Dyin’ youth

A doua carte a lui Ionuț Chiva, după romanul ”picar interesant” (69), cum îl descrie el însuși, este una de poezii. Titlul (instituția moartă a poștei) duce cu gândul la alienare și la societatea secretă inventată de Pynchon, Tristero. Abia după ce parcurgi întregul volum se relevă și un alt sens al titlului. E ca și cum ai avea în față un maldăr de scrisori pe care Ionuț Chiva le-a scris de-a lungul timpului pentru prietenii lui, dar și-a dat seama de inutilitatea demersului și le-a păstrat pentru el.

Intuiția de prozator a autorului se face simțită mai ales în structura textelor. Un bun exemplu pentru dexteritatea cu care autorul taie și suprapune cadrele, obținând maxim de efect, este poemul zîmbet american, unde cântecul de înmormântare improvizat de elevul ionuț chiva pentru sticlete este pomenit vag la începutul textului (creând astfel un orizont de așteptare) și este redat abia la sfârșit. La fel se întâmplă în don’t pull a ian curtis on me, un film mut în care butonul mute este dezactivat abia la sfârșit.

Câinii sunt personaje importante în instituția moartă a poștei. Viața lor este strâns legată de viața lui emoțională și senzitivă, prezența câinelui provoacă exaltare; când descrie primăvara și vara, Ionuț Chiva vorbește despre câini, alteori se identifică atât de mult cu ei încât o parte a emoțiilor se transferă asupra lor (hotel astoria), ei poartă semnele suferinței și dezesperării sale.

La nivel micro, textele lui Ionuț Chiva funcționează după deviza dată de Mallarmé poeziei (poezia trebuie să fie ca o pagină de ziar). Referirile la filme și poezie, cultura grunge, minimal și pop, link-urile de pe youtube sunt numeroase și combinate în mod ingenios. N-o să găsești aici fulgurații poetice de moment, ci mai degrabă imagini care se întind pe jumătate de pagină, așa cum se întâmplă în portughezii, unde ordinea în care pornesc trei mașini dintr-o parcare creează o paralelă neașteptată cu șansele pe care le avem în viață și pe care le putem rata într-un timp foarte scurt.

Aici sunt toate lucrurile care de la o vârstă își fac singure treaba ”noaptea își vede de treaba ei/ conservă lucruri și apoi le dă verde” și nu le mai poți controla, e multă abrutizare ”bocancul durerii”, ”în altă dimensiune iei lanțuri pe spate” ”nu-i rău e violent e bocancul din piept”. Aici sunt anii aceia în care tinerețea își pierde strălucirea, pe deasupra acestei lumi trece planeta Melancholia a lui von Trier.

Poate unul dintre puținele lucruri care i se pot reproșa lui Chiva este că uneori abuzează  de o tehnică prin care sunt omise cuvintele, gândul nu este dus până la capăt: ”pentru că nimeni nu și în afară de asta nu”.  De cele mai multe ori însă, aceasta contribuie la ritmul poeziei, se obțin imagini neașteptate: ”a doua zi încinge mess”, ”că/ asemeni egretelor ei fac fără să zică/ și să știe extincția”.

Ionuț Chiva –instituția moartă a poștei
Editura Casa de Pariuri Literare – 2011