Vara copiii răzuiesc sloiuri de zăpadă artificială de peretele blocului
până îngroapă betonul şi gropile sub fulgi.
Oamenii mari ies de la servici şi alunecă în viteză
până la intrarea în bloc.
Îşi scot schiurile şi ochelarii mari cu lentile portocalii
făcute din zahăr topit şi laminat.
După masa de prânz copiii primesc gumă de mestecat Turbo.
De pe balcoanele navei mamă de zece etaje din strada Zorilor numărul 1
familiile se ridică agăţate de baloanele de gumă.
(După revoluţie, plămânii copiilor au început să producă heliu.)
Seara, bărbaţii se apleacă asupra maşinilor aduse de dincolo
cu feţele lor de alchimişti nebuni în lumina lămpilor şi reflectoarelor.
Piesele aranjate pe jos sunt bastioane, nebuni şi regine negre.
Sunt zgârie nori în miniatură, amulete de abanos şi oase afumate.
Curtea din spate a blocului este un laborator-hangar
unde se construiesc aparate de zbor.
Tinerii se strâng la intrarea blocului, cântă şi fac concurs
de urlete, sunt urletele celor care practică sporturi extreme,
sunt urlete provocate de viteză şi adrenalină.
Spaţiul dintre blocuri se îngustează,
devine o pistă de bob pe care alunecă urletele.
Ei scuipă pe jos, scuipatul le sare din gură ca mercurul
care fierbe, ei sunt termometre care se sparg.
Omul din blocul vecin care face curse cu tirul în Germania
lasă motorul să meargă toată noaptea. Blocurile trepidează.
Greierii ţârâie până explodează cu un sunet ca de
fire electrice neizolate care se ating.
Un copil chinuit de nesomn încă mai numără oile:
1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997…
Cutia Neagră 