de gábor schein
De pe pod (tu încă nu erai) vântul
aproape că ne-a măturat. Aleile au fost
pavate cu pietricele rotunde, așa am ajuns, pășind parcă
pe perle (deo patri creatori) până la acea
coloană a ciumei, unde a fost realizată cea mai bună
fotografie a vieții noastre. De acolo într-un muzeu.
În piațetă o grămadă de capete încoronate, generali, iar înăuntru,
într-un colț, acel tablou anume
(ai fost totuși acolo, doar că, aș zice sub rosa
pentru noi): „Mireasa evreică”. Se însera
când am ajuns înapoi. Pe pod, vântul era cât pe ce
să-mi smulgă pălăria și din sens invers venea
cineva, despre care ne-am gândit, așa o să arăți și tu
peste douăzeci de ani, (am fi putut să ne uităm cum plutește pe valuri)
mult prea tânăr încă.
Cutia Neagră 