Apocrifă

Poate una dintre cele mai cunoscute poezii ale poetului maghiar Pilinszky János este Apocrifă. Aici se regăsesc îmbinate într-un singur text toate marile teme care l-au obsedat pe poet de-a lungul vieții.

Apocrifă

1

Căci fi-vor toate părăsite atunci.

Vor fi despărțite cele cerești și pe veci
separate de ale pământurilor căzute în dizgrație
și, separat, liniștea cotețelor de câini.
În aer stoluri de păsări în retragere.
Și vom vedea soarele la răsărit,
ca o pupilă dementă, mut și
la fel de calm precum o fiară la pândă.

Dar veghind în pribegie,
pentru că nu pot să adorm noaptea,
mă agit și, cu mii de frunze, grăiesc
asemeni copacului în puterea nopții:

Cunoașteți trecerea anilor,
a anilor pe deasupra pământului zbârcit?
Și înțelegeți cuta vremelniciei,
cunoașteți mâna mea trudită?
Și știți numele singurătății?
Și știți ce fel de durere
strivește aici întunericul veșnic
cu copite crăpate, cu picioare palmate?
Noaptea, frigul, groapa,
capul pieziș al deținutului,
cunoașteți adăpătorile înghețate,
chinul din abisuri?

Soarele a răsărit. Copaci cât niște nuiele
în lumina infraroșie a cerului mânios.

Astfel pornesc Înfruntând nimicirea
un om pășește în tăcere.
Nu are nimic, doar propria umbră.
Și are un toiag. Și haine de prizonier.

2

De asta am învățat să merg! Pentru
acești pași întârziați, amari.

Și o să vină seara și noroiul nopții
va împietri pe mine și eu sub pleoapele închise
voi păstra acest marș lent, acești febrili
copăcei și crenguțele lor,
frunză cu frunză, micuța, fierbinte pădure.
Cândva aici era Paradisul.
Durere împrospătată în semitrezie:
să auzi copacii ei imenși!

Acasă, am vrut să ajung în sfârșit acasă,
așa cum și el s-a întors în Biblie.
Umbra mea înfiorătoare în curte.
Tăcere spartă, părinți bătrâni în casă.
Și de-acum vin, de-acum mă cheamă, săracii,
de-acum plâng și mă iau în brațe împiedicându-se.
Vechea ordine mă acceptă din nou.
Mă aplec afară spre stelele bătute de vânt.

Măcar acum de-aș putea să-ți vorbesc,
te-am iubit atât de mult. An după an,
dar n-am încetat să repet
ceea ce copilul îndeasă plângând
în crăpătura dintre uluci,
speranța ce aproape se înăbușă,
că mă voi întoarce și te voi regăsi.
Apropierea ta îmi pulsează în gâtlej.
Sunt speriat ca o sălbăticiune.

Limba oamenilor, cuvintele tale
eu nu le vorbesc. Există păsări
care încearcă să evadeze acum
sub cer, sub cerul aprins.
Scânduri răzlețe, înfipte pe câmpul încins,
și cotețe nemișcate arzând.

Eu nu înțeleg limba oamenilor
și nu vorbesc limba ta.
Vorba mea e mai lipsită de adăpost decât cuvântul!
Nici nu am cuvinte.
                                             Greutatea lui teribilă
se prăbușește prin aer,
trupul unui turn scoate sunete.

Nu ești nicăieri. Ce pustie-i lumea.
Un scaun, un șezlong uitat afară.
Umbra mea zăngăne printre pietre colțuroase.
Sunt obosit. O protuberanță a pământului.

3

Vede Domnul că stau în soare.
Îmi vede umbra pe piatră și pe gard.
Îmi vede umbra stând fără să respire
în presa lipsită de aer.

Până atunci eu voi fi deja piatră;
o încrețitură moartă, desenul miilor de cari,
un pumn măricel de moloz
va fi până atunci fața creaturilor.

Și, în loc de lacrimi, riduri pe fețe
vor curge la vale, vor curge șanțurile uscate.

Anunțuri

2 gânduri despre „Apocrifă

  1. oo, dar asta e tare de tot. stii ca ma aratam sceptic in legatura cu ideea de traducere din alta limba desi ii vedeam necesitatea si utilitatea. uite ca pt bucatzi ca astea de mai sus se merita total. felicitari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s