Vând cazma marca Honest

sap în grădină încerc să pozez
drept Ion al Glanetașului
dar mă simt ca un culturist
care nu are bani de sală
(practicat în mod constant
săpatul îți poate defini
mușchii aflați pe partea dreaptă
a corpului)

aici este adevărata viață!
planeta Pandora din Avatar
ieșirea din Matrix
acești câțiva metri pătrați
dovada vie a faptului
că și noi producem ceva
(tânărul gospodar
învăluit în blițul continuu
al soarelui
tânărul gospodar
sub ploaia de confetti
a copacilor înfloriți)
dovada vie a faptului
că și noi producem ceva
10 legături de ceapă
din arpagic import Ungaria

dacă nu ar fi fost buruienile
cele cu rădăcină simplă
cele cu rădăcină rămuroasă
dar mai ales
cele cu rădăcină fasciculată
(nu înțeleg cum putea
bunicul meu să fluiere
atunci când lucra în grădină)

duc mental cursorul
peste această parcelă
o ar cu un simplu clic
abia aștept să mă întorc
la plantațiile mele
de pe farmville

aproape regret că mai am
doar atâtica din stratul ăsta
îmi doresc bătături în palme
degeaba am săpat
prietena mea mi-a spus
că am mâini de femeie

îmi afund degetele în pământul reavăn
încerc să îi iau pulsul
pare mort

Anunțuri

Un gând despre „Vând cazma marca Honest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s