über alles

ultima din seria nürnberg

aici se face colonizare inversă –
ce-i în program și pe pliante
e memorat și cu timpul va da roade

fete tinere împart hărți ale orașului
avem un dispozitiv și căști
pe aceeași frecvență cu ghidul

cele mai rușinoase perioade din istoria lor
îndulcite de câte o informație pozitivă
știați că procesul de la nürnberg a însemnat
nașterea artei interpretării?

unii ne întreabă ce mai e pe acolo
despre cătunul acela mic din fundul imperiului
ce s-ar putea povesti?
înfigem stegulețul țării de proveniență
în cupa de înghețată

wunder baum

un taxi dintr-un oraș îndepărtat
parcat în centrul vechi –
imaginează-ți un cuplu
și decizia luată când au primit
pe stradă un pliant cu mont blanc
au urmat câteva ore de serpentine prin pădure
și-acum hainele lor răspândesc
mirosul de wunder baum pe străduțele medievale
printre cutiile poștale grupate
aparent după aceeași logică a fortificațiilor
în librăria unde oamenii răsfoiesc parabolele lui iisus
în cofetăria unde servește aceeași tanti
de când eram noi pici
iar în laboratorul din spate
cofetarii în halate albe și șorțuri roșii
se învârt în spirală ca zahărul din acadele
unul presară scorțișoară peste clisa
de gutui și măr ras rumenit binișor de oxigen
și dincolo de geamul de aerisire se aude
cum umbla-n sus și umbla-n jos prin
trompete și acordeoane

videopoem frumos

măzgălit pe un rousseau

//

cu mâna făcută pistol

ieri pielea s-a înroșit sub duș. tu mă spălai pe cap în timp ce-mi ziceai un basm. câteva zile la spa. magazine aseptice de unde ieșeai încărcată cu bunătăți. săreai bucuroasă în jurul meu îmi lingeai fața și mâinile. trebuie să te potolesc cumva. ca un câine ești voce interioară.
ieri ai suferit o mare nedreptate din cauza mea. am început să te mângâi ca un terminat ce sunt până am adormit.

azi e o nouă zi. cineva trage cu pușca. se lăfăie de parcă ar avea tot timpul din lume. tu ești plecată. teama flutură aidoma unei creste de găină. pândesc în dreptul ferestrei cu mâna făcută pistol. opozabilul băgat în gură. sunt într-un film cu multe crime. eu sunt prostul satului venit la oraș. în blocul de vis-a-vis bărbați în maieu fumează cu coatele sprijinite de balcon și se uită în direcția din care se aud împușcăturile. mă retrag în casă scot sticla de whiskey din dulapul unchiului torn un pahar îmi aprind stângaci o țigară și mă arunc în fotoliu. las capul să atârne.

//

ziua abia a început și

cu tine în autobuz sunt doi tipi care se izbesc (aparent întâmplător) de geamul despărțitor al șoferului alo colegu!!! vreau s-ajung și io șofer pe 5, io vreau să ajung primar. carieriști, nu glumă. cobori și ajungi la mac să-ntâlnești un prieten. vă cumpărați câte o cafea. la câțiva metri de masa voastră trece un grup de gardieni strânși în jurul celor doi care au făcut mișto de șofer. se înghesuie toți în spatele unei uși. accesul interzis. povestești în șoaptă prietenului. știam că o s-o încaseze mai devreme sau mai târziu, spui. râdeți. vă aduceți aminte că și voi, când erați adolescenți. dar nu verbalizați. ies și trec grăbiți înjură gesticulează se întorc înjură gesticulează trec. accesul interzis. după un timp, pleci spre gară. în autobuz, aceeași tipi. însoțiți de alți doi. prieteni de-ai lor. ții paharul de hârtie cu amândouă mâinile, deși e aproape gol. îți dai seama că mai devreme, la mac, ți-ai ars limba.

//

wildest dreams

dacă ai fi rugat acum să faci
ceva ce-ai învățat la facultate
ai intra în stare de șoc

nu poți să te răzbuni pe cei care
au avut succes în ultimii ani
nu le-ai reținut nici numele nici fața

încrederea în tine secătuiește încet
cu timpul viața în propria casă
va deveni supraviețuire

pentru a da consistență viselor
mintea folosește obiecte aflate
pe o rază de câțiva metri
de corpul tău inert

în curând
creșterea unui fir de păr sub piele
amorțirea membrelor
secrețiile tulburi vor asigura
distracția la care ai visat

în pragul unui dezastru politic

un dr. a făcut 8000 de operații
un puști a fost încurajat să înceapă
o carieră muzicală
un prof scrie pe tablă de 30 de ani
și toți au același hobby(?) – politica
pentru noi ei sunt non-entități
să sperăm că și noi pentru ei
așa a fost în ultimii 20 de ani
noi am făcut ce-am vrut
ei au făcut ce-au vrut și
totul a decurs fără mari incidente
poți îngrădi libertatea unei non-entități?
dar poate că de data asta
va exista dorința de a interacționa
poate că de data asta vom fi
îndemnați spre cariera muzicală
îndemnați să scriem pe tablă –
îmi pare rău promit nu mai fac
îmi pare rău promit nu mai fac
îmi pare rău promit nu mai fac

spre binele tău

scufundată într-un mediu nutritiv
ce i-ar putea asigura o dezvoltare
cu limite plasate foarte departe
colonia de bacterii stagnează
cu mult înainte să le atingă

fanteziile au caracter experimental
dar desăvârșirea nu este atinsă
prin încercarea de a le materializa ci
prin rotunjirea lor estetică
acesta este paradisul și trebuie
să te agăți de el cu orice preț

banii munca și familia sunt realități
din care încerci să elimini încetul cu încetul fantasmele
spre binele tău
nu-ți poți închipui o moarte
mai violentă decât blocarea cursorului
în colțul ecranului

ai acces liber la o viață ocolită de clișee
acumularea îți provoacă stări de vis
există un sistem de eliminare a erorilor
cineva impune un cod emoțional simplu

doar spre seară
încleierea membrelor a sângelui și gândurilor
produce o ușoară stare de neliniște

Lansarea antologiei

Au fost 5 ani în care am cunoscut foarte mulți oameni. De unii dintre ei m-am și îndrăgostit, despre unii dintre ei am scris poezii care n-au apărut și probabil nu vor apărea niciodată pe hârtie. Cu alții am devenit prieteni, sper, pe viață. N-o să uit niciodată elanul extraordinar pe care l-am simțit când m-am alăturat grupului. Câteodată alergam pe străzi ca să ajung la întâlnire și nu cred că a fost întotdeauna din cauza întârzierii. Ca să nu mai vorbesc de taberele de creație, două la număr, combinația perfectă de distracție, literatură, oameni noi și scriitori mișto, dintre aceia pe care îi citești și te întrebi oare cum sunt ei în realitate, oare cum ar fi să stai cu ei  odată la taclale.