Sub egida USR, Institutul Blecher poate deveni un important reper al literaturii deceniului următor

Un interviu luat lui Claudiu Komartin pentru cursul de Publicistică Literară susținut de domnul profesor Andrei Bodiu la Facultatea de Litere din Brașov

1. O să profit de ocazie şi o să încep cu o întrebare destul de previzibilă, pe care vroiam să ţi-o adresez de mult timp şi pe care tu ai aşezat-o la începutul microchestionarului conceput pentru poeţii cu care te-ai întâlnit în cadrul programului Word Express: care sunt poeţii care te-au marcat, modelele poetice cele mai influente şi mai durabile?

Cred că totul a-nceput cu Trakl şi cu Rimbaud. Deşi cred că pe ei i-am înţeles cum trebuia doar mai târziu. I-am iubit şi urmat, în diferite perioade ale adolescenţei mele, pe Emil Botta şi pe Arghezi, pe cerchiştii sibieni şi pe Mircea Cărtărescu, pentru al cărui Levant aveam un adevărat cult. Ţin mult la poezia lui Pier Paolo Pasolini, la O’Hara, la Apollinaire, dar şi la contemporanii noştri Charles Simic, Robert Pinsky, Tomaz Salamun. Dintre poeţii români de dată recentă, le rămân devotat în special Marianei Marin şi lui Ioan Es. Pop.

2. La emisiunea „Dicţionar de literatură română” realizat de Eugen Lucan pentru postul Radio România Cultural în decembrie 2009, Octavian Soviany a comparat volumul tău de poezii „Păpuşarul şi alte insomnii” cu o coborâre în infernul personal, iar pe cel mai recent dintre volumele tale cu paradisul regăsit. Spre ce se îndreaptă poezia lui Claudiu Komartin?

Păi, după spusele domnului Soviany, înseamnă că nu a rămas necercetat decât purgatoriul. Poate că într-acolo mă îndrept, deşi ordinea acestor explorări ar fi trebuit să fie alta… Şi totuşi, simt că cel mai tare mă îndrept în momentul acesta spre teatru.

3. Se poate trăi din propia literatură şi din traduceri? Tu cum reuşeşti? Ce cărţi traduci în momentul de faţă?

În România nu. Eu cel puţin nu am găsit reţeta, deşi mă străduiesc de câţiva ani (timp în care am publicat trei volume de versuri şi am tradus trei romane, precum şi câteva zeci, dacă nu sute de poeme). Acum traduc din franceză romanul Această orbitoare absenţă a luminii, de Tahar Ben Jelloun, o carte de mare forţă şi de o poezie pasionată, care sună excelent în româneşte.

4. Ai publicat câteva poeme sub pseudonim pe RoLiteratura. Ce a însemnat pentru tine această experienţă? Ce ai aflat despre Claudiu Komartin pe această cale?

Am aflat că există şi că poate el să-ncerce în joacă măşti şi pseudonime, că nu mai păcăleşte pe nimeni (sau aproape).

5. La începutul carierei tale poetice susţineai destul de aprins Generaţia 2000. În 2005 ai publicat un articol care se numea „Generaţia 2000 – o introducere”. Între timp unii dintre reprezentanţii acestei generaţii te-au dezamăgit. În ce sens? Ce părere ai astăzi despre Generaţia 2000?

Da, am fost un susţinător al acestui proiect mai degrabă contextual, “generaţia 2000”. De care a fost nevoie pentru a crea o breşă, pentru ca tinerii să înceapă să se afirme în grup. Iar dezamăgirile au venit destul de repede. Eu credeam că vom fi mai buni, mai sinceri şi mai solidari decât cei dinaintea noastră, dar am văzut atâta mizerie în lumea literară a anilor 2000 încât încrederea mea în mişcări care să schimbe lucrurile – sau orientarea generală a unei lumi în care cantitatea de mizerie creşte întruna – s-a deteriorat cu mult. Dar nu mă las. Poate că voi face nu doar prin scrisul meu, ci şi prin susţinerea programatică (după puterile mele) a acelor autori care merită atenţia publicului, o diferenţă.

6. Spune-mi câţiva tineri, care nu au debutat încă, despre care tu crezi că vor avea ceva de spus în literatura română în următorii ani.

Sorin Staicu, Adi Diniş, George Serediuc, Andrei Luca, Aura Maru, Diana Cristea-Şerban, Mihai-Ionuţ Ologu, Medeea Iancu, Alexandru Drăgan, Dumitru Vlad, Andrei Pintea şi alţii cărora le doresc să aibă curajul de a se descoperi, dar şi de a se lăsa descoperiţi.

7. Pe data de 20 septembrie 2009 a avut loc prima ediţie a clubului de lectură „Institutul Blecher”. Ce aşteptări aveai de la acest club de lectură atunci când l-ai lansat? Mă refer aici şi la aspecte mai pragmatice cum ar fi numărul participanţilor, etc. A sesizat lumea literară demersul tău?

Prin Institutul Blecher, mi-am dorit să ofer o alternativă la formatul prăfuit şi nefrecventabil de cenaclu literar bucureştean. Am ştiut de când l-am inventat că Institutul trebuie să devină un club de lectură/atelier în care se poartă discuţii aplicat pe textele citite, la o cafea sau la o bere. Relaxat, dar şi riguros, cu discuţii argumentate şi bine înfipte în cultura participanţilor. Şi eu aveam nevoie de asta, fiindcă nu mai există nimic asemănător în Bucureşti, mai ales acum, că Marin Mincu a plecat dintre noi, şi tinerii mei colegi şi-l doreau, mai ales cei care sunt în perioada când trebuie să citească şi să scrie mult pentru a ajunge să dea ce au mai bun. La fiecare dintre cele opt întâlniri din 2009 au venit în medie 30 de persoane, maximul atingându-l o ediţie cu Vasile Ernu şi Ilieş Gorzo, când eram 40 în subsolul din Dharma Bar. Eu unul am stat în picioare, dar asta m-a bucurat. Şi m-a făcut să mă gândesc la necesitatea de a-l muta într-un loc unde să poată veni un public tot mai numeros şi mai implicat şi care să nu pară ceva făcut pentru o gaşcă a literaturii tinere. Altfel n-ar fi citit scriitori atât de diferiţi ca V. Leac şi Mihai Duţescu, Dumitru Bădiţa şi Andrei Ruse, Cosmin Perţa şi Moni Stănilă… Iar dacă am reuşit să-l conving să vină până şi pe Ştefan Manasia, care a avut o lectură ireproşabilă, atunci cred că pot aduce pe oricine.

8. Ce surprize ne rezervă pentru anul 2010 Institutul Blecher?

Institutul Blecher va avea din februarie, dacă nu intervine nimic, un parteneriat cu Uniunea Scriitorilor. Şi se va ţine în acelaşi loc în care au crescut câţiva dintre scriitorii cei mai cunoscuţi şi mai activi de după 2000: în sala oglinzilor, unde se ţinea la începutul deceniului cenaclul Euridice condus de Marin Mincu. Cu o bună promovare şi cu participanţi de prima mână (la primele ediţii vor citi Radu Vancu, Marin Mălaicu-Hondrari, Teodor Dună, Mitoş Micleuşanu, Alex Potcoavă, cărora li se vor adăuga câţiva tineri ce nu au debutat încă), Clubul de lectură Institutul Blecher poate deveni, sub egida USR (deocamdată singura instituţie interesată să-mi acorde vreun sprijin), un important reper al literaturii deceniului următor.

9. Poeziile tale sunt incluse în destul de multe antologii de poezie apărute în afara ţării. Poate cititorul român de poezie să se aştepte la apariţia unor astfel de antologii şi la noi? Sunt destui tineri poeţi contemporani în ţările învecinate despre care în România nu se ştie practic nimic. Mă gândesc la cei cu care te-ai întâlnit în cadrul proiectului Word Express. Ce piedici există în calea apariţiei unor astfel de antologii?

Eu tot traduc şi public prin reviste, pe hârtie şi online, pe blogul meu, unanotimpinberceni.blogspot.com, pe care vă invit să-l vizitaţi, dar editorii rareori răspund pozitiv la astfel de proiecte de antologii. Am propus de câteva luni uneia dintre editurile noastre de top publicarea unei antologii din Pasolini şi nu primesc nici un răspuns. Poezia contemporană din ţările vecine şi de aiurea continuă să fie o necunoscută până şi pentru majoritatea poeţilor (cum a fost, de altfel, în ultimele două decenii). Încerc să mai schimb câte ceva traducând când şi când din poeţi care îmi plac, cu posibilităţile pe care le am la-ndemână.

10. Crezi că site-ul Club Literar va redeveni vreodată ceea ce a fost? Cum ar trebui să „arate” site-ul literar ideal?

Club Literar, ca şi Cenaclul Euridice, a reprezentat un moment important al deceniului ce se încheie. Dar a dat tot ce putea prin anii 2004-2007. Acum e doar un brand. Gâfâie. Iar vanitatea câtorva autori de acolo i-a deraiat de-a binelea, căci se şi văd, în frunte cu câteva falnice promisiuni ca Sociu şi Chiva, în Panteon. Site-ul literar ideal ar trebui să fie pandantul unui club de lectură / atelier viu, în care lumea să se şi întâlnească din când în când. Eu nu vreau să mai aud de bătăliile şi de polemicile fără conţinut pe care le poate purta oricine pe net. Vreau să-i văd pe oameni la faţă, vorbind deschis, cu cărţile pe masă, despre literatură. E cu totul altceva decât în faţa monitorului, unde orice bibilică e vultur şi orice scriitoraş un pamfletar sângeros.

11. Zilele acestea ai fost implicat într-un proiect cu deţinuţii de la Penitenciarul Bistriţa. Ce impresie ţi-a lăsat lumea de dincolo de gratii?

A fost o experienţă impresionantă, din care cred că am avut de învăţat ca om şi ca posibil dramaturg. Sper ca textul pe care îl voi scrie pornind de la lucrurile auzite şi din însemnările-mărturii ale deţinuţilor de la Bistriţa (fie el un text teatral care să poarte mai hotărât amprenta mea, fie un montaj dramatizabil cu poveştile acelor oameni) să vorbească mai convingător decât aş putea-o eu face într-un interviu despre o lume complexă, colcăitoare şi pătimaşă care e la doi paşi de noi, în umbră, şi pe care ştim aşa de bine s-o ignorăm. 

Anunțuri

4 gânduri despre „Sub egida USR, Institutul Blecher poate deveni un important reper al literaturii deceniului următor

  1. un interviu cuminte, unele chestii le ştiam…altele au fost cam previzibile mai ales cel cu ro.literatura, e clar că pe net nu se poate face literatură &co., institutul sună interesant, mă aşteptam la mai multă nebunie în acest interviu…oricum e ok pt puţinele interviuri pe care le-am citit

  2. Nebunie? În ce sens? Trebuia să îl întreb de viața personală? Sau dacă are superstiții legate de instrumentele de scris? Ce se întâmplă dacă își pierde stiloul preferat, etc?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s