2 interviuri

Ambele au fost realizate de Andra Rotaru. Primul o să apară în revista Hyperion:

1.De curând, ai obţinut unul dintre cele mai importante premii care se acordă unui debutant, Premiul Naţional Mihai Eminescu – Opera Prima, la Botoşani. Contează aceste confirmări imediate? Premiul a fost acordat ex-aequo, aceeaşi distincţie primind-o şi Crista Bilciu, pentru volumul „Poema desnuda”, Cartea Românească. Cum ţi se pare alegerea juriului, cum ţi se pare cartea Cristei?

Premiul ar trebui să-ți aducă mai multă vizibilitate, cel puțin așa se vehiculează pe la noi, și așa se întâmplă cu cei care câștigă premii importante în străinătate. În afară de acest aspect, așa cum am afirmat și pe scena teatrului din Botoșani, genul ăsta de confirmări reprezintă un impuls pentru a-ți continua proiectele literare.

E o alegere bună în ceea ce mă privește, pot să zic că nu e? În ceea ce o privește pe Crista nu mă pot pronunța, pentru că nu i-am citit cartea.

2. În unele poeme din volumul „Când va veni ceea ce este desăvârşit”, Editura Tracus Arte, prezenţele umane se substituie- după episoade pregnante în care sunt în prim plan-, iar detaliile iau locul central. (vorbeşte liber)

Poate că detaliile sunt încărcate cu sens, uneori capătă chiar valențe magice, dar ele nu fac decât să graviteze în jurul prezențelor umane, nu le iau locul. Cred că termenul nu este adecvat aici. Aș dori să fac o paralelă cu lucrările graficianului H.R. Giger, a cărui viziune o împărtășesc, mai ales în a doua parte a cărții. La el, ființele nu sunt substituite de obiecte, ci devin parte organică a trupului lor, le condiționează existența. Biomecanoizii sunt apăsați de o menghină încastrată în pământ, o țeavă de eșapament le traversează viscerele, coloana lor vertebrală este formată din fire electrice și piese metalice. Dar toate aceste aspecte, fie că folosim termenul de substituire sau de simbioză, încearcă să exprime în poeziile mele înstrăinarea și mecanizarea ființei umane.

3. Există o prezenţă maternă repetitivă în poeme. „busola va arăta întodeauna spre mama”?

Prima parte a cărții abordează tema familiei. N-am stat să număr în câte poeme apare figura maternă și în câte cea paternă, dar eu cred că lucrurile sunt destul de echilibrate. Fragmentul pe care l-ai citat mai sus se referă la dorința personajului de a avea o familie funcțională.

4. Maturizarea apare din obişnuinţe pe care personajul le conştientizează la un moment dat „şi dacă toate astea n-au contat/ atâta timp/ acum au puterea unui preinfarct” (vorbeşte liber)

Maturizarea vine odată cu diminuarea forțelor vitale, cred eu. Nimeni nu se va gândi că trebuie să renunțe la un stil de viață decât abia atunci când va simți că acesta îl obosește. Și copilăria e un stil de viață. La un moment dat obosești să fii copil și se produce o comutare a vitalității. De la acțiune/ joacă vitalitatea ta se concentrează pe observare. Totul este posibil, atâta timp cât nu intervine un colaps al pieței imobiliare. Apoi devii mai cumpătat sau ceva de genul ăsta.

5. Care este rolul „google-ului” în dezvoltarea personajului tău?

Google este un fel de tată-surogat, pe care personajul meu l-a primit cadou de la tatăl natural ca să nu mai fie bătut la cap cu atâtea întrebări mai mult sau mai puțin inteligente. Scăpat de griji, tatăl natural al personajului este dispus să plătească curentul și abonamentul la internet până la adânci bătrâneți în semn de recunoștință față de simpaticul motorul de căutăre.

6. În unele poeme se aude şi o voce revoltat-socială. Care sunt cadrele sociale în care s-a dezvoltat personajul, limitele şi cunoştinţele sale despre ceva mai rău sau mai bun?

Cunoștințele sale despre ceva mai rău vin din faptul că este prins între ”aripile ușei rotative” care într-un fel îl protejează și îl rup atât de cadrul familial cât și de cadrul social mai vast, al întreprinderii. Amânarea ieșirii de acolo înseamnă de fapt amânarea vieții, ridicarea unui spațiu de trecere creat artificial la rangul de spațiu vital. Trebuie el să accepte caracterul nomad al corporațiilor, să poarte povara unei întregi generații care își neagă vina pentru felul în care arată societatea astăzi? Răul vine din exterior, odată cu procedurile absurde care i se impun, rapoartele pe care trebuie să le completeze și să le predea zilnic nu fac decât să îi provoace niște reacții anarhiste sau de frondă. Aici se întâlnește și se manifestă răul exterior cu cel impus din afară. Ca să-l parafrazez pe Palahniuk, dacă ești bărbat, creștin și trăiești în România, tatăl tău este propria reprezentare a lui Dumnezeu. Firmele și corporațiile sunt tot o reprezentare a Lui, iar personajul meu își dă seama încetul cu încetul că absența tatălui a făcut loc unui tată mult mai greu de mulțumit, căruia cu greu poți să-i mai atragi atenția sau să-l impresionezi, un tată impersonal, care la prima vedere părea plin de culoare, tânăr și curajos și semăna cu bărbații din reclame, cu cowboy-ul din Marlboro, un tată care s-a dovedit a fi de fațadă, pentru că în spatele lui se ascunde Fabrica.

7. Titlul volumului este dat de versuri din volum. Cum a fost procesul de alegere a sa?

Încă de când am scris poezia ”Când va veni ceea ce este desăvârșit, ceea ce este în parte va dispărea”, în septembrie 2010, am știut că acesta va fi și titlul volumul. până la urmă am decis să folosesc prima parte a titlului pentru a da titlul volumului iar cea de a doua parte pentru a da titlul celei de a treia părți a cărții. Asta e o găselniță prin care am reușit să îi confer volumului o anumită rotunjime.

8. Are sau a avut Braşovul vreo influenţă asupra ta, ca scriitor? Există aşa zisa literatură „periferică” care ia tot mai des cu asalt centrul?

La sfârșitul anului 2007, am avut ocazia să particip la un atelier de scriere creatoare inițiat de grupul Lumina de Avarie din Brașov, condus de poetul Daniel Puia-Dumitrescu, un fost student al lui Alexandru Mușina. De atunci am luat parte în fiecare săptămână la întâlnirile acestui grup, unde se făceau exerciții de scriere creatoare asemănătoare cu cele propuse de Alexandru Mușina și de alți profesori în cadrul masterului de Inovare Culturală (care se numea cândva de scriere creatoare) din Brașov. În 2009, la insistențele mai multor profesori care predau la acest master, am decis să urmez și eu aceste cursuri. Recomand oricărui începător într-ale scrisului acest master.

Nu știu despre ce periferie vorbești. Nu e suficient că literatura română este considerată una de periferie? Clasificările și etichetele astea nu ajută la nimic. Ar trebui să renunțăm la complexele noastre de marginali și să ne vedem de treabă. E un consum inutil de energie să încerci să te afirmi într-un așa-zis ”centru”.

Al doilea interviu îl puteți citi pe pagina Agenției de Carte

4 gânduri despre „2 interviuri

  1. Pingback: „Când va veni ceea ce este desăvârşit” | A. R. Deleanu

Lasă un comentariu