nimeni în orașul ăsta

prefer să nu mai cunosc nimic și pe nimeni în orașul ăsta
la ce mă ajută fabuloasa memorie vizuală
îi recunosc pe tații decrepiți ai foștilor mei colegi de liceu
chiar și pe unchii și matușile lor
le ghicesc identitatea după legile unei familiarități difuze
îmi imaginez cearcănele chelia și burta fiilor
nu-i salut nu întreb nimic

recunosc sala de dans unde am învățat pași
(exersați doar cu mama apoi uitați)
ocolesc acele locuri
îmi imaginez cum o fată în rochie de tul se repede la fereastră și o inchide
râde cu capul pe jumătate întors către colegele ei

îi ocolesc de departe pe băieții care vorbesc despre proteine și cai putere
potrivit legilor unei familiarități difuze
ei sau cei asemenea lor m-au forțat să fac flotări în scara blocului
ei și-au arătat mușchii mi-au dat scatoalce ei au strigat
ce te uiți bă? vrei bătaie?
înainte să existe proteine și cai putere
(pentru mine nici azi nu există proteine și cai putere)

recunosc înfățișarea medievală a orașului
sunt mai conștient ca niciodată că e doar poleială
turiști bronzați mă întreabă unde-i localul acela nou
printre bâlbâieli și indicații hotentote își face loc memoria și cultura urbană
zâmbesc mulțumiți sub ochelarii de soare
mă țin după ei
să văd cum se descurcă niște străini
lejeritatea lor mă surprinde
ca o cădere de calciu vine tristețea
ei câștigă distanță
se îndepărtează
dispar

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s