I.
Mă trezesc cu versurile
lui József Attila în cap:
”în fiecare dimineață îmi
stropesc gândurile cu apă rece
așa vor fi proaspete și întregi”.
Aud prin geamul deschis
cum tata cântă în baie, aud
cum mierla fluieră serenissimo,
aștept momentul când tata
o să renunțe la cuvinte,
și de la a doua strofă încolo
va începe să fluiere.
II.
Mama își frânge mâinile
în fața ecranului.
O întreb pe cine au mai omorât
în episodul ăsta.
Îmi spune că peisajul seamănă
cu Dunărea la Orșova primăvara.
Îmi imaginez cum actorii
își scot costumele
și încep să se rostogolească printre flori
până se umplu de polen.
III.
Stau în grădină
sub copacii înmuguriți
printre firele de iarbă care tremură
ca picioarele puilor de antilopă,
dar mai mult mă enervez,
nu pot să țin pasul cu ei.
Când eram copil
puteam s-o fac fără efort.
Cutia Neagră 