Baraca

nu ai timp să te întrebi ce cauți în baraca muncitorilor
ei se pregătesc la nesfârșit să se odihnească
și nu vor apuca vreodată
așa a fost să fie
își aruncă sub pat cizmele încărcate de noroi galben
scârțâiala arcurilor devine un sunet continuu
în cutia de rezonanță a oboselii
și într-un fel asta te îndeamnă s-o iei de la capăt
să îți dai jos pufoaica și cizmele
să te apropii din nou de trupul ei

singure și de la sine
trupurile noastre fac lucruri
care nu vor fi duse niciodată la capăt