Place your bets!

Aseară, după lansarea antologiei 5, Mușina și Adrian Lăcătuș au luat un taxi. Noi am zis, așa, cu juma de gură, că mai rămânem să lipim afișe. Mușina ne-a făcut o urare memorabilă: așa, așa, fiți underground! Am lipit ultimul afiș cu Bogdan la Modarom, el nu are dinții destul de ascuțiți și nu putea să rupă scotchul. Eu am un canin reformatat de domnișoara stomatolog, așa că l-am pus în funcțiune. Sau nu mai găsea capătul și mi-a dat mie rola să-mi încerc și eu norocul? Nu mai știu, era vorba despre unghii sau despre dinți? După aia ne-am dus să halim ceva și ne-am tot bătut capul cu identitatea lui Hitgirl, dar n-am ajuns la nicio concluzie. Dar am căzut de acord amândoi: clubliterar e comparabil cu Cenaclul de Luni. Noi n-am fost acolo, dar așa ne place să credem. Când ne-am întors, nu rupsese încă nimeni afișul. Eu zic că e un semn bun. Va fi o lansare mișto! Big up!

Fleisz

Am fost de față de vreo două ori când Dénes Jónás a citit fragmente din Fleisz. E o poveste de un comic nebun cu niște secui care nu au niciun chef să se integreze în societate. Cartea va fi lansată azi , în librăria Okian, de la ora 18.00. Ne vedem acolo!

Ion Mureșan vine la Brașov

Vineri, 4 februarie, de la ora 15.00, în sala TP8 a Facultății de Litere din Brașov poetul Ion Mureșan va susține conferința ”Despre poezie”. Aceasta va fi urmată, începând cu orele 17.00, de lansarea noului său volum de poezii ”cartea Alcool” în librăria Șt. O. Iosif din Brașov. După lansare poetul va susține un recital de poezie, în stilul său inconfundabil.

Lansare de carte – Un om din Est


MIERCURI – 2 IUNIE – ORA 17. 00

LANSARE DE CARTE – “UN OM DIN EST” ( Editura Tracus Arte )

Autor : IOAN GROȘAN

Prezintă : prof. univ. dr. Andrei Bodiu

                   conferențiar dr. Caius Dobrescu

                   lector univ. dr. Mihai Ignat

Ioan Groşan (n. 3 octombrie 1954, Satulung) a absolvit în 1978 Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Face parte din gruparea revistei „Echinox”, unde debutează în 1974. Debutează editorial în 1985 cu volumul de povestiri Caravana cinematografică. A fost membru al Cenaclului de proză Junimea si de asemenea membru fondator al grupării „Ars Amatoria”. A fost de-a lungul timpului profesor , director artistic al studioului de creaţie cinematografică al Ministerului Culturii ( condus de Lucian Pintilie) și redactor la „Contrapunct” si „Academia Caţavencu” . În prezent este publicist-comentator la cotidianul „Ziua”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Lansare de carte la Craiova: Ana Maria și îngerii de Radu Aldulescu

Miercuri, 26 mai, la ora 17.00, la Casa de Cultură “Traian Demetrescu” Craiova, în cadrului proiectului „Scriitori la TRADEM”, va avea loc lansarea cărţii Ana Maria şi îngerii, de Radu Aldulescu. Prezintă: Nicolae Coande.

Radu Aldulescu a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, 2008 pentru romanul Mirii nemuririi.

Mama Anei Maria, Mariana, a fugit din România în 1987 şi a locuit la Viena douăzeci de ani. Cei mai importanţi ani din viaţa ei. O perioadă în care, alături de fiica ei, a încercat să-şi înfrunte destinul şi să lupte cu boala necruţătoare a copilei. O boală cu nume de fiară: Lupus. O viaţă de om, la sfîrşitul căreia rămîn amintiri şi o mărturisire făcută întregului univers. Din dragostea şi durerea unei mame s-a scris această carte, care nu este doar o poveste adevărată, ci şi un act de curaj. Curajul Marianei de a-şi dezvălui cele mai intime trăiri şi suferinţe şi curajul scriitorului, Radu Aldulescu, de a transforma realitatea în ficţiune.

„Romanele lui Radu Aldulescu au irupt în peisajul literar românesc cam aşa cum a apărut Rasputin la curtea ţarului Nicolae, intrînd cu opincile noroite în fiţele parfumate şi înzorzonate ale optzecismului, băgîndu-şi palmele muncite pe sub fustele ţarinei proză scurtă şi, în general, neţinînd cont de „progresele“ tactice/teoretice ale prozei momentului. După ani buni de antrenament întru rafinarea ce ţinea loc de sinceritate, întru esopismul ridicat la rang de artă, apare un Aldulescu frust, decupat parcă atunci din lumea pe care o pune în faţa oglinzii. E salahorul care-i ţine loc fie de narator, fie de personaj principal, insul dezabuzat care nu se poate stabili nicăieri, tipul violent, în continuă luptă cu propria viaţă, golanul.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

„În ce mă priveşte, viaţa oricărui om este un roman întruchipînd adesea o proiecţie a rugăciunii către îngerul dat omului spre păzirea sufletului şi păcătosului trup, pe cînd omul cu obiceiurile lui rele mîniază curata lumină a îngerului, izgonindu-l de la el cu metehnele cele de ruşine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osîndirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de fraţi şi ţinerea de minte a răului, cu iubirea de bani, cu necurăţia, cu mînia, cu scumpetea, cu mîncarea fără de saţ şi beţia, cu multa vorbire, cu gîndurile cele rele şi viclene, cu îndrăznirea spre păcate şi mai cu seamă spre pofta cea rea, trupească. Cunoscînd-o şi ascultînd-o pe femeia aflată în căutarea cuiva care să-i scrie romanul vieţii, am simţit în fiinţa ei, în vorbele şi-n toată povestirea ei un patos înlăcrimat al pocăinţei, care venea din aceeaşi rugăciune: cum voi putea să-mi cer iertare faptelor mele celor amare, rele şi viclene în care cad în toate zilele şi nopţile şi în tot ceasul? De aceea cad înaintea ta şi mă rog, păzitorul meu cel sfînt, milostiveşte-te de mine păcătosul. Fii mie sprijinitor şi împărăţiei lui Dumnezeu mă fă părtaş cu toţi sfinţii; acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin!” (Radu Aldulescu)

Radu Aldulescu s-a născut la 29 iunie 1954 la Bucureşti şi a debutat în 1993 la Editura Albatros, cu romanul Sonata pentru acordeon, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: Amantul Colivăresei (ediţia I, Nemira, 1996; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2006), Îngerul încălecat (IPhoenix, 1997), Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare (ediţia I, Nemira, 1998; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2007), Proorocii Ierusalimului (ediţia I, Editura Publicaţiilor pentru Străinatate, 2004; ediţia a II-a, Corint, 2006), Mirii nemuririi (Cartea Românească, 2006). A scris scenariul filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

 „Scriitori la TRADEM” este un proiect iniţiat de Nicolae Coande, în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului Craiova, „Traian Demetrescu” şi cu Societatea Română de Filosofie, filiala Craiova.

Parteneri ai evenimentului: TVR Craiova şi Librarie.net