picăturile de ploaie
umflă și deformează sticla
încing mugurii într-o strălucire tremurată
pe punctul de a se desprinde
au un caracter lasciv și disperat
se desprind amestecându-se cu altele
în gâlgâiala din gâtlejul străzii
se desprind în ritm
cu fluierul profului de sport
din școala de vizavi
poarta se deschide
copii și părinți se ciocnesc și se desprind
nu mai sunt aceeași copii
nu mai sunt aceeași părinți
ceva mă împinge să adulmec rând pe rând
cutiile cu mirodenii
gestul meu are un caracter lasciv și disperat
în dimineața asta
m-am trezit cu un pistol de jucărie
la tâmplă
Cutia Neagră 
ma bag si eu in seama
pentru mine, poemul asta e de fapt asa>
fluierul profului de sport
din școala de vizavi
poarta se deschide
copii și părinți se ciocnesc și se desprind
nu mai sunt aceeași copii
nu mai sunt aceeași părinți
ceva mă împinge să adulmec rând pe rând
cutiile cu mirodenii
gestul meu are un caracter lasciv și disperat
imi place si asa, dar e mai frumoasa parca varianta mea. e mai completa cumva :p
la început nu mi-a plăcut deloc, l-am recitit și mi-a plăcut puțin dar tot. (totuși faza cu nu mai sînt aceeași copii/părinți și stropii lascivi nuj ce să zic)
apai io ce sa-ti fac nea ulfila hutopila daca tie nu-ti place :p