Fragmente de jurnal (1)

[…] La început am crezut că e o asistentă universitară sau ceva de genu. Era îmbrăcată în ţinută de birou, cu fustă şi sacou (sau cum naiba i se zice), stătea în faţa mea şi mă uitam la ciorapii ei negri care nu erau bine întinşi, şi la bluza ei albă care ieşea un pic de sub sacou. Detaliile astea îmi repugnau şi mă făceau curios în acelaşi timp. Când s-au terminat cursurile m-am uitat după ea cum pleacă în timp ce îmi aşteptam colegii în speranţa că vom merge şi azi la o bere. Gambe fine, (deşi muşchii gambelor sunt un pic prea sus, un pic cam skinny, nush ce să zic) şi mersul destul de mişto pentru tocurile alea (nu foarte înalte) şi o voce smiorcăită repetând unui interlocutor anonim, probabil prietenul sau prietena ei: „mi-e foame, aş mânca un senviş în oraş, ceva”. Aş fute-o. Aş penetra-o cu ură. Pentru vocea ei smiorcăită, pentru ciorapii ei, pentru acel melanj de penibil şi de aiurea şi de mişto din fiinţa ei. Andrei, violatorul colegelor sale […]

Marquez creşte la sân o bestie şi îi dă drumul în lume: “[…] schimbîndu-se atît de mult faţă de cum fusese pe vremea puşcaşilor încît lui Benedición Alvarado îi făcea impresia că e mai bătrîn ca ea, că o lăsase în urma lui, îl auzea bîlbîindu-se, încurcîndu-se la socoteala zilelor, uneori îi curgeau balele, iar pe ea o copleşea o milă ce nu mai era de mamă ci de fiică atunci cînd îl vedea sosind la conacul de la marginea oraşului încărcat de pachete şi străduindu-se cu disperare să le deschidă pe toate deodată, desfăcea sfoara cu dinţii, rupîndu-şi unghiile în noduri mai înainte ca ea să găsească foarfecele în coşuleţul de lucru, scotea totul afară scormonind cu mîinile prin hăţişul de fleacuri, îmbătat de dorinţa arzătoare de a le vîntura, uite, mamă, ce chestii grozave, o sirenă vie într-un acvariu, un înger de mărime naturală care împins de un arc zbura prin încăpere cu un clopot ce bătea la fiecare oră, un melc uriaş înlăuntrul căruia nu se auzea vuietul valurilor şi al vîntului de pe mare ci imnul naţional, ce chestii trăsnet, mamă, vezi ce bine e să nu fii sărac […]”

[…] Pe la 6 a fost E. la mine să vadă motanii. Normal că s-au speriat de ea. Nu le plac necunoscuţii. E. a văzut că am atârnat un muţunache primit de la ea cadou (eu şi muţunacii lol) de balustradă să se joace motanii cu el. Un fel de şoarec umflat, cu mustăţi de plastic. A zis că sunt un ex denaturat (dublu lol) şi că săracul muţunache arată de parcă cineva l-ar fi stors de viaţă. Apoi maică-mea i-a mărturisit că ea a atârnat acel muţunache acolo. Ce mamă denaturată am […]

[…] Mi-am amintit acea scurtă viziune care m-a fulgerat într-o zi când mă plimbam prin hala goală: în rezervorul camionului, în benzină (în realitate în rezervor e motorină) înnoată prunci durdulii […]