Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?

Răspunsul meu la ancheta din ultimul număr al Dilematecii:

Am tot amânat să-i zic unei fete că o plac. Odată am urmărit-o de la facultate până în stația de autobuz. Am urcat în autobuz, am coborât, am făcut un ocol în jurul lui, am trecut pe trotuarul de pe cealaltă parte a drumului, am revenit lângă autobuz. Atunci ușile s-au închis și a plecat. Ne-am mai întâlnit pe la seminarii, dar, în timp, orarele noastre nu s-au mai intersectat. N-am mai simțit însă niciodată cu aceeași intensitate apropierea ei, ca în acea zi ploioasă în care am urmărit-o, cu gândul să-i spun că mă atrage. Ne-am mai salutat o vreme, apoi nu ne-am mai văzut.

Alte amânări n-au fost deloc spectaculoase. Am trăit cei patru ani de liceu fără să-mi bat capul prea mult cu viitorul meu. Apoi alți patru ani m-am lăsat dus de val spre o licență și o specializare pe care nu mi le doream neapărat, dar nici nu știam ce alte opțiuni aș putea avea. Am rămas de acolo cu frigul și plictiseala din sălile de curs, cu câteva petreceri cu colegii, colegele și prietenii lor dubioși din poliție sau prefectură și câteva noțiuni de economie și marketing. Cu alte cuvinte, am amânat mai mult sau mai puțin conștient s-o apuc cu adevărat pe calea literaturii. Am fost comod și nesigur. Mi-am dat seama după nici un an de facultate că nu vreau să fac asta, dar n-am plecat. Îmi plăcea literatura, începusem să scriu, dar mi-am zis că nu e suficient. Dacă voi ajunge vreodată să scriu bine, voi pleca. Dar nu m-am zbătut prea tare să evoluez. Citeam fără metodă, tot ce-aveam în casă, vara luam cartea cu mine și mă duceam pe deal, mă trânteam în iarbă și citeam. Nu mă gândeam la tehnica narativă, nu mă gândeam la stil. Citeam și ascultam țârâitul greierilor. Câteodată mai scriam. Dar nu îmi exersam vederea, nu îmi căutam modele ori maeștri. Visam cu ochii deschiși în fața unei uși întredeschise, câteodată mai trăgeam cu ochiul și-mi spuneam că e suficient. Din fericire, lucrurile s-au accelerat, au decurs cumva de la sine. Mă consider un om norocos.

Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost mai radical, un om care-și ia la 19-20 de ani viața în mâini.