilla
ascultăm știrile
așa cum bunicii noștri
ascultau veștile de pe front
ne ia 5 secunde
să trecem prin hol
cineva a uitat iar ușa
de la subsol deschisă
trebuie doar să ne ținem
respirația
liftul pornește
jucăm ascunsea
în casa din maine
tipul de doi metri
ghemuit lângă dulap
pare un copil
ptiu ptiu
cine scapă turma?
A DOUA ZI
tunelul din bucătărie (clock in – clock out)
îmi reamintesc tot ce am trăit
e o experiență în preajma morții
dar aici tunelul e foarte larg
seamănă cu bucătăria unui restaurant
arunc o piatră în portiera daciei verzi
metalul mototolit ca o bucată de staniol
frâna
liniștea
strada se termină într-o cameră de gazare
mirosul de catran și plastic încins naște în mine neliniște
mintea găsește antidotul
sigilat într-o țiplă
pielea îmi este acoperită
de un strat fin de sudoare
sunt un mecanism bine uns
fac treaba mare în grădina bunicilor
firele de iarbă se ating deasupra capului meu
ei îmi strigă dintr-o altă încăpere a lumii
să mă șterg cu frunze de iederă
după stau minute întregi să văd
ce scoate la suprafață cutremurul pământului
mușuroaie cosași viermi iarbă
prima fuziune a plăcerii și a durerii în sex
de acum așa va fi tot timpul îmi trece prin cap
rugăciunea trupului vibrează în nervi în plex în piept
eu trăiesc!
eu trăiesc!
eu trăiesc!
toate momentele în care am trăit eliberarea
se evaporă
pierd tot calciul din oase
pauză de țigară (shitshoes)
forfota portavioanelor
pe încălțările mele de lucru
muștele se pregătesc de decolare
oamenii vin se așază lângă mine
lasă în urma lor mucuri de țigară
hârtii înnegrite de cifre
cu zerouri mari scolărești
sume în dolari
macheta marelui oraș
o bucată de plastic tocit
de la atâtea mângâieri și atingeri
n-am niciun chef să mă ridic de aici
mă uit în continuare la muște
ca la un documentar despre eficiență
eu și gunoierul (second job)
sunt fratele siamez al gunoierului din oraș
avem un singur cap
trebuie să arunci în fiecare zi câte ceva
dacă vrei să faci față îmi spune fratele meu
în restaurant intră pe rând personajele din
romanele americane toți sunt într-o formă excelentă
capabili să îndure orice
furculițele se înfig la unison în hălcile de carne
trupurile lui huckleberry finn holden humbert humbert victor mancini
se dizolvă în grăsime
fețele lor își pierd trăsăturile
mă uit în oglindă
mă recunosc cu greu
am fost cândva
al dumneavoastră arturo bandini
zilier al fabricii de conserve
citeam nietzsche pe ascuns
mă uitam prin geamul bucătăriei la femeia îmbrăcată în alb
care cobora din decapotabila albă mă îndrăgostisem
trebuie să arunci în fiecare zi câte ceva
îmi spune fratele meu siamez
doar așa poți să atingi iluminarea
masa diformă de carne dispare în pungi de gunoi
măturăm resturile dăm cu mopul cu înălbitor
și degresant industrial cu aromă de lămâie
stăm lângă ghenă fumăm o țigară
amestecul de lumină naturală și artificială
depozitele lemnul scorojit lămpile mari albe
par pictate de hopper nebunia lui pollock
șerpuiește în dâre subțiri pe asfalt
steagul americii flutură pe catargul unui yacht
acceptă totul (bonus 1)
au asimilat atât de bine ritmul muncii
încât trupurile lor neștiutoare
își pierd echilibrul uită să meargă
se destramă sunt pierduți
ca într-o scenă dintr-un film sf
în care extratereștrii invadează planeta
când cineva clachează
când cineva întrerupe ritmul
acceptă totul
e doar un film de categorie b
iar tu mănânci popcorn și râzi
mănânci popcorn în întuneric și râzi
acceptă totul
ești sub copitele calului din reclama
la țigările marlboro
acceptă singura îmbrățișare
din ultimele două luni
cu naivitatea
băștinașilor care l-au primit pe columb
și i-au dat tot aurul și toate bijuteriile
pentru câteva bucăți de sticlă
acceptă totul
în fiecare noapte visezi că
ești la bordul unui transatlantic
statuia libertății lucește în soare
fără urme de cocleală
și nu mai știi
ce să faci cu batista
să o fluturi spre cei ce așteaptă pe mal
sau să îți ștergi lacrimile
pe mal ești înghițit de un val de turiști
înarmați cu aparate foto hărți și mulți bani
care vor să se pozeze la statuia coclită
să se urce în ea
și tu trebuie să le torni apă în pahare
tu trebuie să speli vasele după ei
acceptă totul
tu ești fiul risipitor
îți risipești timpul pentru câțiva dolari
și nu mai ești sigur
dacă tatăl tău era într-adevăr un om bogat
sau dacă roșcovele sunt singurele fructe
nu mai știi sigur
dacă acum pleci de la tatăl tău
sau acum te întorci la el
acceptă
în câteva luni vei pleca
(acasă?)
te vei relaxa
vei avea câteva miare în buzunar
și atâta timp cât te vor ține
te vei gândi
că așa ceva nu are cum
să ți se mai întâmple
nici în o sută de ani
după două luni și trei zile (bonus 2)
încerc să îi prind privirea
printre rafturile de inox
amețesc și de la atât
sunt rupt nebărbierit
heather vreau ceva bun
vrei o îmbrățișare?
nu știu
nu știi ce e aia o îmbrățișare?
se îmbrățișează cu cealaltă bucătăreasă să îmi arate
înconjor stația mă arunc spre ea
de la câțiva metri
mă ține strâns
la piept
simt că îmi pune oasele la loc
aici arborele vieții este tufa de bumbac (în drum spre casă)
aici se fac corecții zilnice
ca totul la tine să ți se pară perfect
aici se reglează tonul vocii
coordonatele următorului pas
aici cânți che sera sera
aici dansezi ca în trupa lui diaghilev
aici răsfățul de sine se confundă
cu schimburile celulare
aici e reflexoterapia de mall
aici se pun în balanță banii și lașitatea
aici umbra te târăște pe tine
aici e înainte să fi fost cuvântul
aici e senzația și siguranța propriei pieli
aici doamna moarte e amnezică
aici catastrofele sunt negate vehement
aici răul e o vibrație plăcută
aici se secretă toată saliva
aici îți spui ție ce trebuie să faci
aici te menajezi
aici te menajezi
aici așteptările cresc direct proporțional
cu haosul
aici te pierzi de tine și nu te caută nimeni
acolo departe
în tine
aproapele meu
sunt toate acestea
multiplicate și mixate la nesfârșit
vocea și gesturile tale se nasc dintr-o încleștare metalică
hey buddy u need a ride?
no I prefer to walk alone through the desert
the coyote’s howl in my ears
85 hosmer pond
intru în casă dau mâna cu toată lumea
mâinile cad înapoi pe taste
pe paginile lor de facebook sunt mai vii
la început mi-am dorit să pot intra
în laptopurile lor să prind ceva
din schimbul de mesaje de pe lumea
ailaltă
nu simt textura pielii lor
nu țin minte glumele de ieri
nu am făcut scander cu nimeni
trăiesc cu impresia că ne citim
replicile de pe un prompter
îmi lipsesc prietenii
momentul ăla unic
când ne luam la trântă
și ne tremurau brațele
din cauza efortului
scurtul moment când
apăsam cu aceeași forță
când pufneam în râs
ia uite mă la ăsta!
înainte să încerce vreunul o schemă
cei de aici se gândeau la bani când au murit
și au ajuns într-un limb pe care cei vii
îl numesc țara tuturor posibilităților
aici banii sunt garanția că viața va reîncepe
după ce vor strânge suficienți
și vor pleca de aici
fumăm ceva
ei spun că efectul ierbii seamănă
cu efectul alcoolului
caută pe i-pad-ul proaspăt cumpărat
de pe amazon unde e drumul
unde e lacul unde e casa noastră
unde sunt ei
gps-ul arată un oraș din românia
zoom marginea orașului
zoom
cimitirul
eu mă concentrez la tabloul
de pe perete domni și doamne
din secolul nouășpe se plimbă
prin parc aud foșnetul rochiilor
fetița aleargă după un caniș
cu clopoțel la gât
un pămătuf alb înmuiat
în polenul florilor
în petalele cireșilor și merișorilor
trusa de machiaj a doamnei moarte
încep să vorbească doi câte doi
îi aud până noaptea târziu sunt convins
că cineva a instalat mici difuzoare în pereți
și sub paturi scârțâitul e un efect special
mă duc la baie să mă spăl pe dinți
mă uit în oglindă
nu e nimeni acolo
A TREIA ZI, A TREIA NOAPTE
ziua care nu mai vine
lăzile cu pahare și cu farfurii vin pe banda rulantă
clinchetul ăsta îmi plăcea cândva îmi trezea simțurile
și pofta de mâncare
sar la celălalt capăt al benzii
un strop de zoaie îmi sare pe buze
din reflex ating cu limba
nu scuip nu mă șterg nu-mi clătesc gura
de pe mâini picură sosuri grăsime funingine
amestecată cu apă
ospătărițele descarcă platourile cu farfurii murdare
le stivuiesc aiurea e vorba despre neurotransmițători
merci beaucoup merci beaucoup francezii dracului
mi-au lăsat numai cinci dolari bacșiș
ai văzut femeia aia își alăpta copilul la masă omg
măcar de ar fi lyman aici orice ziceam
el împodobea repede cu interjecții
replici din desene animate săracul
era ca un personaj din desene pensionat
ce tâmpenie
un singur spălător de vase după-masa
revolta vine în valuri mici din ce în ce mai mici
în spatele meu flăcările ling hota
bucătarii îmi vor arunca zeci de tigăi
orezul special de la uncle benz spaghetele
lipite în întreaga lor lungime de fundul tigăilor
peștele prăjit toate mâncărurile lipicioase pe care
ți le poți imagina resturi fosilizate forez în adâncimea
straturilor geologice de prăjeală mi-e frică de tigăi
duc lăzile de pahare curate afară
excuse me excuse me în engleza mea proastă
se trag spre margine ca din fața unei mașini
trec din nou printre ei azi m-au întrebat de șase ori
ce înălțime am mi-e frică de un nou val de clienți
m-am gândit să pun juma de kil de cuie la intrarea în parcare
separ tacâmurile nu mai deosebesc
lingurițele de supă de lingurițele pentru desert
cuțite înțepenite în dinții furculițelor
furculițe îmbârligate cu alte furculițe
mi-e frică de un nou val de clienți
japonezi europeni americani
încleștarea dinților sub fețele relaxate
ochii scăldați în lumina sepia a lumânărilor
mestecă mestecă înghite
mestecă mestecă înghite
dinți la fel burți japonezi europeni americani
văd un om care lovește două pietre una de alta
și îmi doresc să fi rămas așa să nu evolueze
să nu inventeze societatea de consum
să construiască mașini să extragă petrol
de ce să fiu eu cel care alunecă înapoi la stadiul primitiv
să lovesc pietrele să cioplesc ceva diform mai diform
decât cel mai diform bolovan sculptat de forțele naturii
și să nu uit de cârpe și prosoape și șervete mi se strigă
dungi albastre dungi roșii dungi albe
dungi galbene de împăturit
texturi furculițe farfurii clei
mă împiedic tăvi pahare
flăcări hote rafturi zdrăngănit aburi
radioul uruie uzină în miniatură
cele de cină la cele de cină
prânz bol la bol colorate la colorate
albe cu albe adânci cu adânci
plate cu plate alb alb roșu negru
rotund pătrat rece alb cald rece fierbinte
la început se aude abia perceptibil
coate voci negru condu-mă te rog
du-mă afară nu e pentru bani
e pentru că mi-ar fi rușine să renunț
să mă vadă acum toți cum renunț
mopuri ude firele măturii lovesc călcâiul gol
du-mă te rog de aici sunt un vierme
într-un măr de fier aș vrea să-l devorez dar nu pot
koniecz filma
am-recompus-meniul-zilei-prăjituri-dezgropate-fesele-luminau-insulele-yachturile-cluburile-plajele-pe-bandă-cu-mopul-durerea-de-inimă-larve-de-muscă-au-înnebunit-toți-plutesc-în-balonul-verzui-dacă-i-aș-elibera-acum-de-un-milion-de-ori-mopul-peste-numele-tău-prima-fuziune-a-durerii-cu-durerea-tot-calciul-din-oase-excipienți-pentru-pastilele-efervescente-ale copilașilor-forfota-portavioanelor-în-buzunarele-voastre-se-dizolvă-în-grăsime-fratele-meu-siamez-dispare-în-pungi-de-gunoi-amețesc-și-de-la-atât-aici-te-menajezi-aici-te-menajezi-zoom-cimitirul-canișul-împrăștie-cenușa-de-un-milion-de-ori-mopul-am-recompus-peste-numele-tău-dispare-în-pungi-de-gunoi-durerea-de-inimă-se-dizolvă-plutesc-în-balonul-verzui-larve-yachturi-cluburi-plaje-frați-siamezi-am-recompus-am-dizolvat-doamna-moarte-ptiu-ptiu-te-am-păcălit.
Cutia Neagră 