Un interviu zguduitor luat de Andra Rotaru extraordinarului romancier Radu Aldulescu:
În cei 17 ani scurși de atunci, cărțile mele, care au avut succes de critică, n-au mai luat nici un premiu USR sau ASB, și aș risca niște explicații. Debutul meu s-a întâmplat într-o perioadă pe care aș numi-o de intenție de reorientare a politicii culturale. Reorientare sau schimbare care, la o adică, chiar s-a înfăptuit. Cum? Schimbarea s-a vrut în bine, dar s-a făcut în rău și a dus la rău, iar rezultatele se văd azi cu ochiul liber – piața cărții căzută, haosul valorilor etc. La vremea aceea însă, exista o dilemă a elitei intelectuale, care în mod sugestiv și simptomatic a dat numele revistei respective. Dilema era dacă suntem împotriva ăstora, foștii securiști și activiști care oricum luaseră puterea, sau cu ei. Era de fapt o falsă dilemă, iar revista cu numele ăsta a reușit să subziste până-n zilele noastre dând apă la moară acestui fals. Ei, elita intelectuală, precum curva, s-a dus cu cei mai puternici, iar asta se vede mai bine decât oricând astăzi. Am făcut o mică buclă-descriere a contextului, pentru a arăta că de la unul ca mine se așteptau în momentul acela și-n perioada de după primirea respectivului premiu, lucruri cu totul diferite față de ceea ce am făcut, și anume scrierea unor romane bune. Literatura propriu zisă deja devenise o ocupație neserioasă. A fi scriitor a început să însemne cu totul altceva decât a scrie literatură propriu-zisă, și mai ales roman. Venise vremea jurnalelor, memoriilor, eseurilor politice, analismului politic cu deschidere imediată în politica la zi […]
Restul interviului aici
Cutia Neagră 