În spațiul nostru aerian

Lumina apusului strălucește o vreme pe vârful aripii,
apoi dispare.
Sub noi țara cu fortificații și drumuri medievale,
inutile construcții.
Linia orizontului bate în ultraviolet. Peisajul
se schimbă, nori de gheață zobită.
În momentele mele cele mai bune
trupul se simte ca o șuviță de păr negru, proaspăt spălat.
Însă cum l-ar simți celălalt.
Între noi s-a creat intimitate. Strâng pumnul,
îl conduc încet către umărul ei.
O lovitură obosită.
Închid ochii și aștept să-mi repete gestul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s