plutești prin încăperi cu storurile lăsate
departe vântul foșnește un cearșaf –
tunetele
o siluetă feminină
prin pânză
razele străbat ochiurile țesăturii
ca și cum acolo
unde nu e ea
ar exploda de extenuare
câte un soare
tragi storurile
ai vrea să-i captezi vocea
țârâitul greierilor devine
un murmur continuu
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Cutia Neagră 
Uite, asa poate fi fortata tranzitivitatea cu succes in planul expresivitatii.
E ok si in rest:)
mersi, draga alex 🙂