dau zăpada
lumina captivă în blana scurtă a zăpezii
se împrăștie în aer
pentru o clipă există umărul
pentru o clipă încheietura mîinii
a trecut atâta timp de când
n-am mai transpirat cu toți porii
încât a devenit o trăire psihedelică
zăpada alunecă de pe acoperișul de sticlă
din streșini cad broaște străvezii lip-lip pe beton
am terminat stau la soare mă sprijin de lopată
grade minus degetul mare pulsează dureros
îmi vine să îl bag în gură ca pe o acadea
mă gândesc că fac toate astea fără efort
dar e un efort continuu
să fiu împreună cu celulele mele
acum torc asemenea radiatorului unei mașini
oprite de curând
Cutia Neagră 
Ce fain! Un fel de Zen utilitar 🙂
(Vezi în penultimul vers, ţi-a scăpat un genitiv.)
Mersi mult, Radu! Mă bucur că îți place. Am făcut modificarea.
m-am tot gândit, îmi place imaginea, dar nu îmi place exprimarea acolo cu lumina, e faină aşa, dar captivă ăla mie nu îmi place, na! 🙂
în rest, ţi-a ieşit. 🙂