Astăzi uşile rotative
lucrează la capacitate maximă,
separă şi apoi scuipă oamenii
în malluri, bănci şi corporaţii,
ca nişte veritabile maşini de triat.
Blonde platinate care poartă la gât
un şir sclipitor de zerouri,
bărbaţi ce-şi duc în palme cravata
ciopârţită cu foarfeca de angajatori,
oameni care şi-au lăsat corpurile
astrale drept garanţie
pentru un credit în euro,
directori în jugularele
cărora patrulează peşti piranha, şi
eu, refugiat într-una dintre uşi,
încercând să rămân aici,
să nu fiu aruncat în niciuna
dintre lumile în care
nebunii şi întârziaţii mintal
şi-au reunit forţele
pentru a desena pe hârtie milimetrică
matriţele care vor da formă şi consistenţă
dorinţelor noastre.
Şi împart poezii anarhiste oamenilor,
de parcă asta ar ajuta cu ceva.
„oameni care şi-au lăsat corpurile
astrale drept garanţie
pentru un credit în euro,”
superbe versuri
imi plac mai mult poeziile tale din septembrie decat cele din octombrie.
Si mie la fel 🙂