mai aproape

plutești prin încăperi cu storurile lăsate
departe vântul foșnește un cearșaf –
tunetele
o siluetă feminină
prin pânză
razele străbat ochiurile țesăturii
ca și cum acolo
unde nu e ea
ar exploda de extenuare
câte un soare
tragi storurile
ai vrea să-i captezi vocea
țârâitul greierilor devine
un murmur continuu