3 poezii de Ciaran Carson

Eesti

Am rătăcit singur suferind de dor în sâmbăta
tăcutului Tallinn
Când dintr-un carilon ploua cu o mie de vibrații izbindu-mi
urechea, rostogolindu-se

estompate de la înălțimi incomensurabile în imaginarul
spațiu de bronz al gongului, tremurând
îngropate în haloul nămolos al picăturilor de ploaie
asamblându-se concentric.

Am întrezărit îndepărtatul, lăcrimând cupole de ceapă. Eram
ademenit spre biserică
Printr-un labirint auroral de străzi până când m-am adăpostit
în veranda sa.

Am împins cu degetul mare locașul de bronz cald al
încuietorii. Toc. Am intrat în bronz –
Întunecate altare și firide luminate de lumânări de ceară și
luciul icoanelor.

Ochii și găurile din palmele lor au fost pironite
în privirea mea, quod erat demonstrandum:
Degete suspendate și ațintite spre inimile lor. Sunt
bonzi frumoși

Invocați prin murmur și tămâie, imnuri
transmise din tată în tată,
Patina fețelor sub fețele vopsite. Ei evocă
un alt

Timp în care merg alături de tine, tată, la prima
împărtășanie. Am pășit
Pe pavajul ce sclipea înstelat de gheață, ținându-ne de mână
să nu cădem. Nu am vorbit nimic,

Nu simțeam nevoia. Răsuflarea noastră de tămâie
spune suficient în timp ce ne apropiam de Gothic,
Tremurând în paltoane, pe punctul de a cădea
din ritmul de metronom al

Zorilor gradat azurii pe când naosul și transeptul ne-au chemat
cu șoapte înșirate ca mărgelele
mânuite cu stângăcie. Cărți de rugăciune cu ciucuri mătăsoși.
Mătănii. Statui lovite de dambla

În spatele giulgiurilor purpurii foșnitoare, în timp ce
lumânările tremurau în fumul sfânt.
Capela mozaicată răsuna în zornăitul, zăngănitul
ritmic al cădelniței.

Această zi nu ar fi fost marcată cu roșu în calendar
dacă nu aș fi rătăcit prin tărâmul Eesti.
Mi-am întrebat tatăl cum i s-a părut. Mi-a răspuns în
irlandeză, ascultă. Éist[1].

Jacta est alea

Era una dintre acele limbi de pământ misterioase
în care Sudul era în Nord, modul în care
Crucea dublă a unui ferăstrău se prinde în locașul ei
ca și cum marginea ar fi o clef

Cu dinți aleatorii adânciți în ea. Iată, a trecut ușor
prin Vestibulul
de plastic al „Casei de recuperare”; inima mea zăcea
în Republică

Pe când capul mi-era prins în cele Șase, sau așa eram convins.
Cunoști acel Unghi
al bețivului sprijinit în coate, cu pumnul apăsat de frunte ca unul
dintre Marii Gânditori?

Îmi fixează gâtul în oglinda Puterii
dezbătând dacă
S-ar cuveni să deschidă un dicționar cu mine: prețul
berii sau boilor, vremea.

În sfârșit vorbim codat. Ne împiedicăm de graniță.
El e pro. Eu sunt contra.
Suntem braț la braț; inextricabili, ne afundăm
în Rubicon.

Vox et praeterae nihil

Suna bine afară și umed, dacă e să ai încredere în
ștergătorul în contratimp
Clipoceli variate dincolo de draperiile trase,
melancolicul stinsul flautist scoțian

Dând mai tare zgomotul îndepărtat al blocajului de trafic.
Încercam să descifrez
Orice ar fi exersat, de la pîrțăielile aleatorii
în modul Morris Minor

Precum carilonul nupțial de limuzine și
anturajul de claxoane, notele
Sunt mereu diferite, deși tonul rămâne
același, începutul citatului e de fapt sfârșitul citatului.

Precum clopotarii – invariabil – desincronizați
atârnați de lungi
funii elastice, deși cu toții încearcă din greu să distingă
Ding an Sich-ul de dong.

Nu e vorba atât de felul în care tragi, mi se spune, a da drumul
contează, ca Săgetătorul
Cu ochii închiși, țintind taurul. De aceea același
refren variază mereu.

[1] Eist înseamnă a asculta în irlandeză

Mai multe despre Ciaran Carson aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s