Pinta Niña Santa Maria

unii mă salutau pentru că știau că sunt un mare explorator
aveam o carte cu marii exploratori îmi plăcea marco polo
pentru că nu i se cunosc exact toate rutele îmi plăcea
cristofor columb pentru că a convins regina am văzut
conquest of paradise țineam atât de mult la el încât
am furat afișul cu pinta nina și santa maria și am ascultat muzica
le puneam caseta tuturor celor care veneau la mine
începeam cu cristofor columb în jos cristofor columb în sus
dar îmi plăceau și magellan thor heyerdhal hillary și tenzing
fridtjof nansen luam apă de la robinet într-o sticlă făceam un sandviș
când ieșeam din localitate începeam să-mi număr pașii
dar renunțam pentru că mergeam repede număram încet
și nu mă opream chiar dacă mă ardeau tălpile de la teniși
cu bicicleta am mers și mai departe îmi plăcea felul în care
apăreau lucrurile de după linia orizontului și căruțele pline
de zilieri cizmele trase peste pantaloni
spatele bronzat al cosașilor mușchii cailor contractându-se
ca un val sub crupă greierii vântul prin grâu
și oaaa combinele care ieșeau seara de pe câmp
zburau paie ca dintr-un animal care se scarpină
hop pe un dig pentru că așa voiam
buff bicicleta în iarbă pentru că așa voiam
în pârâu să prind broaște pentru că așa voiam
dar nici expedițiile mai mici nu erau de lepădat culoarul dintre
casă și magazie unde plecam cu un rucsac vechi nemțesc
greu foarte greu recunoșteam vocea când mă strigau la masă
nu m-ar fi găsit în veci aveam mâncare pentru încă o săptămână
și totuși mă crispam indignarea lăsa loc foamei
alteori mâncam la vecini doar pentru că se nimerea
să fiu la ei în curte la ora prânzului
nu am participat niciodată la lucrări dar puteam oricând să
întreb la ce folosește mortarul ce fel de țiglă e asta de ce
miros așa grinzile nu aveam nicio treabă cu lucrurile care
se întâmplau în bucătărie doar cu clinchetul vaselor și oalele
care trebuiau linse în baie doar cu becul roșu al boilerului
în dormitor doar cu telecomanda casetele BASF și cu bricheta verde
și nu dorm niciodată vi se pare în fața geamului au deshămat caii
în sacii cu fân legați de grumaz este întuneric și miroase bine
își bagă botul suflă din când în când scutură încet capul se aud clopoțeii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s