Interviu Tiuk!

Interviul, realizat de Mihail Vakulovski, a apărut deja în numărul din decembrie al revistei Timpul și va apărea și în Tiuk! de iarnă.

– Salutare, Andrei. Felicitări pentru volumul de debut, „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit”. Cît timp ai făcut cartea asta? Care e istoria publicării ei?

– Aproape patru ani, acum îmi dau seama cât de mult timp a trecut, în timpul ăsta aș fi putut să fac o călătorie până pe Marte și înapoi. Anul trecut Alexandru Mușina mi-a propus să public la editura Tracus Arte, în cazul în care nu câștig concursul de manuscrise de la Cartea Românească. Imediat ce s-a aflat rezultatul, și anume că „anul acesta nu se acordă premiu”, am fost contactat de cei de la CDPL, dar am fost nevoit să-i refuz, din cauza promisiunii făcute lui Mușina. Într-un fel mă bucur că nu am câștigat concursul. Am avut timp să mai îmbunătățesc unele texte, să renunț la altele. Colaborarea cu Alexandru Mușina nu a fost una fără asperități, dar totul e bine când se termină cu bine:).

– La prima lansare a cărţii şi Adrian Lăcătuş, şi eu am menţionat că am fost miraţi să nu găsim în volum poeme de-ale tale care ne plac şi pe care le vroiam în carte. A fost greu să laşi atîtea poezii pe dinafară? Cum ai selectat textele?

– Nu a fost greu, pentru că, în cazul multora dintre ele, trecuse suficient de mult timp de când le-am scris și astfel am putut (cred eu) să le evaluez cu detașare. Și mai erau câteva care nu se încadrau din punct de vedere tematic în niciunul dintre cele trei cicluri din carte. Mi-am dat seama încă de când am început să selectez textele pentru manuscris că ele se vor aduna, ca pilitura de fier, în jurul a trei teme: cum sunt eu cu ai mei, cum sunt între ceilalți, în societate și cum sunt eu când vine vorba de dragoste.

– De ce în carte nu există nici o dată despre autor? Din cauza editurii sau datorită lu’ nea Google?

– Nu autorul este important, ci cartea. Ce este în carte ar trebui să spună despre tine mult mai multe, mult mai bine și mult mai clar decât orice prezentare de pe coperta 4, coperta 3 spre 4, prefața și așa mai departe.

– Cît de legat eşti de Şcoala de la Braşov? Acele exerciţii de respiraţie de la sfîrşitul capitolelor trimit şi la „pauzele” de respiraţie din… mileniul trecut?

– Îmi place cum scriu unii dintre ei, sunt inevitabil marcat de cursurile de scriere creatoare ale lui Alexandru Mușina, dar de la bun început am încercat să-mi găsesc propriul drum. Exercițiile de respirație trimit mai degrabă la zen, la regăsirea unui echilibru interior.

– Îţi mai aminteşti cum ai început să scrii poezie? Cum erau primele tale texte poetice?

– Vina este a lui Salinger. Dacă nu citeam Seymour: o prezentare, poate nu m-aș fi apucat niciodată de scris poezii. Voiam să fie prietenul meu. Și ca să-i atrag cât de cât atenția, am început să scriu și eu haiku-uri, am parcurs maeștrii clasici ai genului și nu numai. Îți dai seama cât de firească a fost trecerea de la haiku la alte forme de poezie. Am descoperit câteva haiku-uri destul de ok printre ele. Poeziile, în schimb, erau mai proaste. Se vede că nu eram la curent cu poezia contemporană.

– În poezia ta e foarte importantă familia. Cum au reacţionat părinţii tăi la lectura cărţii?

– Bukowski zicea la un moment dat că dacă părinților tăi le place cum scrii, înseamnă că scrii prost. Cam așa…

– „Cînd va veni ceea ce este desăvîrşit” este cartea maturizării eului liric, care începe în familie şi se termină practic în aşteptarea venirii desăvîrşirii din titlu. Ai poeme preferate în acest volum?

– Nu am scris conturându-mi în prealabil și în mod programatic o temă anume, însă în momentul în care am făcut selecția pentru volum mi-am dat seama că ele fac parte de-acum dintr-un întreg. Îmi este dificil să fac un folder care să se numească „preferatele mele”. Am observat în schimb o tendință, și anume că relația mea cu textele mai vechi din volum s-a cam răcit. Și poate că așa se va întâmpla și cu cele care încă nu au mai mult de un an. Și cum mie nu prea îmi plac relațiile „reîncălzite” sau căldicele, o să caut mereu ceva nou:).

– Cînd eşti invitat să citeşti ceva din volum, ai pregătite texte pe care le ai în vedere pentru aşa ceva sau poţi citi orice text cerut de public? (Inclusiv pe ultimul text din carte?)

– De obicei îmi aleg textele în funcție de public. Până acum nu mi s-a întâmplat ca publicul să-mi ceară să citesc un text anume. Dar cine știe, poate că norocul îmi va scoate în cale cândva și un astfel de public interactiv. Ultimul text din carte, care de altfel dă titlul volumului, l-am citit prima oară în public la un liceu (cred că era o clasă de a zecea sau a unsprezecea). Adevărul e că au rămas cam nedumeriți după lectură. A doua oară l-am citit la zilele Iustin Panța din Sibiu și de data asta am primit un feed-back pozitiv.

– Crezi că faci parte din generaţia 2000 sau că deja e timpul să terminăm cu terminologia generaţionistă?

– Am auzit de la cineva termenul de generație zecistă. Mie nu-mi sună deloc bine, deci nu voi adera. Lăsând gluma la o parte, cred că ar trebui să renunțăm la etichetele astea cu numere rotunde. Se tot discută pe marginea conceptului de generație literară, eu cred că ar trebui să se abordeze un pic altfel lucrurile. Să se vorbească despre școli: Școala de la Cluj, Școala de la Brașov, Școala de la Iași etc. Și ca să se arate că o astfel de abordare este validă, ar trebui să se realizeze antologii care să reflecte liniile directoare din interiorul unui grup, cine pe cine a influențat, dacă s-a produs cumva o ruptură odată cu apariția Internetului și a site-urilor literare. Dacă acum 20-30 de ani „ucenicia” literară însemna să te duci acasă la un profesor sau la cel mai respectat poet al urbei ca să-i ceri niște cărți sau să vorbești cu el despre literatură, astăzi ea înseamnă o multitudine de surse de inspirație și nu poți ști niciodată ce combinații și ce modele hibrid se pot naște. Poate cuiva îi va veni ideea să-l combine pe Whitman cu Gellu Naum și Cronenberg.

– Prietenul tău Bogdan Coşa scria poezii, dar a debutat cu un roman. Tu ne pregăteşti vreo surpriză asemănătoare sau deocamdată eşti concentrat asupra poeziei? Chiar, de ce te simţi mai apropiat de poezie decît de proză sau teatru, să zicem?

– Prietenul meu Bogdan încă mai scrie poezii, nu scapi așa, cu una cu două de poezie. Am scris proză doar ”la comandă”, la cursurile de scriere creatoare sau la atelierul Lumina de Avarie. Cred că aș putea să scriu și proză, dar deocamdată văd că mai toate ideile pe care le am se materializează sub formă de poezie. De multe ori mă surprind gândind în imagini. Iar pentru proză, mai ales pentru roman, asta nu e suficient. Este totuși un pas destul de mare de la a gândi în imagini la a gândi o lume.

Anunțuri

Un gând despre „Interviu Tiuk!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s