Mușina

În general mi-e teamă de oamenii cu ochi albaștri.
Sunt un spectacol copleșitor. Au culoarea cerului,
dar scânteiază mai tare și sunt mult mai schimbători.

Când am văzut fotografia lui Jebeleanu
de pe coperta IV a antologiei Cinci
mi-a devenit simpatic. Oamenii care chelesc
de foarte tineri sunt interesanți.

Își începea contra-argumentele cu Domne!
ca și cum ar fi urmat să zică: Pe vremea mea…
Dar spunea: lucrurile stau în felul următor.
Era un amestec de intenții – apropiere și patronaj,
curiozitate și nevoia de a fi mereu la curent.

În cele câteva luni cât a ținut relația noastră contractuală
(așa a crezut că mă raportez la el,
în mă-sa de treabă, orgoliu de poet),
am vorbit despre istorie și mi-a explicat
câteva lucruri legate de poezie –
m-am simțit ca atunci când m-a învățat bunicul șah.

Am râs când am citit undeva ce-a răspuns
când Ionuț Chiva l-a rugat să spună câteva cuvinte
despre moartea lui Gheorghe Crăciun:
„Ce să-ţi mai spun şi eu, Ionuţ…” După care, fluid cumva, ca un schior care trage o scurtă clipă aer în piept înainte de a se angaja pe pistă, a început:

Am început la fel: fluid, ca un schior
fac slalom printre rândurile astea.
Fluid, ca un schior îmi continui viața.

Când am aflat, citeam dintr-o carte de Charles Simic
tradusă de Mircea Cărtărescu –
era nedrept uneori cu arta lui,
de câte ori îl auzeam, la masă cu ceilalți optzeciști,

îmi venea să-l mustrez, îmi era puțin rușine pentru el –,
Cartea zeilor și a diavolilor, câteva poezii
în dreptul cărora V. Leac nu scrisese perfect
și mă întrebam cu regret de ce, deși bine scrise,
nu mișcă nimic în mine.

Anunțuri

10 gânduri despre „Mușina

  1. „Socialmente, am acceptat unele lucruri de neacceptat, degradante, dar în plan existenţial şi în poezie m-am luptat să nu ajung acolo.” (A.M.)

    Așa că schematic, coane, schematic.

    De profundis.

  2. Stimate poet,
    nu e bine ca un pekinez sa latre la cadavrul unui leu mort… s-ar putea sa raceasca rau de tot, doar stand in umbra lui…

  3. Zi-mi, Andrei, zi-mi că n-am înțeles nimic din ce-ai scris și că sunt o tâmpită. Chiar sper să-mi zici asta. Atunci am s-o recunosc la fel de public, și-ncă cu bucurie.
    Totuși (chiar dacă nu pare) cu prietenie,
    Ramona

  4. + Nu m-ar fi deranjat niciodată orice ai fi avut de spus despre el dacă nu alegeai, dintre toate, tocmai momentul ăsta. Visez să nu fi priceput bine, indiferent cât de penibil îmi e. Dacă m-am înșelat, atunci sper să te superi pe mine că-s repezită și tută și că nu pricep, și nu pentru că am ținut să-ți scriu. (Ți-am scris pentru că te consider prieten, și pe prieteni încerc să nu-i mint, nici măcar prin omisiune). Gata, am terminat.

  5. n-ai priceput bine…
    am tinut foarte mult la A.M. si nu stiu ce ti se pare reprobabil in faptul ca mi-am exprimat parerea de rau ca n-am ajuns sa fim mai apropiati (din cauza unor stupide neintelegeri)…
    sau e vorba de citatul acela?
    nu inteleg exact ce anume te-a revoltat…
    in orice caz, nu incerc si n-am incercat niciodata sa-l improsc cu noroi pe Musina.

    ce doamne iarta-ma e cu faza asta cu latratul la cadavrul leului?!

    • O, ce bine.
      Iartă-mă (dacă poți), sunt o tâmpită. Cred că nu vedeam tocmai bine. Cu noroaiele: nu mă referam în primul rând la tine (de-aia aveam un plural acolo). Dar o să specific că pluralul ăla nu ține (înseamnă că e numai unul și ăla nu ești tu). Săru’mâna de răspuns – și, cum ziceam, scuze.
      (P.S. Aia cu leul nu e a mea, Andrei.:))) Lumea ne cam confundă, adevărat – și de altfel, de înțeles.)

      (Și mai) de profundis,
      Ramona

  6. Mi-a plăcut mult, te-am citat într-un text pe care tocmai l-am scris. (Probabil prost, că nu sunt poetă, și schematic… dar cum se poate scrie acum?). Cred că adevărul biografic n-a dispărut în fața unei licențe poetice dictată de moment. Și bine ai făcut.

  7. P.P.S. Despre reacția mea (deplasată, repet) la poem, mai era atât (că m-ai întrebat ce m-a supărat, Andrei, și văd că nu ți-am răspuns): l-am citit aiurea din capul locului – pornind de la expresia cu „ochii albaștri” pe care-am interpretat-o „politic”, ca să nu zic altfel (ceea ce e, evident, o eroare penibilă, aici), și mi-a dat peste cap întreaga lectură – în așa măsură încât citisem, până la urmă (din nou, aiurea, ignorând cel puțin punctuația) că poemele pe care le-a scris ar fi ceva demn de rușine.
    Pe scurt, am citit prost, într-un moment prost, în care am reacționat și mai prost (i.e. defulatoriu – legat de niște clișee privind „compromisurile” făcute de domnul Mușina pe care le tot aud și care, deși îmi cam stau cam în gât de multă vreme încoace, nu erau de găsit în poemul tău).
    Așa că, despre asta – cum am zis – mea culpa, și încă o dată scuze, Andrei (scuze pe care, de altfel, te înțeleg dacă nu le accepți).

    + La povestea cu leul, nu numai că n-o asum (pentru că nu-i a mea), dar (deși e vorba de cineva apropiat mie) nici nu subscriu (și-o știe și persoana în chestiune foarte bine : nu suntem întotdeauna de-acord – chiar dacă-i mama – nici pe departe).
    Cam asta ar fi : pardon, scuzați, bonsoir și (oricum) chapeau pentru poem.

    Tot cu prietenie,
    Ramona

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s