Octogenarii şi dragostea

Părul lor alb se amestecă şi curge ca materia primă din care se fac îngerii. Se sărută: în gurile lor se învârte o pastă făcută din mere rase şi biscuiţi pisaţi. Excitarea îi încălzeşte ca un ceai cald de tei. Fiecare granulă din pielea lui îşi găseşte locul în pielea ei, e acolo de mii de ani, înglobată în peisaj, granulă lângă granulă, sediment din aceeaşi rocă, dizolvată în pielea ei asemenea dunelor de nisip. Întinşi pe pat, mâna lui zbârcită probează inima ei, ca pe o mănuşă. Strânge pumnul, relaxează pumnul. Strânge pumnul, relaxează pumnul. Cu inima lui ea face la fel. Sexele lor sunt diforme şi inutile, o plastilină uscată în forme nereuşite, abandonată de un copil de grădiniţă care s-a plictisit de jocul ăsta, un copil care a crescut.