Desen animat/ stupid little love poem

Zeci de baloane colorate se îmbulzesc
la uşa camerei tale.
Scâncesc când se ating.
Tu le laşi să intre,
somnambulă.
Încărcaţi de acasă cu electricitate statică,
te trag de păr încet,
te ridică în aer.
De sus, Bucureştiul pare un scuipat.
Îl ştergi cu mâneca pijamalei.

Azi dimineaţă m-am trezit cu plămânii plini de heliu.
Şi m-am gândit la tine.