Dus-întors

pentru Lavinia și Bogdan

Ok, deci Acosmei s-a băgat sub masă și l-a mușcat pe Leac de picior, Diniș era panicat că și-a rupt juma de față în Vamă (deși avea doar câteva zgârieturi), îl întreba pe Miki dacă o să-și mai revină vreodată, dacă o să-l mai bage talibanca în seamă, și ce a mai făcut Perpessicius sau nuștiumaicare la nuștiuce chermeză literară. Lia zicea ceva de 5 locuri în mașină, o plimbare până la Troaș. M-am gândit că deja e prea târziu să mă dau bine pe lângă ea, am avut un flash cu profilul ei de pe facebook, e berbec, deci suntem compatibili, sigur o să mă invite și pe mine la plimbare, e ok, încă doi s-au retras.

Buburuza era argintie, de ce naiba au buburuzele carapacea arcuită, că eu tot dau cu capul. Pe bord erau lipite trei buburuze, cred că Miki avea deja niște tripuri cu ele, gen vrăjitoarea din Vest, adică Lia, ne-a transformat în buburuze și ne ține captivi, cel puțin asta avea să povestească celorlalți la întoarcere. În fine, dă-i lui Miki un cub Rubik și un joint și vezi ce iese.

Într-un fel mă bucuram că facem o plimbare, aflasem pe cale frauduloasă una dintre întrebările pe care vroia să mi le pună șeful CDPL (cum te simți ca fiind cel mai înalt poet care a participat vreodată la tabără?) și mă gândeam cu groază la clipa în care voi fi luat deoparte și interogat. Pe de altă parte mă enerva entuziasmul lui Bogdan care tot zicea că lui nu-i vine să creadă că ne plimbăm cu buburuza și e epic și e ca-n Provence și ce ți-ai putea dori altceva decât o mașină ca asta condusă de o blondă și Je veux în boxe. Dar era mai bine așa, cu Bogdan pe post de entertainer, cineva ar fi trebuit să îi ia locul dacă nu venea, mă gândeam la risipa de energie și la iepurașii roz Duracell cu baterii 777. Noroc că mai era și Miki. Stăteam cam înghesuiți (și pe orizontală): Lavinia, în mijloc, își ținea piciorul stâng într-o poziție nefirească, avea grijă să nu mă atingă, de câte ori se uita în jos verifica distanța, eram curios să văd ce reacție ar fi avut dacă așfi mimat că mă dezechilibrez sau că țopăi atât de tare pe Zaz, încât nu-mi mai pot controla membrele. Afară nu era niciun Provence, doar macadam și nori de praf de la camioane, câte o vacă, oameni care făceau cu mâna în urma mașinii și timp destul pentru a număra petele de pe spatele vacilor (cruising speed 20 de kilometri la oră, pentru că buburuza nu e jeep).

După nici 10 minute de mers Lia a zis să facem o pauză, deși nu simțea nimeni nevoia, poate doar eu, din cauza poziției incomode. Miki s-a împrietenit cu un câine pe pajiștea vilei Art Land. Semănau ca două picături de apă. Am căutat un loc în care să nu fie rahat de câine și m-am întins pe spate. Identificasem unul la juma de metru de mine, și mi-am zis că acolo unde e un rahat n-are cum să mai fie unul. Câinele îl lingea pe Bogdan în cap, vezi că îți dă cu fixativ, i-am zis și râdeam, cu un picior pedalam de plăcere, mi-am dat seama doar când m-am ridicat că pedalam în rahat. M-am dus la pârâu să spăl talpa sandalei, dar nu era numai pe talpă, s-a întins și pe baretă și pe picior un pic. Lia zicea că nu mă mai lasă să urc în mașină. Așa că m-am străduit și mai tare. Rahatul s-a dus, dar am umplut mașina cu pământul pe care l-am adunat pe talpa udă.

Barul era pe marginea drumului. Imediat după ce am coborât din mașină, am scos preșul și l-am scuturat de un stâlp. Simțeam că nu e suficient ca s-o îmbunez pe posesoarea buburuzei așa că am făcut cinste cu înghețată. Speram să nu-și ia totuși Magnum. Am răsuflat ușurat când am văzut că nu au așa ceva în lada frigorifică.. Mesele de plastic arătau jalnic din cauza drumul în lucru. Tanti de la bar a venit și a șters mesele. Se scuza pentru praf, zicea că îl șterge în fiecare zi, dar degeaba. Mă uitam la mânerul spart al scaunului pe care stătea Miki, fixat cu o bucată de scândură și ceva șuruburi – tanti sigur minte, șterge prea energic. Când trecea un camion băgam cu totul înghețata în gură ca să nu se prăfuiască. Un camionagiu a ținut morțișsă o claxoneze pe Lia. Bogdan a asociat numele companiei cu Trakl. Sebastian în carlingă, la bustul gol, își căuta portofelul. Până a coborât pe scări și a trântit portiera, am avut parte și de muzică. Da, din aia. Lavinia se uita la mușchii care se contractau și la părul lui prins în codiță și a zis oau! Tonusul lui Miki scădea văzând cu ochii, nu era o oră prea bună pentru el, așa că am hotărât să ne urcăm în mașină și să o ștergem.

Nu știu cum a convins-o Bogdan pe Lia să conducă el până înapoi, că el e super-bun șofer și a condus tot felul de mașini, că a condus cu taică-su în mașină cu 180 la oră și taică-su se albise la față și n-a îndrăznit să mai zică nimic. Și plecăm noi de pe loc, dar cu chiu cu vai. Pâlpâie o luminiță pe bord și scoate sunete. Ce-o fi? Vezi că ai uitat să lași frâna de mână, Bogdan, zice Lia. Și da, a trebuit să ne ținem tare după ce am intrat pe asfalt. Lia se ținea de mânerul din față, care mie îmi amintea de bara la care fac exerciții ăștia de la fizio.

Cred că Lia se simțea nașpa pentru plimbarea nereușită, așa că ne-a propus să mergem cu ea în Arad.Bogdan ne tot povestea cât de fascinant e să stea în dreapta unei tipe care conduce. L-am întrebat dacă e din cauze pur estetice. Nu. Încă o dovadă de dominare? Masculul alfa care își acordă un moment de relaxare? Nu. Nu înțelegeți voi. E prea complicat. Depășesc, întreabă Lia. Da, a zis Bogdan fără nicio ezitare. Buburuza între două camioane. Cred că la fel așfi făcut și eu, adică am condus de 3 ori de când am carnet, doar că eu nu l-așfi întrebat pe Bogdan dacă e cazul să depășesc. Dar sunt sigur că și eu uitam să schimb înapoi în a patra.

Cu tot cu incident, ăștia doi ajunseseră și mai intimi, adică Bogdan închidea telefonul Liei după ce ea termina de vorbit, el îi schimba cd-urile cu muzică. I-am zis Laviniei că sunt mare fan, am și dat câteva citate din Cinci minute pe zi, oare atunci când călătorești în timp îți dă sângele pe nas, i-am povestit despre prietena mea care e mare stalkeriță și care vrea nepărat să o cunoască, între timp venise golden hour și am început să vorbim despre fotografie, obiective, fotografi din Brașov.

Lia a zis ceva de o tabără cu multe fete la un castel, cu parc dendrologic și chestii din astea. Bogdan s-a superentuziasmat, eu mai mult din inerție. N-ai cum să nu te entuziasmezi când ești în preajma lui. Lavinia se temea de o orgie, a zis că n-are nici cărți la ea, că trebuie să-și cumpere dintr-o librărie din Arad. Lia zicea, în timp ce se băga pe sens invers într-un giratoriu, că de mult n-a mai trăit o asemenea stare, că suntem extraordinari,că nu-i vine să creadă că suntem atât de nebuni încât să mergem la Macea la castel, zicea că nu prea are loc în mașină, nu prea îmi dădeam seama dacă e încântată de idee sau nu, era puțin amețită din cauza sensului giratoriu.

Am parcat mașina în centru și am mai sărit vreo 2 minute pe banchete, mașina se mișca, cineva a zis oaa, vă dați seama ce fain se vede acum de afară și pocneam din degete pe ritm, toți erau fericiți, Lavinia dădea din cap cu ochii închiși, la un moment dat m-am trezit că îmi mușc buzele și încerc să împing la limită ceva care nu îmi aparține.

Nu prea mă mai interesa Macea, ar fi fost ok ca experiment, cum ar fi să citească Lavinia din cartea ei, de exemplu Hello Moto, și toți puștii să cadă în extaz, dar știam că nu va fi așa, toți o să fie beți turtă când vom ajunge acolo, o vor îmbrățișa pe doamna profesoară Liiiaaa, noi va trebui să-i dezlipim pe rând, vom curăța voma în locul lor, poate mai jucăm o mimă cu fetele sau alte chestii din astea penibile și o să trebuiască să pozăm în băieții buni și lucizi, de la care fetele au ce învăța bla bla. Am coborât din mașină și Lavinia a zis, așa din senin, că aici are loc acțiunea povestirii Moartea caracatiței Paul. Stai un pic, în care era caracatița Paul? Despre ce e vorba acolo? Aa, da! Da. Țin minte! Ce aer protector are tipul ăla pentru care lucrează, da. M-am făcut de tot rahatul.

Lia a ținut morțișsă ne arate unde lucrează Poetul, Bogdan s-a ploconit în fața ușii și tot zicea Aleac!, Aleac!. Eu am fost ceva mai discret și am pus degetul arătător pe ușă, nu prea îmi dau seama de ce, în fine. Lia ne-a dus în Joy’s. I-am făcut repede o poză și Celebrului Animal, care e agățat imediat după ușă, în colț, să nu se vadă, de parcă așfi fost un turist japonez în pelerinaj la Mecca. Lia m-a scrutat vreo 20 de secunde, cu o expresie cvasi-îndurerată pe chip, așa faci atunci când cauți durerea în celălalt, empatizezi, dar n-ai cu ce. Te-au supărat glumele cu unguri (au tot făcut ei glume pe drum că eu, pe măsură ce ne apropiem de graniță, sunt din ce în ce mai fericit – ungurii sunt răi, a fost ea la băi acolo și când au văzut că e româncă i-au dat cel mai mic porumb fiert și pe urmă a mai trimis pe cineva să cumpere și tot așa a pățit)? Nu m-au supărat stai liniștită. Că eu am prieteni unguri în Arad și sunt foarte ok, dar nu știu, parcă, parcă… Am întrebat-o dacă eu sunt un ungur ok. Tu ești foarte ok.

Lia a plecat să se pregătească pentru Macea, iar noi am stat la povești. Totul s-a învârtit în jurul unor documentare de pe Discovery și a bârfelor literare. Cum i-a tras țeapă val chimic Laviniei, că i-a zis atunci la lectura de la facultatea de arhitectură că se vor întâlni bla bla, dar până la urmă nu s-a materializat, despre ip-urile lui Hitgirl, fetele (Cosmina și Lav) fiind hotărâte să nu plece din tabără până nu află cine e. Eu mă uitam la fetele de liceu din Arad, deja mă gândeam serios să mă mut din Brașov, cât de drăguțe erau, între două reprize de mozol cu băieții mai deschideau un pic feisbucu și dădeau like-uri.

La un moment dat, telefonul Laviniei, care era pe masă, a început să sune. L-a luat cu un gest aproape natural, dar îl ținea cam ciudat în mână, de parcă ar fi vrut să acopere ecranul. A făcut câteva ture prin gang în timp ce vorbea și din când în când mai trăgea cu coada ochiului la noi. Ne-am prins din prima că nu poate fi decât Lia. Oricum știam că vrea acasă la nani, dar era funny să vezi cum se așază ea foarte serioasă și ne zice că a sunat-o tati.

Am pus-o să plătească taxiul până la ieșirea din Arad. A promis că o să plătească ea și autostopul, doar să nu mai pomenim de Macea.

Stăm frumos la marginea drumului, poștim ultima țigară și o punem pe Lavi să facă cu mâna. Mă uitam insistent la Bogdan să-mi dea și mieînainte să rămână doar un chiștoc, dar el se făcea că plouă. Lavinia își agita degetul mare de parcă ar fi scuturat energic un organ imaginar. Nici Bogdan nu a avut cine știe ce succes. El vorbea cu șoferul, gesticula, adopta poziția ghiocel, avea un dar special de a-i face pe șoferi să aibă mustrări de conștiință, se vedea clar că unii abia mai reușeau să-și redreseze mașinile, atât de vrăjiți erau de mica sirenă care a scris Poker. Eu mă lăsasem în genunchi și mimam o durere metafizică, vorba lui Manasia, deși nu știu cât de convingător ar putea fi un autostopist care suferă dediaree.

Am zis că dacă până la două noaptea nimic, îl sunăm pe kata să ne ducă în Macea. Lavinia avea șanse să devină un autostopist adevărat. Bogdan a dispărut în benzinărie după țigări iar eu am început să caut cu Lavinia tiruri cu număr de Ungaria în parcare. M-așfi bucurat foarte tare dacă așfi găsit un șofer care să nu doarmă. Între timp am pierdut-o pe Lavinia. Probabil s-a dus să-și cumpere Kinder Bueno și acum stă ascunsă în spatele unei pompe și numără caloriile de pe ambalaj. I-am văzut de departe. Bogdan și o tipă cu fustă mini, sclipitoare, niște craci care probabil în urmă cu zece ani arătau excelent, dar acum duceau o lipsă acută de cremă anticelulitică, plus un păr roșu care nu se potrivea nicicum cu tenul tuciuriu.

Deci nu-mi venea să cred. Bogdan vorbea degajat cu prostituata, îi băga pe gât tot felul de povești cu noi în mașina ei, împreună cu peștele la Deva, nu mai înțelegeam nimic. Zici că era Ani care ne aranja futaiuri pe la Lunca Câlnicului. Piți se chinuia pe bancheta din spate a Daciei să i-o bage tipei, iar ăsta își freca mâinile satisfăcut. Bine, bine, dar ce facem cu Lavinia? Ea cum intră în schema asta cu turismul sexual? Deci ne duce până acolo. Aa, ok. Peștele fuma nervos sprijinit cu spatele de mașină, ca de Niro în Taxi Driver. Am lăsat geanta Laviniei în portbagaj, abia după ce peștele a trântit capacul am înțeles ce eracu semnele alea disperate pe care mi le făcea. În fine, nu se sparge obiectivul până la Săvîrșin, ce naiba.

Am zis că poate reușesc să mă așez fără să dau cu capul. Nicio șansă. Lavinia stătea lipită de noi doi, practic s-a agățat de brațul meu și a lui Bogdan, așa ceva doar la o prietenă de-a mea, care atunci când vede un câine se ascunde în spatele meu, apoi, pe măsură ce sentimentul de panică crește, începe să se urce pe mine. Cred că i-a luat cam un minut până a îndrăznit să respire. Adevărul e că nu mirosea prea grozav. Cred că tipa avea dinții stricați sau ceva de genu. La un moment dat s-a întors să ne întrebe dacă n-avem cumva o gumă. Sub fondul de ten puteam să ghicesc puncte negre, coșuri. Asta îmi amintea de curva aia din Târgu Mureș. Eu n-am vrut că mi se părea urâtă. Mă uitam în pământ și doar scuturam capul. Tu nu vrei? Nu. Sigur nu vrei? Nu. Am avut recent o discuție cu băieții și toți au zis că tipa era super. Una dintre cele mai frumoase. Pe ăștia i-a dus în livada de meri care se vedea de pe șosea. Peștele aștepta undeva între blocuri. Eu stăteam în mașină. Ascultam Radio Târgu-Mureș, era emisiunea aia ”de la inimă la inimă” cu dedicații muzicale, mai deschideam din când în când geamul, îl închideam, îl pândeam pe pește și pe cealaltă prostituată, de la distanță părea ok, și el părea ok, dacă cineva ar fi trecut cu mașina fără să se uite cu mare atenție ar fi zis că sunt niște copii din cartier. Era înaltă și blondă și avea niște cizme de piele întoarsă, până la genunchi. Cred că toate au probleme cu tenul, mi le și închipui cum stau ele dimineața în fața unei oglinzi și storc puncte negre între unghiile lor decojite. Piți se tot scârbea, își ținea mâinile în aer, am pus mâna pe ea, bleah, câh, căuta înnebunit șervețelele umede, yuck, cum de nu îi fusese și înainte, se scobea în nas când stăteam la semafoare, rula mucul între degete și îl proiecta afară pe geam și apoi punea mâna pe volan. Cât de curat putea să fie nasul lui, după aerul super-virgin pe care îl inhala?

Dar o să scăpăm în curând, chiar dacă aveam impresia că sunt într-un container și peștele o să ne dea pe mâna unor traficanți de organe. Tipul era proaspăt ras, cu șuvițe foarte subțiri și lungi, nu știu cum le zice, plus că tot aranja oglinda să ne vadă, îi luceau ochii pe sub șapca aia de Smiley. Părea interesat de Lavinia, nu știu dacă o făcea la modul serios, cu ăștia nu știi niciodată, poate voia să o audă vorbind, să o întrebe de unde e sau cu ce se ocupă și nu știa cum să înceapă, se răzgândea sau îi sărea gândul la altceva, mai înjura pe câte unul care uita farurile pe fază lungă, își mângâia ceafa, iar își muta privirea, Lavinia stătea încordată ca la un examen, voia să dea impresia că e pe fază, că e curajoasă, nu știu față de cine, față de noi sau față de el, dar nu i-a ieșit, simțeam din foiala ei că se așteaptă la ce e mai rău, se panicase și ne tot ciupea de brațe, de parcă ar fi vrut să vadă dacă visăm. Bogdan băga glumițe de-ale lui să distragă peștele, dar nu era prea bine unse glumițele, mărul lui Adam se mișca cu încetinitorul, Lavinia se tot dădea de-a berbeleacul prin mașină, nici nu mai aștepta curbele, era clar că voia să coboare, am început să ne certăm, ne tremurau vocile, ne certam aproape în surdină, prostituata s-a întors spre noi, a pus o mână pe genunchii Laviniei și i-a zis că la Macea e de vis, sunt sute de camere și saltele a-ntâia și ți se aduce șampanie dimineața la pat. Lavinia a început să urle la ea, la care și asta s-a enervat, mai avea puțin și o scuipa pe Lavinia între ochi. S-a băgat și peștele, i-a zis Laviniei să coboare, noi am tăcut mâlc și am lăsat-o, nu o să mai am tupeul să mă uit în ochii ei, pot să vin și cu o sută de citate știute pe dinafară din carte, că n-o să mai fim prieteni niciodată. Gata, ăsta o să ne dea o lecție acum, eu nu știu să mă lupt cu un cuțitar, sigur o să dea la coaie, asta e, Bogdane, bagă o dumă salvatoare. Peștele ne-a mai dus vreo juma de km și ne-a lăsat la marginea drumului, a zis să suntem cavaleri adevărați și am face bine să o recuperăm pe prietena noastră și să-i calmăm nervii în primul boschete, cu femeia nu se poate altfel, trebuie să i-o dai în gură să nu mai comenteze.

Am mers înapoi până am găsit-o pe Lavinia.S-a rotit în jurul nostru de parcă ar căuta ceva. Unde-i geanta?No, fain! Eram sigur. Totdeauna am fost un gură cască. Când eram mic am pierdut o șapcă de baseball United Colors of Benetton la cofetărie, plus nenumărate umbrele. De-aia am renunțat la umbrele. Acum degeaba îi zic Laviniei de caracatița Paul, că nu ajută cu nimic. Poate găsește Bogdan o modalitate să o calmeze.