Prima oară am crezut
că am găsit un post fantomă
și ea e ceva miss univers.
Apoi am văzut că nu e machiată
avea o bluză cu paiete mov
fără mâneci brațele
bronzate neuniform.
Povestea cum
desfăcea porumbul
în bucătăria de vară
după-masa
butoaiele cu apă
de pe acoperișul caselor
pârâiau ușor
își arăta mâinile pătate
de la nuci.
Tăcea mult și ne zâmbea.
Pixelii ecranului dogoreau
ca un câmp de floarea soarelui
ca un câmp de maci
și aveam cu toții impresia
că o cunoaștem
că am trăit lângă ea
într-un blank total.
Până să ne dezmeticim
pe ecran au început să ruleze
burtiere cu litere capitale
din stânga în dreapta
războaie scumpiri
din dreapta în stânga
ordonanțe statistici.
Uneori ni se pare că zărim printre ele
paiete mov o bucățică de piele.
pixelii ecranului drogoreau 🙂
frate, asta nu e un poez bun, chiar daca ai putea sa-mi ceri (ca de obicei) argumente, nu ti le dau, iti deconstruiesti singur textul. faza e ca stii sigur de ce nu mi-a placut, daca te gandesti un pic iti dai seama. brrr, nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu
nu-mi dau seama, ești prea subtil pt mine