[aici era mirarea legată
de faptul că în preajma ta uit să respir]
fata morgana acolo unde se întâlnește
gestul spontan cu cel studiat
[aici ne uităm la același film
dar pentru tine se derulează invers
eu văd totul secvențial]
nu există niciun film
doar fotografii întoarse spre perete
[aici vocea mea interioară a imitat
vocea ta interioară și în loc să mă chestioneze
asupra unor aspecte importante]
duioșia din vocea ta s-a răsfrânt
asupra felului în care mă gândesc la mine
[aici energia degajată în momentul
concepției in utero a unei noi ființe
era legată în mod nemeritat
de timpul petrecut împreună]
și uneori simt că ar trebui să te distrug
pentru că nu mă înțelegi
[aici râsul nostru trebuia să fie un semnal
pentru începerea unui carnaval pe cealaltă parte a planetei]
dar acest râs nu se poate compara cu
bătăile de aripi ale unui fluture
[aici am fost omul de știință nebun
reinterpretam legile universale
eram convins că noi suntem chihlimbarul
și continuum-ul spațiu-timp în care trăim e musca]
macrameurile persistă în arta mea
[aici am bătut câmpii legat de faptul că noi
am fi fost împreună indiferent dacă
newton ar fi trăit experiența cu mărul
într-un videoclip pe rewind
dacă apa ar fi cel mai instabil element chimic
indiferent dacă televizorul ar fi fost folosit
drept oglindă
dacă pe cei care joacă 6 din 49 nu i-ar interesa
numerele câștigătoare ci felul în care bilele
sar în urnă
chiar dacă onestitatea ar fi considerată
un fel de tehnică mistică stăpânită doar de
câțiva inițiați]
amenințarea nu se află în legea gravitației
în epuizarea resurselor în debilitatea jucătorului pasiv
în declinul general al valorilor
[aici am vorbit despre retragerea din propria viață
și zonele animate de-acum de eroii de pe ecran]
lumea aceea a noastră este clădită pe
ceea ce am auzit despre fericire de la o mătușică
o superstiție legată de perioada de 3 ani
frica de energiile care vor secătui
obsesia dezvoltată pentru strălucirea
unui ou de plastic
foarte, foarte fain.
titlul e din alt film, dar să trecem 🙂
Am scris si eu un poem mai simpluţ acum vreo 20 de ani şi mai bine tot aşa (poate exagerez, comparându-le) pe tema ironiei nostosului sau a nostosului ironic (?!…;). Îl public aici pentru prima dată, cu mulţumiri anticipate pentru spaţiul acordat 🙂
Aici parcă ar fi spitalul
Am stat pe balcon (joi seara)
Apoi nimic nu mai era de făcut
Asta se-ntîmpla ceva mai tîrziu
El deja nu mai auzea
De cînd se mutase-n oglinda mea-
Ce să faci cu nebunu’?
Acum mă culc, de exemplu
(tu nu m-ai cunoscut)
Şi asta-nseamnă
Să minţi umilit de
Seninătatea victimei
Sau mai înseamnă să minţi
Atunci cînd intri-n dormitor
Ca -ntr-un cer
aici e adevărul absolut
– aici un desen cu momentul în care crezi
Că nu mai e nimic de făcut,
Fie prin contrast, fie
pentru a-ţi demonstra neputinţa
– aici fratele tău
întrebînd
Dumneavoastră, de fapt,
Sunteţi chiar fiinţa?