Prietenul și mentorul meu, Daniel Puia-Dumitrescu își lansează vinerea asta mult așteptatul volum de poezii, Povești cu telecomandă, apărut la editura Tracus Arte. Lansarea va avea loc la orele 17.00 la librăria Okian din Brașov.
Daniel Puia-Dumitrescu a terminat Facultatea de Teologie de la Sibiu, deține un masterat în teologie obținut la Universitatea din Leeds, Marea Britanie, iar după aceea a absolvit Masteratul de Scriere Creatoare din cadrul Facultății de Litere din Brașov.
În prezent, Daniel este doctorand la Facultatea de Litere din Brașov.
Daniel a pus bazele atelierului de scriere creatoare Lumina de Avarie în primăvara anului 2007 și a organizat până acum două ediții ale taberei de scriere creatoare Lumina de Avarie (2008, respectiv 2009), demers sprijinit de Facultatea de Litere din Brașov.
Lansarea va fi moderată de Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Rodica Ilie și Adrian Lăcătuș.
Alături de Daniel, se va lansa și cartea lui Naomi Ionică, Cei singuri vor rămâne singuri. Naomi a absolvit, la fel ca și Daniel, cursurile de scriere creatoare ale Facultății de Litere din Brașov. Dacă vreți să faceți cunoștință cu Fantazia, o ființă imaginară, care apare în mai multe texte ale lui Naomi, faceți tot posibilul să ajungeți vineri după-masă la librăria Okian!
Sper ca la lansare să vină cât mai mulți oameni pasionați de poezie. Cărțile merită toată atenția!