Un pic de Nikolai Rubțov

Versuri de seară

Cînd şuiera vîntul toamnei la geam
Şi dau năvală asupra mea neliniştea şi deprimarea,
Nu mai pot sta acasă,
Unde nu mă caută nimeni la această ora
Şi cobor la ţărmul Vologdei.
O şalupă de lemn cu o lanternă
Clipind atit de familiar pe catarg
Mă duce la blonda Katea,
Cu care, deşi n-ar fi cazul dupa atita vreme,
N-am alte relaţii decît de prietenie.
Fată cumsecade, ea e angajată la un local
Unde, nu stiu cum se face,
Dar vezi la geam tot timpul muşcate înflorite
Şi rar se întîmplă să auzi vreo înjurătură,
Şi au în plus vodkă de Kadui.
Interiorul e intim, cu o lumină discretă
Şi tot restaurantul e legănat uşor de valuri.
Poate să mă piseze la cap cît vrea cu întrebările lui
Clientul cu privirea împăienjenită de la masa vecină,
Aici simt că mă pot recrea într-adevăr.
Stau la masa deci, mă uit în urma unui tip
Care tocmai şi-a luat impermeabilul şi pleaca,
Aş vrea să cînt ceva cu un scorus zvelt,
Sau ceva de jale şi înstrăinare
Sau, în fine, orice altceva tipic rusesc.
Mă las pătruns de adevărul unor maxime vechi
Cu privire la rostul încilcit al vieţii.
Eu nu mă tem de cenusiul toamnei!
Sînt îndrăgostit de aceste seri cu şuier de ploaie,
De reflexul în apă al luminii şi de oraşul întunecat.
Atent la muzica ploii, privesc pe geam
Şi ce vad? Dumnezeu ştie de unde răsăriţi,
Cîţiva prieteni ai mei intră pe usă
Şi se indreapta spre masa mea bucuroşi.
-Te plictiseai? – Nici vorbă! Luaţi loc, poftiti…
Un vîrtej de frunze zboară de-a lungul pontonului
Şi se aude afară vîntul gemînd
Şi trista zbatere a valurilor,
În timp ce, evocaţi în convorbirile noastre, parcă-i vedem aievea
Pe Esenin si Puşkin, pe Lermontov şi Villon.
Într-un tîrziu, cu gulerele ridicate,
Ieşim din nou în bataia vîntului jilav şi necruţător
Şi desparţirea noastră acolo pe ţărm,
Deasupra valurilor sumbre, în lumina tulbure a felinarului,
Are ceva tainic şi apăsător.
Şi iar mă gîndesc la Katea
Şi-mi propun sa fiu mai cald cu ea,
Ceea ce ar fi fost cazul mai demult,
Şi iar mă duce şalupa spre casa,
Cu aceeaşi lanternă clipind atît de familiar pe catarg.

(poezie găsită undeva în subsolul unui text de pe vechiul site clubliterar)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s