Premiul „Iustin Panța”

În primul rând trebuie să vă zic că mi-a apărut cartea. Mi-am trecut degetele peste copertă și am simțit literele ieșite în relief. Am deschis-o și am mirosit-o.

Le-am scris celor de la editură să-i întreb când o să apară în librării, dar încă nu mi-au răspuns. Prima lansare va avea loc probabil la târgul de carte Gaudeamus.

Se pare că volumul meu de debut a ajuns (la început doar în format pdf, bineînțeles) la cei din juriul premiului „Iustin Panța”, dar nu putea fi luat în considerare dacă nu apărea și pe hârtie. Din fericire acest lucru s-a întâmplat la timp. Juriul a decis să-mi acorde mie premiul, ceea ce mă bucură foarte mult.

La Sibiu am avut în sfârșit ocazia să-i cunosc pe cei din Zona Nouă, care sunt niște oameni extraordinari. Stând în preajma lor am avut senzația că sunt proiectat înapoi în timp la începuturile atelierului de scriere creatoare Lumina de Avarie, am simțit din nou efervescența aceea când toți eram în competiție unul cu celălalt, ne împrumutam cărți de poezie și romane și vorbeam despre ele, iar după orele de atelier ieșeam în oraș la o cafea sau un ceai.  Aproape că-mi vine să mă mut la Sibiu, să scriu împreună cu ei, să ne comentăm textele, să traducem, să vorbim despre cărți și experiențe personale.

Anunțuri

14 gânduri despre „Premiul „Iustin Panța”

  1. „În primul rând trebuie să vă zic că mi-a apărut cartea. Mi-am trecut degetele peste copertă și am simțit literele ieșite în relief. Am deschis-o și am mirosit-o.” 🙂 Felicitări!

    În următoarele rânduri o să o deschidem şi o să o mirosim şi noi. 🙂

  2. @irina, uite acum îmi fac bagajele :p
    @raul, până atunci am putea ieși la o bere 😉
    @florin, îți mulțumesc mult!
    @sabina, păi da, ar cam fi cazul să apară și o antologie lumina de avarie
    @ionuț, mersi, o să vă țin la curent
    @diana, mersi! o să mai apară anul ăsta câteva cărți care vor fi concurente serioase 🙂
    @livia, >:D<
    @mihai, da, sigur, vorbim pe mess, mulțumesc pentru invitație 🙂
    @zvârluga, abia aștept să se întâmple asta 🙂
    @ada, mersi, old fashioned ca majoritatea 🙂

  3. trebuie doar sa mai tineti si voi la Lumina de Avarie si sa incercati sa faceti atmosfera, nu numai sa o cautati in alte parti, Andrei, pentru ca si mie imi pare rau ca atunci cand eu nu mai am timp nu luati initiativa nici unul… dar voi nu faceti nimic, ati devenit prea self-absorbed. imi pare rau sa o spun. oricum, antologia va veni cu siguranta anul asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s