Yoruba

Primul lucru pe care l-am învăţat a fost să citesc numele scrise pe tricourile mamei şi ale tatei. Bine, pe atunci nu ştiam că toate hainele au imprimate pe faţă şi pe spate numele purtătorului. Pe tata îl voi asocia întotdeauna unui tricou scămoşat, gri-verzui, gen polo, căruia începuse să i se rărească urzeala gulerului. Acel guler mi se părea pliabil şi îmi imaginam că noaptea, în timp ce eu şi cu mama dormim, tata se ascunde în camera din capătul holului, unde eu niciodată nu am fost lăsat să intru, îşi dă tricoul jos, îi apucă gulerul şi începe să cânte la el ca la un acordeon în miniatură. Şi pe măsură ce cântă, trupul lui se umple de tatuaje verzi reprezentând ancore, sirene şi zaruri, ca ale ţiganilor, iar ochii i se fac negri ca cocsul. Îl vedeam din profil, în lumina rece a becul de pe stradă, stând în genunchi pe covor. Simţeam până şi mirosul transpiraţiei lui, venind în valuri, ca şi cum mi-aş fi apropiat şi depărtat faţa de un reşou. Ştiam că el cântă la instrumentul acela, dar nu reuşeam să aud nimic. Şi nu simţeam ceea ce simţea el, doar o mare tensiune, care îmi lua respiraţia, o forţă care mă împingea afară din scena aceea imaginată de mine.
Acum ştiu că totul era premeditat. Tricoul, culoarea lui, gulerul, scamele şi locul unde apăreau ele pe tricou. Acum ştiu că e un risc să faci copii. Ştiu că se testează creativitatea celor care vor să devină părinţi în laboratoare private, şi că trebuie să plăteşti o grămadă de bani pentru asta. În funţie de rezultatul analizelor, ţi se spune dacă e recomandat să te bagi în aşa ceva sau nu. Adică dacă e bine să te apuci să faci copii. Apoi îţi dau tot felul de cărţi, scrise de cei mai renumiţi specialişti din lume în domeniu, pline de modalităţi de a deveni unic, de a-l învăţa pe copilul tău cum să te recunoască. Trebuie să fii deosebit de inventiv dacă nu vrei să îţi perzi copilul. Pe planeta Yoruba sunt 6 miliarde de fiinţe care seamănă perfect între ele. 6 miliarde, la fel ca pe Pământ. Şi acolo pe Yoruba, se întâmplă destul de des aşa ceva: ieşi pe stradă ţinându-ţi copilul de mână, şi el, când vede un om care este la fel ca tine, numai că are o maşină mai strălucitoare sau un telefon mai deştept, va fugi la el şi îi va spune tată. Sau hai, să nu exagerez, i se năzare lui pur şi simplu că tipul ăla, care seamănă perfect cu tine are ceva magic, că e un magician şi că pe tricoul lui scrie David Copperfield (ca să dau un exemplu de magician de pe planeta voastră). Şi nu poţi să faci absolut nimic. Cum dovedeşti că este/era al tău? Nu ai cum să demonstrezi poliţiei că este al tău. El nu va recunoaşte că ar avea de a face cu tine. Nici nu ar avea de ce, nu? Mai ales dacă dă peste un magician. De fapt el va uita imediat cine eşti tu. Abia de la vârsta de 14 ani, copiilor li se dă voie să poarte propriile tricouri personalizate. Până atunci descurcă-te. Dă-te în spectacol. Fii interesant! Nu e uşor să fi părinte pe planeta noastră, vă spun eu.

Am scris acest text la workshop-ul de creative writing organizat de poetul şi prozatorul George Vasilievici în Braşov cu ocazia Watumi Festival & Fringe. Am avut de ales între mai multe teme, propuse de George. Eu am ales tema: planeta celor şase miliarde de gemeni.